Eradicarea instinctului plăcerii

14 aprilie 2013   Dileme on-line

(apărut în Dilema veche nr. 240 / 2008)

Pentru mine, comunismul are toate simptomele descrise de ceea ce istoricii numesc „memoria traumei”. În consecinţă, nu am fost în stare să tratez „neutru” şi „obiectiv” nici o temă legată de acest subiect. Cu atît mai puţin nu mă simt în stare să o fac în privinţa sexualităţii.

Rîndurile de faţă sînt o „sinegrafie” tip „matrioşca”. Adică ele cuprind povestea, sărăcită şi schematică a experienţelor trăite de mine, de prietenii şi colegii proximi, pe care ne adun în aceste rînduri într-un „noi” generic (povestea mai largă şi mai corporală se găseşte în cartea R’Estul şi Vestul, Mihaela Miroiu şi Mircea Miclea, Editura Polirom, 2005). Aceşti „noi” sîntem acum oameni între 50-55 de ani. Cu alte cuvinte, ne-am trăit experienţa tinereţii full time în anii `70-`80, adică post Decretul antiavort din 1966, în plin delir dictatorial, într-o puşcărie generalizată la 22 de milioane de oameni. Mai frustrant decît atît este faptul că in copilărie şi în adolescenţă am prins mini-fisura de libertate şi acces la informare din anii `64-`71 (cu prelungiri tot mai vagi, pînă în `77). Acest respiro liber a făcut din generaţia noastră de adolescenţi una hipiotă, cu mulţi „gărgăuni” occidentali consumaţi mai degrabă ideologic, literar, muzical, petrecăreţ şi vestimentar. Genul nostru proxim şi semenii acceptaţi erau, desigur, rebelii tineri ai „societăţii de consum”. Şi ei şi noi eram anti-conservatori, anti-establishmet, anti-ipocrizie. Detestam tot ce plăcea generaţiei părinţilor noştri. Formalismului şi felul în care se îmbrăcau: pantofii cu toc, cocurile, rochiile cu briz-brizuri, costumele cu cravată sau cele muncitoreşti, îi opuneam spontaneitatea, jeanşii, cămăşile, pletele, adidaşii. Felului în care se distrau ei (balurile organizate de sindicat), muzicii „leşinate” pe care o ascultau (orice muzică uşoară pre-Beatles) ne opuneam cu chitări şi audiţii Hendrix şi Joplin. Ceremonialul de sărbători: adunarea neamurilor în jurul mesei cu pahare de cristal, lîngă servanta cu bibelouri, îi răspundeam cu retrageri în păduri la dejunuri muzicale. Ideilor ipocrite ambalate frumos despre puritate sexuală - obsesia virginităţii şi castitatea pînă la căsătorie, „sexul” ca ruşine şi corvoadă -, le răspundeam cu vorbe slobode şi libertine.

Make love, not children!

Specificul nostru faţă de co-generaţionalii din Occident era limpede: ei luptau cu societatea de consum. Nu era cazul nostru. Pe ei, excentrismul şi libertatea (atîta vreme cît nu degenera violent) nu îi costa nimic mai mult decît afuriselile mediatizate ale conservatorilor. Pe noi ne costa: tunderea cu forţa a băieţilor, lungirea obligatorie a uniformei fetelor (pedepse minimale), scăderea notei la purtare, sancţiuni UTC, eliminări de la liceu sau chiar exmatriculări, inacces la facultăţi care presupuneau dosar curat (biografie conformistă şi fără rude în Occident). Uneori, mai ales băieţii erau ciomăgiţi cîteva zile în arestul miliţiei pentru vina de a fi pletoşi, eventual în blugi. Ei, cogeraţionalii noştri de „dincolo” au mîncat pe pîine revoluţia sexuală, mulţumind conştient deja „bunicului” Freud pentru dezlegare la „păcate”, încă din generaţia părinţilor lor. Îi ajuta o avalanşă bibliografică şi cinematografică pe această temă. Mai mult, puteau „păcătui” fără griji morale (vezi dezlegarea la plăceri pe motiv de „defulare” non-represivă care, între altele, atenuează agresivitatea şi revolta) şi fără responsabilităţi părinteşti (vezi inventarea „pilulei” contraceptive). Noi trăiam pe altă planetă. Freud era obiectul unor cursuri de psihologie specializate, nu era mediatizat, deci nu avea cum să creeze fani, să fie mai popular ca Gigi Becali, contemporanul. Despre revoluţia sexuală nu ştiam oficial, fiindcă pe plaiuri mioritice era doar revoluţie socialistă, dar trăgeam cu urechea la a lor, suficient cît să prindem ideea că nu este nimic imoral în plăcerea de a face dragoste. În paranteză fie spus, voi rămîne toată viaţa cu această expresie. Cea nouă, „a face sex”, îmi pare tehnică, biologizantă, dezumanizantă. Cu o fiinţă umană e moral şi frumos să faci dragoste (adică să participi trup şi suflet).

Make love, not war! a fost şi lozinca noastră. Cealaltă, Make love, not children!, a fost însă mult mai greu de aplicat. Decretul din 1966 ne obliga practic să facem dragoste în scopuri reproductive, nu „frivole”. Desigur că nici comunismul nu putea stîrpi instinctul plăcerii. Eşuase să îl inlocuiască cu cel al datoriei patriotic-revoluţionare: înmulţirea constructorilor societăţii socialiste. Dar putea să îl limiteze. Cum anume? Iată cîteva metode imbatabile: vînzarea pilulelor contraceptive era interzisă prin lege, ca şi importul de prezervative, unica marcă admisă era cea autohtonă: prezervativele Vulcan, fine ca o minge de fotbal, cu aromă de cauciuc şi sigure ca prognoza meteo. Închirierea camerelor de hotel sau locuinţelor era permisă numai cuplurilor căsătorite. Căminele şcolare şi cele studenţeşti erau segregate şi bine păzite de celălalt sex. Publicaţiile referitoare la sexualitate erau interzise, nu doar cele sexy sau porno, ci chiar cele educative şi de informare. Îmi amintesc o singură carte publicată „pe vremea mea”. Se numea Vita sexualis, era foarte ştiinţifică şi presupunea buna cunoaştere a limbii latine. Dacă erai cultivat şi aveai răbdare studioasă, mai aflai cîte ceva. Părinţii nu erau nici ei de mare folos. Considerau că despre sexualitate se tace sau se vorbeşte în judecăţi moralizator-prohibitive: să nu te prind, să nu mă faci de ruşine, să nu te muşte şarpele să te culci cu un băiat, viaţa sexuală e murdară şi riscantă. Diriginta mea punea cireaşa pe frişcă: ne trimitea la controale ginecologice obligatorii să îi aducem certificat de virginitate. Orele de „educaţie sanitară” la liceu erau concentrate pe igienă şi reproducere.

Partea grea era însă aceea că instinctul plăcerii (inclusiv al celei alimentare: cazul anilor `80) nu putea fi eradicat. Prin urmare, ne descurcam cum puteam. Funcţionau reţele de contrabandă pentru contraceptive din statele comuniste vecine, peste care nu dăduse politica pronatalistă: Iugoslavia, Ungaria, URSS. E drept că nici nu putea să fie vorba de aviz medical şi de test de risc. Farmacistele preparau „unt de cacao”, un fel de supozitoare spermicid care se topeau penibil. Sexul era restrîns la zilele sigur nefertile (despre care am auzit în mod clandestin). Abstinenţa era cultivată ca mijloc contraceptiv, mai ceva ca în visele republicanilor duri din SUA actuală. Cei cu pile şi dare de mînă plăteau din greu să facă cezariană ca să aibă drept la avort. Cunosc femei care şi-au făcut histerectomie, să nu mai resimtă erotismul ca pe sabia lui Damocles.

Sexul, corvoadă şi risc

Viaţa sexuală a femeilor a fost incomparabil mai grea, mai periculoasă, mai frustrantă şi mai neplăcută decît a bărbaţilor, mai ales în anii `80, cînd s-a asociat cu criza alimentară şi energetică. Moşteneam din tradiţia precomunistă ideea că „bărbatul îşi face de cap, îşi ia pălăria şi pleacă!”. Responsabilitatea pentru consecinţe revine femeilor care: „s-au lăsat batjocorite”, „au cedat”, sînt „neserioase”. Teste de paternitate nu existau. Prin urmare, puteai să devii „o femeie pierdută” (acum se numeşte liberă), cu „copil din flori” (acum se numeşte mamă singură, este o opţiune personală şi este apreciată, cel puţin în mediile educate). Prin urmare, era mai prudent să te căsătoreşti. Dar, prin lege, sexul era „datorie conjugală”, cu alte cuvinte, volens-nolens, plăcut, neplăcut, voluntar sau forţat, trebuia să te supui. Nici vorbă de incriminarea legală sau morală a violului conjugal. Povara protejării sexuale revenea femeilor, sarcina, avortul sau naşterea, la fel.

Portretul unei zile banale de iarnă din viaţa unei neveste în comunismul anilor `80 era cam acesta: trezit la ora şase dimineaţa, coadă la lapte, pregătit copii pentru şcoală, plecat la servici pe scara autobuzului, îngheţat de frig iarna, coadă între orele 16-18, întors, hrănit familie, curăţenie, încălzit paturile cu sticle cu apă caldă, culcat copii, spălat cu apă din oală, încălzită cu fierbătorul, stat să facă bărbatul sex (pentru „liniştea casei”), spălat părţi intime cu apă rece, iar la 12 noaptea, deşteptarea să faci mîncare fiindcă atunci venea presiunea la gaze. Nuditatea era exclusă din cauza frigului. Doar teoretic se mai revoltau tinerele neveste pe zisele mamelor lor conservatoare. Practic, ajungeau la vorba lor: da, sexul e o corvoadă şi un mare risc. Iar această percepţie repetată se resimţea, producînd sloiuri în relaţia intimă şi, cu timpul, o reciprocă lehamite de amorul conjugal.

Cum resursele erau puţine iar cu banii nu prea aveai ce face, femeile atrăgătoare, mai ales cele căsătorite, aflate în curtea responsabilităţii nataliste a altui bărbat, erau mereu asaltate să devină amante. Mai mult, cum şefii şi în genere, posesorii resurselor, erau mai toţi bărbaţii, ele luau repede cunoştinţă cu presiunile numite „plată în natură”. Doar că, în cazul lor, această plată la care se supuneau bărbaţii subalterni şi femeile neatrăgătoare, nu consta în damigene cu ţuică, porc de Crăciun, miel de Paşte sau, mai sofisticat, whiskey, Kent, parfumuri străine, ci în altceva. Lor li se cerea „să cedeze”, cu alte cuvinte, să accepte cîteva partide se sex cu şeful, gestionarul, doctorul, securistul, secretarul de partid, măcelarul, miliţianul sau alţi bărbaţi în a căror puteri se aflau. Unele alegeau „raţional” că nu au altă cale: să obţină o gradaţie la salariu, o promovare pentru soţ, o butelie, o primă, un concediu medical, mîncare pentru copii, o aprobare pentru mamă, o indulgenţă pentru vorbe politic incorecte, un ochi închis pentru un avort clandestin sau pentru „procurarea ilegală de produse de contracepţie”.

Mă opresc aici, altfel nu mă mai opresc. Vreau însă să închei cu ceva foarte frumos şi foarte real. Fiindcă trupul ne era atît de controlat, atît de expropriat, în compensaţie, nimeni nu ne putea opri sa iubim sufleteşte, pînă în pînzele albe. Dragostea, copiii, cărţile şi prietenii adevăraţi au fost marile noastre antidepresive, marile resurse de supravieţuire. Datorită lor am rămas, totuşi, oameni.

Mai multe