Expoziția „Infinite Connections – Brâncuși he[ART]beat”, pînă pe 26 februarie, la Qreator by IQOS
Qreator by IQOS a aniversat 145 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși cu primul eveniment cultural din acest an. Pe 19 februarie, de Ziua Națională Constantin Brâncuși, pe pagina de Facebook a Qreator by IQOS a avut loc vernisajul live al expoziției „Infinite Connections – Brâncuși he[ART]beat”. Lucrările de artă pot fi admirate în spațiul Qreator by IQOS din Bulevardul Aviatorilor 8A, pînă pe 26 februarie.
Expoziția „Infinite Connections” face parte din proiectul „Brâncuși he[ART]beat”, inițiat de arhitecta Irina Calotă și Asociaţia Art Walk Street – AWS în anul 2016. Găzduită pentru a treia oară consecutiv la Qreator by IQOS, în perioada 20-26 februarie, expoziția din acest an creează o punte de legătură între trecut și prezent și prezintă lucrări inspirate de creația și viața lui Constantin Brâncuși.
Vernisajul s-a desfășurat cu ușile închise, doar în prezența artiștilor expozanți, însă iubitorii de artă au putut vedea, chiar dacă doar virtual, cele 19 lucrări expuse la Qreator by IQOS și afla detalii despre ideile din spatele lor, dar mai ales despre modul în care opera și viața lui Constantin Brâncuși i-au inspirat pe artiști în demersul lor creativ.
În cadrul vernisajului inedit, care a îmbinat elementele unei expoziții clasice și live performance-uri artistice, cei care au fost curioși să știe ce vor putea admira la Qreator by IQOS, înainte de a vizita expoziția propriu-zisă din bulevardul Aviatorilor 8A, au putut face un tur virtual ghidat de gazda evenimentului, omul de radio Gojira.
Momentele speciale ale serii au încîntat audiența dornică să descopere, chiar și din spatele ecranelor, experiența pregătită de organizatori. Astfel, artistul vizual Obie Platon a pus la punct ultimele detalii ale lucrării „Sic Transit Gloria Mundi”. Coregraful Arcadie Rusu și echipa Linotip au prezentat „Brâncuși #145”, un moment de dans contemporan care îl are în centrul atenției pe Constantin Brâncuși, interpretat de Attila Bordás. Un concept semnat de Arcadie Rusu, acest moment este un exercițiu de imaginație care caută să rupă barierele dintre timp și spațiu și își propune să exploreze profunzimea creației. De asemenea, Renata Kristof a prezentat în premieră portretul surprinzător al lui Constantin Brâncuși realizat prin tehnica string art.
În perioada 20-26 februarie, în spațiul Qreator by IQOS din Bulevardul Aviatorilor 8A, vizitatorii se vor putea delecta vizual cu opere lucrate din materiale și texturi diferite, de la lemn, metal, marmură la ulei pe pînză și pot admira un portretul marelui sculptor, realizat de Renata Kristof prin tehnica string art. De asemenea, în cadrul expoziției, este proiectat filmul „Viața lui Constantin Brâncuși”, în regia lui Cornel Mihalache.
Lucrările expuse la Qreator by IQOS sînt realizate de artiști din București, Constanța, Iași, Oradea și Chișinău, artiști care au ales modalități de exprimare diferite: Felix Aftene, Vladlen Babcinețchi, Emanuel Chiriac, Andrei Cozlac, Renata Kristof, Laurențiu Mogoșanu, Ana Negara, Obie Platon, Nicolae Popa, Valentin Vîrtosu, Dumitru Verdianu și Daniel Zaporojan.
Cele mai frumoase întîmplări ale serii, precum și crîmpeie din atmosfera de la eveniment pot fi văzute în continuare pe pagina de Facebook Qreator by IQOS și pe contul de Instagram, pe care gazda evenimentului, Gojira, a împărtășit comunității Qreator by IQOS momentele lui preferate de la vernisaj.
***Vizitarea expoziției se face cu respectarea regulilor și recomandărilor valabile în prezent. Accesul pentru vizitare este permis exclusiv persoanelor cu vîrsta peste 18 ani și se face ținînd cont de capacitatea maximă a spațiului. În incinta clădirii nu vor fi admise mai mult de 40 de persoane concomitent. Accesul vizitatorilor va fi permis doar dacă aceștia poartă mască de protecție, care trebuie să acopere gura și nasul pe toată durata vizitei, și dacă au o temperatură sub 37,3°C.
Articol realizat în parteneriat cu Qreator by IQOS.