Experiență virtuală ghidată: Doamne de poveste și actele lor filantropice care au marcat istoria Bucureștiului
De joi, 4 martie, de la ora 19:00, și pînă pe 11 martie, vă invităm să descoperiți poveștile unor doamne minunate care au marcat istoria Bucureștiului prin actele lor filantropice. Este un tur virtual ghidat care poate fi urmărit în platforma Raiffeisen Art Proiect – Stagiune Virtuală, în secțiunea Explorator.
Va fi o experiență online prin care explorăm Bucureștiul prin oamenii săi, cei care prin implicare și dăruire i-au făurit istoria și i-au marcat evoluția spre modernitate. Această nouă experiență virtuală propusă în Stagiunea Virtuală urmărește să descopere Bucureștiul timp de un secol prin personalitățile sale feminine și prin operele filantropice pe care le-au îndeplinit acestea.
Vom descoperi povestea Elenei Cuza, a Anei Davila, a Reginei Elisabeta și a Reginei Maria. Vom explora istoria unor organizații filantropice, cum ar fi Crucea Roșie sau Vatra Luminoasă, care și-au pus amprenta asupra dezvoltării orașului și chiar a întregii țări.
Puteți descoperi live toate aceste povești, sub ghidajul inspirat și savuros al Anitei Sterea, din echipa Interesting Times Bureau. Sînt povești și istorii despre doamne iscusite, care astăzi ne trezesc un sentiment de mîndrie și respect. Femei inspirante care au reușit să pună în mișcare, cu inteligență, talent și consecvență, proiecte filantropice impresionante. Vom vorbi de regine, de prințese sau de doamne din aristocrație care au adus România în atenția întregii lumi uneori, prin operele de caritate pe care le-au realizat.
Turul online Explorează orașul prin oamenii săi: de la Elena Doamna, la Regina Maria - acte filantropice în dezvoltarea Bucureștiului se va desfășura live în secțiunea Explorator din platforma Raiffeisen Art Proiect și pe pagina de Facebook Raiffeisen Bank și va dura aproximativ 90 de minute.
La finalul experienței virtuale, intră în dialog direct cu Anita Sterea - ghidul turului din echipa Interesting Times Bureau.
Explorarea virtuală a Bucureștiului și a poveștilor sale în formula de tur ghidat online este un program pe care Raiffeisen Art Proiect îl oferă celor interesați de modul în care orașul generează și găzduiește istorii culturale. Proiectele propuse în #stagiunevirtuală oferă avantajul unui acces deschis pentru toți cei interesați, oriunde s-ar afla, în București, în țară sau în străinătate.