Erotizarea şi orînduirea socialistă

10 noiembrie 2010   Dileme on-line

Citesc – abia acum, la 32 de ani (deci cam tîrziu!) – Carte pentru tineri. E vorba de un ghid de educaţie sexuală pe care autorii, din cine ştie ce motive, au evitat să-l denumească astfel. Cartea a apărut în 1968: la exact doi ani după ce Nicolae Ceauşescu semnase faimosul decret 770 prin care interzicea avorturile, în primăvara revoluţiei sexuale din SUA, în fine, într-o epocă în care la Paris se decreta, printre altele, că este interzis să interzici. Ce legătură are politichia cu sexul? Păi, are. În România de atunci pînă şi instinctele primare erau explicate din perspectivă ideologică. Am găsit două pasaje interesante în care tinerii de atunci erau educaţi cum să-şi organizeze viaţa sexuală după cum vrea partidul. Iată-le:

La drept vorbind, instinctul sexual nici nu este atît de puternic pe cît este el de cultivat şi întreţinut prin preocupări frivole şi o curiozitate apăsătoare. Este ştiut că la om, la fel ca la alte vieţuitoare, erotizarea se produce ca urmare a unor modificări calitative în mozaicul glandelor endocrine în organism şi, în special, a apariţiei hormonilor sexuali. Dar spre deosebire de ceea ce se întîmplă la oricare altă fiinţă, la om erotizarea are şi o puternică componentă psihică. Stimularea – voluntară sau involuntară – a instinctului sexual – prin prisma activităţii psihice, devine realitate la acei tineri care înţeleg să-şi irosească timpul difuzînd sau recepţionînd istorioare picante, care preferă să citească lectură neadecvată, le place mai mult să petreacă sau să se plimbe decît să muncească şi să înveţe sau îşi prieteni şi prietene care nutresc aceleaşi preocupări. În acest fel, la un moment dat, nu instinctul este acela care obsedează ci preocupările imprudente.
(...)
Mentalitatea umană se lasă influenţată şi suferă schimbări în raport cu modificările social-istorice care survin. Orînduirea comunistă creează condiţiile schimbării mentalităţii oamenilor, dar nu şi schimbarea însăşi, care se face atît prin educaţie cît şi prin autoeducaţie. 

Voi reveni în curînd şi cu alte amănunte picante despre cum erau închipuite în 1968 „egalitatea între sexe” şi „prototipul familiei proletare”.

Lubriq este editorul site-ului erosfera.ro

Mai multe