Eugenio Barba şi Dezordinea

15 mai 2012   Dileme on-line

De ani de zile, Festivalul Internaţional Shakespeare recuperează informaţie. Spectacole care au marcat gîndirea teatrală, hituri mondiale sau legende artistice au venit la Craiova şi Bucureşti prin intermediul Festivalului Shakespeare şi au recuperat datele pierdute despre istoria teatrală recentă.

Unul dintre numele lansate de Festivalul Shakespeare şi apoi preluate de alte evenimente similare româneşti este lituanianul Oskaras Koršunovas. În Romeo şi Julieta, spectacolul său din 2003, prezentat în Festivalul Shakespeare la Craiova şi Bucureşti, Koršunovas relochează love story-ul shakespearian în Italia anilor '50, în două familii rivale de pizzari. Prima parte a spectacolului construieşte detaliat şi cu umor atmosfera efervescentă din cele două bucătării (în care, printre oale şi tigăi, zac şi schelete, trimitere la tragedia viitoare, dar şi reminiscenţă a unui trecut întunecat), cu proverbiala impetuozitate italienească manifestată în dispute culinare care maschează şi nu prea o masculinitate orgolioasă. În partea a doua, există o altă idee regizorală inteligentă: morţii „se văd” unii pe alţii, se întîlnesc în lumea de dincolo. Mercutio salută sosirea în moarte a lui Tybalt, Julieta este aşteptată acolo cu grijă de amîndoi, iar iubirea neimplinită pe lumea asta se desăvîrşeşte pe lumea cealaltă. Giedrius Savickas face un Romeo tăntălău şi instabil emoţional, depăşit de disputele prosteşti în care trebuie să-şi dovedească vigoarea, dar care, odată îndrăgostit, este sfîşiat într-un conflict mult mai serios (atîrnă răstignit între cele două bucătării). Spectacolul lui Koršunovas este încă o variantă de Romeo şi Julieta (discutabilă sau nu), dar dincolo de frumuseţea şi umorul cîtorva scene, nu lasă alte urme. 


Dramaturgia organică a lui Eugenio Barba

În foaierul plin de lume al Arcubului, cu părul alb şi pielea arămie, îmbrăcat într-o cămaşă albă, cu vestă şi pantaloni cafenii, toate de in şi cu sandale de piele care îi lasă descoperite degetele picioarelor, Eugenio Barba a vorbit trei ore. Cînd ascultă întrebările, este relaxat şi un zîmbet blînd, larg i se întipăreşte pe chip. Cînd vorbeşte însă, tot corpul i se tensionează, din vîrful degetelor de la picioare pînă în creştetul capului alb. Chipul i se aspreşte, mâinile parcă iau foc, vocea are volute (uneori fuge ascuţit sau răguşeşte, dar niciodată nu scade în intensitate). Eugenio Barba vorbeşte cu tot corpul şi acesta este un exemplu excelent pentru tehnica de lucru de la Odin Teatret. Asta mi-a venit în minte cu o seară înainte de conferinţa lui Barba pricinuită de lansarea cărţii sale Casa în flăcări, despre regie şi dramaturgie (Editura Nemira), cînd doi dintre actorii de la teatrul său din Holstebro (Danemarca) au prezentat o demonstraţie de lucru, Text, acţiune, relaţii. Tage Larsen şi Julia Varley au lucrat un fragment din Othello, pornind de la o serie de acţiuni fizice (dramaturgie organică, cum o numeşte Barba) care devine apoi urzeala pe care se ţese textul (dramaturgia narativă), rezultînd un spectacol care rezonează în spectator (dramaturgia evocativă). Privindu-i pe cei doi actori la lucru şi ascultîndu-le explicaţiile, poate dificil de înţeles pentru un spectator, fie el şi profesionist al teatrului, dar neobişnuit cu antropologia teatrală, m-am gîndit că Eugenio Barba însuşi, pe care îl văzusem cu doi ani în urmă la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu vorbind despre teatru şi Grotowski cu o pasiune care aproape se materializa, poate demonstra cel mai bine drumul sinuos de la gest la cuvînt (în teatrul „clasic”, drumul e invers, de la cuvînt la gest). Căci la Barba, cuvîntul pare doar întruchiparea gestului, urmarea sa logică. Corpul spune mai mult decît cuvîntul, iar teatrul te învaţă „să gîndeşti cu corpul”. 

În spectacolul Orô de Otelo (A Dance Ceremony), Barba lucrează cu energia. Dansatorul brazilian Augusto Omolù intră în scenă cu un costum alb sub care străluceşte pielea sa neagră. La buzunarul de la piept se vede un vîrf de batistă roşie. Citeşte din Shakespeare, Othello. Actorul preia personajul pe muzica lui Verdi (cu vocea lui Luciano Pavarotti), îi poartă cu mîndrie aerul aristocratic, încearcă să se contopească pînă la identitate cu el, dar mici fragmente de ritm nebunesc de tobe pulsează aleatoriu printre acordurile verdiene şi îi reamintesc originea brută, esenţa incandescentă a fiinţei sale. Căci Othello al lui Barba, întruchipat de Omolù, este un personaj în care natura sa vulcanică intră în contradicţie cu artificialitatea unei culturi a aparenţei.

Muzica afro-braziliană reprezintă o ceremonie religioasă păgînă, Candomblé, prin care divinităţile africane Orixá (zei ai elementelor primare apă, foc, vînt etc) se manifestă şi posedă dansatorii. În timp, aceste dansuri au fost scoase din spaţiul religios în zona civilă şi au devenit o marcă a Braziliei: samba. În spectacolul lui Barba, Augusto Omolù pune povestea lui Othello peste tiparul poveştilor zeilor africani. Personajele shakespeariene, Othello, Desdemona, Iago, întruchipate de Omolù, sînt intermediate prin poveştiler arhetipale despre iubire, trădare, ură ale zeilor africani. Othello se luptă cu natura sa brută, dar aceasta îl învinge. Muzica lui Verdi înregistrată (o notă artificială) şi ritmurile africane live se confruntă în fiinţa maurului pînă cînd esenţa primară a geneticii sale iese învingătoare. În scenă se aud doar ritmurile ameţitoare ale tobelor. Ceremonia a luat sfîrşit.

Aparent, în spectacolul lui Eugenio Barba nu se întîmplă mare lucru. Cîteva pagini primite la intrare oferă însă spectatorului profan sensurile adînci ale unui ceremonial ancestral, regăsite într-o creaţie literară celebră. În cartea sa, Casa în flăcări, despre regie şi dramaturgie, Eugenio Barba scrie: „Astăzi, ştiu că prin toate spectacolele mele mi-am propus să stîrnesc Dezordinea în mintea şi în simţurile spectatorului. Am vrut să semăn în el îndoiala, să-i zdruncin obişnuinţa de a pre-vedea, precum şi criteriile de judecată”. Citind cronicile la Orô de Otelo, mi-am dat seama că lui Barba i-a reuşit asta.

Eugenio Barba:
„Un actor are, asemeni îngerilor, trei limbaje care creează energii: ritm, dinamism, asociere”.
„Vreau să fac spectacole care se adresează acelor 98% din noi pe care le avem în comun cu cimpanzeii”.
„Esenţa e aceeaşi, forma e alta”.
„Astăzi oasele mă dor şi vederea mi-e slăbită. Mi-e mult mai greu să muncesc douăsprezece ore pe zi. Dar focul iraţional pe care îl numesc „revoltă” păstrează încă vie dorinţa mea de a face teatru”.

Orô de Otelo (A Dance Ceremony)
Odin Teatret, Holstebro (Danemarca)
Regia: Eugenio Barba
Cu: Augusto Omolù
Muzica live: Cleber Conceição da Paixão, Ubirajara Monteiro, Xavier da Silva
Asistent de regie: Julia Varley
O producţie ISTA (International School of Theatre Anthropology)
Foto: Maria Ştefănescu, Giovanna Talà

Romeo şi Julieta
de William Shakespeare
OKT / Teatrul Municipal Vilnius (Lituania)
Regia: Oskaras Koršunovas
Cu: Giedrius Savickas, Rasa Samuolyte, Dainius Kazlauskas, Tomas Zaibus, Dainius Gavenonis,  Vaidotas Martinaitis, Vesta Grabstaite, Egle Mikulionyte, Malvina Matickiene, Arvydas Dapsys, Darius Gumauskas, Gytis Ivanauskas, Gytis Ivanauskas, Rytis Saladzius, Gytis Ivanauskas, Arvydas Dapsys, Julius Zalakevicius, Rasa Marazaite.
Decorul: Jurate Paulekaite
Costumele: Jolanta Rimkute
Light Design: Eugenijus Sabaliauskas
Compozitor: Antanas Jasenka
Coregrafie/Mişcare scenică: Vesta Grabstaite

 

Mai multe