Feţele anticorupţiei

11 ianuarie 2012   Dileme on-line

Dilema veche de săptămîna aceasta ne prezintă "Feţele anticorupţiei". Un număr special, în care Cristian Ghinea ia la întrebări unele dintre personajele importante în lupta anticorupţie, începînd cu procurorul şef al DNA, Daniel Morar. Celelalte două sînt Horia Georgescu, secretar general al ANI, şi Cristi Danileţ, judecător şi membru al CSM. „Interviurile mele cu „feţele anticorupţiei” sînt o încercare de încurajare, aceşti oameni suportă multe mizerii, şi, chiar cei mai faimoşi dintre ei, nu simt prea des că există un public pentru care lucrează.”, scrie Crisitian Ghinea în Argument.   

Andrei Pippidi ne dezvăluie un muzeu puţin cunoscut: Colecţia de artă Ligia şi Pompiliu Macovei: „Pe strada 11 iunie, numerele 36-38, se află casa în care au locuit o pereche de oameni interesanţi, care, o viaţă, s-au înconjurat de lucuri frumoase.”

Anca Manolescu ne ajută să înţelegem timpul sărbătorii şi să ne reîntoarcem la cel obişnuit: „Deşi sperăm de fiecare dată, ştim cu toţii că sărbătoarea nu desfiinţează timpul orizontal, obiectiv, exterior. Îl intersectează doar. Pune în curgerea lui un reper, un punct de articulare cu altă dimensiune a fiinţei.”

Andrei Gorzo ne spune ce-i cu versiunea americană a primei ecranizări după Millenium-ul lui Stieg Larsson - Fata cu un dragon tatuat: „Versiunea americană e realizată de David Fincher, care s-ar putea să aibă cea mai aevoluată inteligenţă tehnică din toată regizorimea hollywoodiană de azi, aşa că, secundă de secundă (...) toate deciziile care dintr-o poveste fac cinema sînt incomparabil mai subtile şi mai productive decît în versiunea suedeză, unde nu erau nici o clipă mai mult decît corecte.”   
 

Mai multe