FESTIVALUL FILMULUI FRANCEZ - a 18-a ediţie la Bucureşti, între 31 octombrie - 9 noiembrie

11 octombrie 2014   Dileme on-line

Festivalul Filmului Francez are loc în perioada 31 octombrie - 9 noiembrie în 8 localităţi din România: Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Sibiu, Buzău, Târgu Mureş şi Constanţa.

La Bucureşti, cea de-a 18-a întîlnire a publicului francofil nu poate fi sărbătorită altfel decît prin umor. Astfel, tema acestui an va fi "Burlescul în cinematografie. Din trecut pînă în prezent", iar invitatul de onoare este celebrul Pierre Étaix, căruia organizatorii îi dedică o retrospectivă; Nu vor lipsi nici premierele cinematografice de la Cinema Elvire Popesco, iar competiţia "tineri regizori" vă prezintă 8 noi producţii.

Pierre Étaix a absolvit la început o şcoală de desenatori, însă a înclinat spre reprezentaţii comice ca bufon, idolii săi fiind comicii americani Stan Laurel şi Oliver Hardy. El spune că "a fi bufon nu e o stare şi nici o funcţie, ci trebuie să trăieşti şi să gîndeşti ca un bufon"; În anii postbelici a jucat ca actor de teatru şi cabaretist în piese ca Cheval d'Or, Trois Baudets, Alhambra, şi Olympia. În 1953 a fost angajat de Jacques Tati ca desenator şi autor de gaguri din filme diferite ca Mon Oncle; Etaix a fost şi bufon în circul Medrano, avînd ca partner pe renumitul bufon Nino Fabri. Filmul său Heureux anniversaire a fost premiat în 1963 Oscar-ul, pentru cel mai bun film de scurt metraj.

În contextul retrospectivei Pierre Etaix* publicul va putea urmări 8 filme ale acestuia în cadrul unui eveniment marca Semaine des Cahiers du Cinéma: Pretendentul - Le soupirant (1962), YOYO (1964), Sănătatea e mai bună decît toate -Tant qu'on a la santé (1966), Marea dragoste - Le grand amour (1969), Unde curge lapte şi miere - Pays de Cocagne (1969), Ruptura -Rupture (1961), La mulţi ani - Heureux anniversaire (1962), În plină formă - En pleine forme (1965-1971).

În urma succesului de anul trecut, tinerii regizori francezi vor participa la concursul la care publicul decide cine va cîştiga premiul oferit de către TV5Monde pentru susţinerea distribuţiei unui film francez în România; Printre cele 8 producţii se numără: Stele - Des étoiles, Zilele de mâine - Les lendemains, Vandal, Grand central, premiat la Festivalul de Film de la Cabourg - Journées romantiques 2013, Marele Premiu: Lumières de la presse étrangère 2014, Premiul pentru cea mai bună actriță & Premiul special al juriului, Vincent nu are solzi - Vincent n'a pas d'écailles, selecționat în competiția Festivalului de la San Sebastian în 2014, Mercuriale, film prezentat de Acid la Festivalul de la Cannes 2014, Brooklyn, Tonnerre.

În secţiunea PANORAMA, cinefilii vor putea vedea cele mai recente producţii franţuzeşti ale celor mai emblematici actori şi regizori; Multe dintre aceste producţii vor fi prezentate în premieră în România; Astfel, producţii precum Yves Saint Laurent de Jalil Lespert, Spuma zilelor de Michel Gondry sau lungmetrajul despre celebrul personaj animat Micul Nicolas vor fi proiectate pe marele ecran al cinematografului Elvire Popesco.

Mai multe