File din istoria secolului XX în muzica lui Șostakovici dirijată de Andris Nelsons
– și două premii Grammy –
S-au împlinit în 5 martie 65 ani de la moartea lui Stalin – finalul uneia dintre cele mai negre perioade din istoria nu doar a Rusiei, ci a omenirii, în general. Zeci de milioane de oameni exterminați, în Uniunea Sovietică și în lagărul comunist, destine frînte – nici muzicienii nu au fost feriți de impactul dur cu realitatea sovietică. Un caz celebru: Dmitri Șostakovici, astăzi readus la lumină, printre altele, de proiectul discografic Șostakovici în umbra lui Stalin semnat de Orchestra Simfonică din Boston, condusă de letonul Andris Nelsons.
În zilele noastre, muzica lui Dmitri Șostakovici e la modă; este unul dintre compozitorii cei mai des interpretați de marile orchestre ale lumii. Are un limbaj componistic original și, pentru publicul larg, este unul dintre compozitorii cel mai ușor accesibili dintre cei care au scris în secolul XX. Muzica lui este vibrantă, emoționează și are capacitatea de a face oamenii să viseze – calități care s-au menținut de-a lungul timpului.
Relația lui Șostakovici cu Stalin a fost una extrem de complicată: Șostakovici a fost de două ori mazilit de regimul stalinist, trăind cu frica de a fi deportat către gulagul siberian. Pe de altă parte, s-a bucurat și de succes și stimă, mai ales în ultimii ani de viață ai lui Stalin; era privit ca un element vital în propagarea valorilor sovietice către spațiul vest-european, tocmai datorită lucrărilor muzicale excepționale pe care le compunea.
Mai ales simfoniile lui Șostakovici sînt o oglindă a relației complicate dintre Șostakovici și Stalin. Și exact de la această idee a pornit și dirijorul Andris Nelsons în proiectul său Șostakovici în umbra lui Stalin – de la acele șase simfonii care urmăresc strict această relație complicată – simfoniile cu numerele de la 5 la 10, compuse între 1937 și 1953 – în partea a doua a simfoniei a X-a, avem chiar un portret al lui Stalin, după o mărturie a compozitorului.
Primul disc din această serie, cuprinzînd Simfonia a X-a, a apărut în anul 2015 și a primit un premiu Grammy; al doilea, cu simfoniile a V-a, a VIII-a și a IX-a, în 2016 și a fost distins, și acesta, cu un premiu Grammy – ilustrînd astfel foarte elocvent „succesul scandalos” – cum l-au numit criticii americani – al acestui proiect.
În mod așteptat după un asemenea succes, casa de discuri Deutsche Grammophon a anunțat că Andris Nelsons va înregistra integrala simfoniilor de Șostakovici – toate 15.
Iar în 6 iulie 2018 urmează să apară al treilea album din această serie: Simfoniile a IV-a și a XI-a de Șostakovici, un dublu album, fiecare dintre cele două simfonii avînd o durată de aproximativ o oră.
Anul 1936 a fost unul dintre cei mai complicați din existența lui Șostakovici; în luna ianuarie, Stalin însuși asista la o reprezentație a operei Lady Macbeth din Mțensk care, din nefericire, nu i-a plăcut, așa că la cîteva zile după aceea, ziarul Pravda publica un articol în care-l înfiera pe Șostakovici, compozitorul decadent. Dintr-unul dintre cei mai admirați compozitori ruși ai vremii, Șostakovici s-a trezit un paria. Nu a încetat însă să lucreze, așa că pe parcursul anului 1936 a terminat partitura simfoniei sale IV-a, care prin limbaj și estetică era foarte deosebită de precedentele simfonii, inspirate mai ales de folclor și, deci, mult mai în spiritul realismului sovietic. Premiera simfoniei a IV-a fusese programată pentru 11 decembrie 1936, însă Șostakovici a primit dispoziție să retragă lucrarea de la premieră, cu justificarea că partitura nu coincide cu convingerile sale politice. În timpul celui de al doilea război mondial, partitura pentru orchestră a fost pierdută, însă Șostakovici a refăcut-o identic după o partitură pentru două piane pe care o mai avea. Premiera simfoniei a IV-a a avut loc, în fine, abia în 30 decembrie 1961, cu Orchestra Filarmonicii din Moscova, dirijor Kirill Kondrașin – trecuseră mai bine de 8 ani de la moartea lui Stalin.
Simfonia a XI-a, cu titlul Anul 1905, a fost scrisă în anul 1957; s-a vorbit despre faptul că Șostakovici ar fi fost impresionat de Revoluția ungară din 1956, dar și despre faptul că lucrarea ar fi, dincolo de o ilustrare a revoluției ruse din anul 1905, și un requiem pentru generația din care făcea parte Șostakovici: născut în 1906, trecut prin două războaie mondiale și perioada cruntă a stalinismului. În cele patru părți, simfonia urmărește, cu mijloace apropiate de o coloană sonoră de film, desfășurarea evenimentelor: Piața Palatului, 9 ianuarie, Memorie eternă, Clopotul de alarmă. O muzică care s-a bucurat de mare succes – cel mai mare succes pe care l-a înregistrat Șostakovici în viața sa de compozitor, după cel cu Simfonia a VII-a Leningrad, pe care o scrisese cu 15 ani înainte de Simfonia a XI-a.
Andris Nelsons este un dirijor leton de 39 ani format la școala rusă și care a trăit pe propria-i piele realitățile comunismului într-o țară care a făcut parte din Uniunea Sovietică: înțelege perfect mesajele din partiturile lui Șostakovici și are capacitatea dirijorală de a le transpune într-o muzică vie care entuziasmează publicul. Lucrează cu această minunată Orchestră Simfonică din Boston, o orchestră foarte tehnică, dar și extrem de maleabilă, instrumentul perfect pentru intențiile lui Nelsons și pentru partiturile lui Șostakovici. Toate înregistrările din seria simfoniilor lui Șostakovici sînt captate în concerte live, conservînd tensiunea și emoția concertelor cu public, impresionînd prin acuratețe și viziune.
Andris Nelsons a fost comparat cu Herbert von Karajan pentru varietatea și amplitudinea proiectelor sale discografice – pînă în 2020 urmează să înregistreze integrala simfoniilor de Șostakovici cu Orchestra Simfonică din Boston, integrala simfoniilor de Bruckner cu Orchestra Gewandhaus din Leipzig și integrala simfoniilor de Beethoven cu Filarmonica din Viena, toate, pentru casa Deutsche Grammophon. În mod evident, Andris Nelsons este unul dintre cei mai de succes dirijori ai timpurilor noastre, cu acea capacitate rară de a imprima fiecărei partituri interpretative o viziune proaspătă și foarte personală. Este probabil și ceea ce i-a determinat pe membrii juriilor premiilor Grammy să-l premieze în doi ani succesivi; și, cine știe, poate că anul viitor, va aduce un nou premiu Grammy și pentru al treilea disc din integrala Șostakovici, cel puțin la fel de reușit ca precedentele două.
Recomand deci, cu căldură, audiția Simfoniilor a IV-a și a XI-a de Șostakovici în interpretarea semnată de Andris Nelsons și Orchestra Simfonică din Boston – este o incursiune de care avem nevoie în măruntaiele unui timp de care ar fi bine să nu uităm și la care sperăm să nu ne întoarcem vreodată.
Albumul poate fi ascultat la Radio România Muzical în două episoade luni, 2 și 9 iulie, de la ora 19.00, în reluare duminica, 8 și 15 iulie, de la ora 14.30 sau oricînd, pe site-ul proiectului Discurile anului 2018. După momentul lansării oficiale din 6 iulie, poate fi comandat și în România la www.getmusic.ro, acolo unde sînt disponibile și primele două discuri din serie, cu simfonia a X-a și simfoniile V, VIII și IX.
Cristina Comandașu este critic muzical.