Elselille

A intrat într-o depresie din care n-au reușit să o scoată
nici părinții, nici prietenele.
A reînceput să citească seara poezie, la culcare.
Nu avea volume noi. N-avea nevoie de volume noi.
Plîngea în pumni,
recitind fragmente vechi, mai triste.
Adormea și-l visa iar și iar pe Aage,
ieșit la suprafață,
mofluz.
Îi reproșa mereu că lacrăma ei de vecernie
se strînge la el, jos,
și-i udă picioarele. Ceva șerpi acvatici
îl prindeau atunci de glezne
și nu se mai putea mișca,
atît cît ar mai fi putut, acolo.
I-a sugerat zîmbet și seninătate.
Dacă Else, natură veselă, de altfel,
uita de el la call center
sau în vreo socializare virtuală,
jos la Aage se înghesuiau
mormane de flori colorate și parfumate.
Else și Aage se lungeau la vorbă, pînă în zori.
Cînd cîrîia cocoșul alb, apoi cel roșu,
iar după cîteva minute, cel negru,
Aage trebuia să-și ia valiza din lemn
și să coboare la subsol.
Else își punea la repezeală niște haine
și merge pe scări, după el.
Asta chiar dacă Aage îi spunea, de fiecare dată,
că o vede pentru ultima oară.
O păcălea ușor,
că era o copilă și-l iubea foarte tare.
Îi zicea să se uite la cer
și fugea cu valiza la subsol.

din volumul Jedi de provincie, Casa de editură Max Blecher, 2018