Fellini, clovnii tăi s-au schimbat

9 ianuarie 2017   Dileme on-line

● Angajare de clovn, de Matei Vişniec, regia: Ion Caramitru, decor: Florilena Popescu Fărcăşanu, coregrafie: Florin Fieroiu. Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti

Dragă Fellini, ai fi fost tare încîntat să-ţi vezi clovnii aşa cum sînt ei acum, schimbaţi din rădăcini, dar crescuţi în aceeaşi manieră – traşi prin viaţă ca printr-un inel subţiat de societatea asta în care trăim, materiali şi realişti pînă-n măduva gîndirii, schilodiţi de amintiri şi, nu în ultimul rînd, confuzi – c-aşa-i acum, aici, în Europa asta de Est (care se vrea a fi de Vest). Şi tare mult ţi-ar fi plăcut să-l întîlneşti pe creatorul clovnilor, pe domnul Vişniec, să discuţi cu dumnealui ca de la egal, la egal, pentru că la urma urmelor, structura analitică a cuvîntului „clovn” este aceeaşi, oricît de mult s-ar dori schimbarea ei.

Într-un teatru se poate naşte circul, nu şi invers. Această naştere s-a înfăptuit la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” – dintr-o partitură dramatică, modificată cu subînţeles, teoretică, s-a zămislit o inocenţă cotidiană, aspră şi riguroasă, pe alocuri comică, sau mai degrabă ironică, prin care trei clovni „bătrîni” îşi dispută personalităţile în faţa unei uşi mereu închise, în faţa intrării în lumea de dincolo – o lume a amintirilor parcă cunoscute, uneori uitate, deseori schimbate sau regresive, amintiri care se învîrt într-un cerc al neverosimilităţii.

Două acte în două spaţii diferite. Două lumi în care trei vieţi se zbat pentru a-şi accepta existenţa. Şi pentru a reuşi să-şi ducă viaţa acolo unde nimeni nu poate ajunge conştient.

În primul spaţiu, un circ „imaginar”, pe jumătate vizibil, îşi revarsă sunetele misterioase în mintea celor trei clovni care se apropie, rînd pe rînd, către împlinirea viselor. Patru scaune, în loc de trei, căci al patrulea clovn este însăşi „divinitatea” care are grijă în permanenţă să culeagă aspectele frivole ale întîmplărilor şi să le arunce într-un neant alegoric, dar şi să se joace cu mintea umană a tinerilor „bătrîni”, crescînd idealurile fiecăruia la rang de „vitalitate”.

Pentru al doilea spaţiu, timpul rămîne aproape mereu în urma prezentului – se dedică unui trecut care se vrea a fi prezent şi care priveşte cu coada secundelor către viitor. O arenă se conturează în imaginaţia tuturor, un cerc care seamănă izbitor de bine cu însăşi societatea în care trăim – un du-te-vino utopic unde personaje aflate la marginea dintre real şi fantastic apar şi dispar şi în care efemeritatea devine parte esenţială a capătului de drum. Aici intervine oboseala, lipsa unor energii trupeşti şi mentale amintite cu mulţi ani înainte, jocul minţii delirante, stupoarea apărută în urma unor scamatorii, dar şi spaima născută din întîlnirea dintre viaţă şi moarte.

Cei trei clovni – epici (Petre Ancuţa, Florin Călbăjos, Emilian Mîrnea) conchid pe toată durata „angajării” asupra însemnătăţii artei actoriceşti – cum actoria îţi impune o rigurozitate, o flexibilitate mentală şi fizică, o toleranţă la relaţiile ce se nasc în raport cu publicul spectator, dar şi cu propriul trup şi propria minte. Trei clovni-actori despre care vom mai auzi, trecînd prin chinurile teatrului, prin spumoasa revelaţie a scenei şi prin minunata trăire a spaţiului dramatic, înclinîndu-se în faţa publicului, la fiecare sfîrşit de poveste, cu gîndul la „domnu’ profesor” care i-a renăscut pentru viaţa aceasta în care orice pas urmezi este o „angajare” a propriului destin.

Şi cît priveşte bătrîneţea noastră, ar fi de spus că timpul angajează răbdători, iar cei ce se grăbesc, vor rămîne singuri şi amăgiţi. Aşa cum rămîi la sfîrşitul acestei întîmplări dacă te grăbeşti să tragi concluzii pripite.

Fellini, clovnii tăi s-au schimbat în bine. Şi domnul Vişniec are o parte din vină. Cît despre domnul Caramitru, aş spune că-i revine restul. Aşa cum se cuvine. Iar noi,  cei ce privim, ne putem declara deja angajaţi. Pentru că sîntem cu toţii nişte clovni despre care nu se vorbeşte mai nimic, dar pe care viaţa îi vrea alături de ea, de-a dreapta sau de-a stînga, după caz.

Dragoş N. Savu este specialist în comunicare teatrală.

Foto: tnb.ro

Mai multe