Film şi NY: magie pură
Am sosit la New York acum o săptămînă cu niște treburi și ca susţinător al Festvalului de film românesc de la New York, Making Waves. Am venit să văd valurile. Nu m-a rugat nimeni să vin, nu mi-a cerut nimeni să scot bani din buzunar și să-i donez acestui festival, nu mi-a plătit nimeni nici biletul de avion, nici cazarea în cămăruța verde din Upper West - și asta doar ca să fiu a walking distance away de la Lincoln Center - unde are loc festivalul. Trebuie să spun că Center e magie pură în New York, și e așa de magic locul că devine definiția realității dospind de cultură excelentă. La Lincoln mergi să vezi filme, fie la Film Society of Lincoln Center cu vreo 4, 5 săli în vreo 2-3 clădiri, fie vizavi, la Lincoln Plaza Cinema (iar filmele pe care le vezi la Lincoln nu sînt cele pe care le vezi în cineplexurile cu care orașul e plin); tot la Lincoln mergi să te scufunzi în muzică (și mult mai mult de atît), la Julliard School of Music, la Metropolitan Opera, la New York Philarmonic Orchestra, la New York Ballet - iar toate aceste minuni sînt perfecțiunea întruchipată, la cîțiva metri unele de altele.
Pe lîngă toate astea se mai adaugă magia lunii decembrie la New York. Aici înainte și în timpul Crăciunului ai constant sentimentul că o să dai nas în nas cu Natalie Wood la 4, 5 ani bombănind că Moș Crăciun nu există și o vei lua de mînă și îi vei arăta că miracolele nu se întîmplă doar „on 34’th street”. Pe lîngă show-urile de pe Broadway, bradul de la Rockefeller, patinoarul din Central Park, spectacolul de lumini de Crăciun din Grand Central, aiureala futuristă din Times Square, parfumul de brazi și colindele în surdină de peste tot, vitrinele de Crăciun de la Macy’s, Saks, Barneys, Bloomingdales - toate te fac să te simți copil din nou și să ştii sigur ca Moș Crăciun vine (ba chiar l-ai văzut alergînd pe Fifth Avenue cu burta înainte și barba în vînt; ai zărit renii odinhnindu-se la Columbus Circle în timp ce te urcai într-o trăsură trasă de cai ca să mergi să te întîlnești cu Eloise la Plaza). Pe lîngă toate astea în Upper West Side, lîngă Lincoln Center, magia Crăciunului e parcă și mai prezentă. Spărgătorul de Nuci în coregrafia lui Balanchine e în program în fiecare zi, uneori de două sau trei ori chiar și e sold out mereu, cam din ’54 încoace. La Met sînt spectacole uriașe și anul se încheie mereu în glorie, la New York Philarmonic Orchestra sigur cu Gershwin și Bernstein, pe lîngă alte concerte de nepus în cuvinte; și să nu uităm de concertele de Crăciun care îți taie respirația.
Upper West e cartierul lui Leonard (Bernstein), Woody (Allen), Philip (Roth) și atîția alții. Poți da nas în nas la fiecare pas cu vreun artist celebru sau cu vreun om cu minte mare. Asta e normalitatea aici, nu e nimic ieșit din comun.
Și tot la Lincoln se poartă festivalurile de film cu dichis. Numai eu am fost anul ăsta la New York New Directors Film Festival aici (și la MOMA, care nu e departe și poți ajunge pe jos). Tot la Lincoln am fost la New York Film Festival în toamna asta, unde am văzut-o pe Liv Ulman în carne și oase și am rămas fără cuvinte; am văzut-o și pe Nicole Kidman și pe alți actori care veniseră și ei să vadă un film, iar vizavi era premiera lui Frankenweenie al lui Burton…
Și încă ceva, mereu e lume la Lincoln Center, un du-te vino continuu și constant. Așadar, joi seara, pe 29 noiembrie, cînd am văzut sala plină la opening night-ul Festivalului de film românesc cu filmul Despre oameni si melci, în regia (și prezența, alături de Monica Bârlădeanu și Andi Vasluianu) lui Tudor Giurgiu, am știut că se întîmplă ceva special. Iar faptul că se știa că seara de închidere e sold out încă înainte ca festivalul să înceapă mi s-a părut excepțional. În închidere e programată proiecția filmului După dealuri al lui Cristian Mungiu, iar prezente vor fi cele două actrițe care au împărțit la Cannes premiul pentru interpretare anul acesta.
Într-un fel, succesul acesta nici nu trebuie să ne mire, pentru atunci cînd, în săptămîna dinaintea evenimentului, apar articole consistente în trei publicaţii de referință - New York Times, The Wall Street Journal și Indiewire – e clar că e vorba despre un festival de anvergură. Și mai știi un lucru: că ești luat în serios, că ai intrat în rîndul celor care contează aici și că ai ajuns unde trebuie: pe harta lumii culturale de top. Iar asta nu se întîmplă de la o zi la alta. Să poți spune că reușești să organizezi un festival de film în centrul lumii culturale din New York, în parteneriat cu unul dintre cele mai importante centre de film din lume chiar e ceva senzațional. Iar să mai faci toate astea în sistem privat, prin sponsorizări de top și crowdfunding de secol 21, este şi magie, și profesionalism de elită.
Zilele acestea am simțit ceva ce nu am mai simțit de mult: pe lîngă o stare de euforie și bucurie de nedescris, cred că m-a cuprins un sentiment de mîndrie zărindu-i pe Monica Bîrlădeanu, Andi Vasluianu, Tudor Giurgiu, Ada Solomon, Dan Perjovschi, Radu Gabrea, Cosmina Stratan, Cristina Flutur și uitîndu-mă în jur la zîmbetele celor care-i priveau, la cozile de la casa de bilete și la sălile arhipline la aproape fiecare proiecție.
Anca Fronescu este traducătoare. A iniţiat languages4literature, o platformă prin care îşi doreşte să promoveze cultura românească în străinătate.