Eu, Olga Hepnarová
„Sînt un om singuratic. O femeie distrusă. O femeie distrusă de oameni. Am de ales: să mă omor sau să-i omor pe alții. Eu aleg să plătescă cei care m-au urît pe mine . Ar fi prea ușor să părăsesc această lume ca o sinucigașă necunoscută. Societatea este prea indiferentă. Verdictul meu este: Eu, Olga Hepnarová, victima bestialității tale, te condamn la moarte.”
Acestea sînt cuvintele Olgai Hepnarová, personaj real care stă la baza filmului Eu, Olga Hepnarova.
Cînd am văzut filmul, nu știam că se bazează pe un caz real. O tipă slabă, ciudată, monosilabică, te atrage într-o poveste care pare inițial despre lesbianism, doar că ceva îți spune că nu e despre asta, fiindcă realțiile de sex care se înfiripă în film par firești și e din ce în ce mai clar că nu ele stau la baza conflictului. Olga are magnet. Încearcă să se sinucidă, mama o îndoapă cu pastile pentru dormit, devine șofer și își petrece vremea iubind femei frumoase.
Actrița Michelina Olszańska duce cu lejeritate în spate un film greu.
Ce e în mintea unui om abuzat?
Ce e în mintea unui om care poate comite o crimă?
Sexul e o anomalie sau e dragoste?
Cît e revoltă și unde începe boala psihică?
Terorismul e o formă de protest?
Eu, Olga Hepnarová e un film care nu dă răspunsuri, dar care te învață să-ți pui întrebări. Sîntem toți antrenați să judecăm, să acuzăm, să refuzăm tot ceea ce nu e confortabil pentru noi.
Cînd ai însă în față o actriță seducătoare, începi să o placi, să fii sedus de ea, de viața ei, de ciudățenia, aroganța, bădărănismul, senzualitatea ei. Și ăsta e momentul în care, fără prejudecăți, ba chiar din poziția de sedus, începi să judeci realitatea dintr-un unghi nou: din unghiul celui care cedează, celui care nu mai poate.
Este un film despre tristețe, dezamăgire, durere, familie, o societate de abuz. Zona de confort, ignoranța, superficialitatea - nu pot reprezenta răspunsul la nici o întrebare. Cine e vinovatul: cel abuzat, sau cel care abuzează fiindcă a fost abuzat? E un cerc vicios din care putem ieși doar dacă facem exercițiul cunoașterii și al toleranței.
Filmul este estetic, este frumos, ține să aibă o imagine artistică, actorii, mai ales actrițele sînt ca din revistele de modă. Olga e slabă, pozează mult, fumează nonstop, dar fără să tragă în piept, trece prin viață foarte ca la cinema.
Cu toate că mi-a plăcut filmul, mi-a fost greu să înțeleg de ce a fost făcut așa, adică de ce să iei un caz real atît de puternic și să-l estetizezi atît de mult. Totul e ca un desen frumos, un desen vizual și psihologic, dar parcă nu înțelegi de ce crimă, de ce sex între femei, unde e artificiu regizoral, unde e conținut și unde e doar expunere. Dar poate nu mi-am pus eu suficiente întrebări despre ce e în capul unui criminal, despre cum vede el viața, despre ceea ce-l rănește. E foarte puțin dialog în tot filmul, pe Olga mai mult o privești decît o auzi, dar cînd o auzi te bucură revolta ei, te recunoști în ea pînă în punctul în care revolta devine crimă.
Ea, Olga Hepnarová, a fost ultima femeie executată în Cehoslovacia.
Carmen Lidia Vidu este regizor de teatru multimedia.
Já, Olga Hepnarová / Eu, Olga Hepnarová (Republica Ceha, 2016) este programat la București la Cinema Elvire Popesco, sâmbătă, 6 mai, ora 18:30.
Detalii suplimentare despre film: http://ffe.ro/2017/programfilme/olga-hepnarova/