Geneva: negocieri de pace pentru Siria

5 februarie 2016   Dileme on-line

Negocierile de la Geneva dintre regimul sirian şi grupurile rebele, mediate de comunitatea internaţională, sînt într-o fază dificilă deşi se află abia la început. Numeroase incertitudini planează asupra acestor discuţii pe care Organizaţia Naţiunilor Unite le consideră însă drept o ocazie unică pentru pacificarea unei ţări practic dezmembrată şi ruinată.

Nimeni nu se înţelege cu nimeni de fapt, la Geneva, ceea ce nu înseamnă că eforturile nu se cer continuate. Comunitatea internaţională, ONU, Uniunea Europeană, Statele Unite, Rusia, marile puteri regionale, caută de multă vreme să rezolve o ecuaţie care are de fapt acest uluitor defect structural: ea se complică tocmai pe măsură ce lumea încearcă să o rezolve.

Mai noi, occidentalii încearcă o nouă manevră, şi anume să impună un lider incontestabil în fruntea grupurilor rebele. Omul providenţial, care s-a deplasat între timp la Geneva, are acum un nume: Riad Hijab.

Riad Hijab a fost la un moment dat prim-ministru în Siria, deci a cunoscut din interior maşinăria regimului dictatorial condus de dinastia Assad. El a avut însă inspiraţia să fugă, în august 2012, în Iordania, ceea ce îi conferă astăzi credibilitate. Iată deci un om care poate fi cît se poate de util pentru opoziţie, care l-a cunoscut bine pe Bashar al-Assad, dar care nu are mîinile pătate cu sînge.

Citiţi şi ascultaţi mai multe pe rfi.ro

Mai multe