Hipsteri vs. pensionari

11 noiembrie 2010   Dileme on-line

Probabil aţi văzut prin oraş afişele din care vă zîmbeşte inconfundabil Iliescu (da, THE Iliescu): e vorba de Medalia de onoare, în regia lui Călin Peter Netzer. Vreau să vă liniştesc de pe-acum: nu e „încă un film minimalisto-mizerabilist”. E o poveste universal valabilă despre umilinţă, respect de sine, tăcerile apăsătoare care învăluie uneori căsnicia şi conflictele dintre generaţii. Povestea lui Ion I. Ion, care primeşte plocon o Medalie de Onoare pentru niște fapte eroice pe care nu şi le aminteşte prea clar, dar pe care le ţese pe parcurs din fragmente smulse de la foştii colegi de arme, acum la fel de ramoliţi. Highlights: Victor Rebengiuc (impecabil) şi Camelia Zorlescu - un soi de Helen Mirren de Bucureşti, afişînd cele mai expresive tăceri pe care le-am văzut în ultima vreme. 

Unstoppable e un soi de Speed la scară mai mare, unde în loc de Sandra Bullock îl avem pe Chris Pine, Keanu Reeves a fost înlocuit cu Denzel Washington, iar autobuzul cu încărcătură explozivă s-a transformat într-un tren plin cu chimicale toxice. Pe care cei doi bravi eroi trebuie să-l parcheze cu bine în gară, timp în care mai au timp şi de ceva taclale heart-to-heart, că să aflăm că sînt şi sensibili. Cred că s-au mai făcut vreo 5142 de variaţiuni pe tema asta, iar filmul lui Tony Scott nu aduce nimic nou. Highlights: ochii albaștri ai lui Chris Pine.


Scott Pilgrim vs. the World se vrea, probabil, cel mai cool film al anului. E cu jocuri video vintage, trupe de muzică indie, adolescenţi trendy, (auto)ironie şi referinţe culturale de nişă. De cînd cu Juno, Michael Cera e noul anti-erou adolescent nerdy/sensibil după care leşină toate fetele cu înclinații bovaric-artistice şi Converşi zdrențuiți. Eroul care, de data asta, trebuie să se războiască cu cei 6 foşti iubiţi (+o fostă) ai prietenei sale actuale. Highlights: soundtrack-ul (compus în mare parte de Beck) şi efectele vizuale refreshing.

Tot o comedie cu adolescenţi e şi Easy A, povestea unei fete cuminţi care mimează promiscuitatea, devine extrem de populară şi-apoi îi ajută pe toţi băieţii tocilari să capete un glanţ de coolness. Pînă la un punct e o satiră reuşită a anilor de liceu, însă din păcate pe final aerul sardonic se transformă în morală ieftină, fata cuminte îşi leapădă năravurile proaste şi se cuplează cu băiatul de treabă, blabla. Highlights: Emma Stone, roşcată şi usturător de inteligentă, plus Patricia Clarkson & Stanley Tucci.

Miercurea viitoare sînteţi aşteptaţi în Fabrica de Scurt Metraje pentru o confruntare epică (Parodie vs Dramă) şi 13 producţii provenind din 6 ţări  (Belgia, Spania, Polonia, Columbia, Romînia, Mexic). Detalii suplimentare despre cele două ore de film aflaţi de pe site-ul oficial al evenimentului

Şi dacă tot vă actualizați agenda, lăsaţi loc şi pentru DaKINO - festivalul de anul acesta va avea loc între 22 şi 27 noiembrie la Cinematograful Patria, Sala Elvira Popescu şi Noul Cinematograf al Regizorului Român, fiind deschis de cea mai recentă producţie semnată Danny Boyle, 127 Hours. Dintre peliculele confirmate pînă acum ar trebui să mai încercaţi Never let me go (ecranizarea romanului lui Kazuo Ishiguro) plus două documentare promiţătoare - Videocracy şi L’amour fou.

Adela MARCOV este autoarea blogului BolaDeNieve.

Mai multe