Drumul transformării

Text de Toader Păun, jurnalist, căutător de oameni, locuri și experiențe de milioane

„Spune-mi unde și cît de sus să sar și o voi face”, obișnuia să-mi spună o fostă colegă atunci cînd viața m-a adus în punctul de a avea grijă de o echipă de milioane. Adevărul este că m-a bucurat tare mult încrederea ei, dar mai ales că mă percepea ca omul care poate da o direcție. Pentru că o admiram. La fel cum o fac și acum. Dincolo de bucurie, am simțit mult mai intens presiunea de a căuta deciziile corecte, totul într-un timp mult prea scurt. La foc automat, decizii mici sau mari, mulți oameni care depindeau de ele. Dar viața se dezvăluie cu adevărat celor care îndrăznesc! E clar că nu vei greși niciodată doar dacă nu faci nimic. Dar nu e ca și cum ai trăi. Riscurile mai mult sau mai puțin calculate ne fac să punem un picior în fața celuilalt și să ne continuăm drumul. Mai agale sau în alergare.

Pe Via Transilvanica, drumul se parcurge cel mai bine slow, gustînd din peisaje, întîlniri, experiențe. Testînd limitele noastre și încărcînd în rucsac din experiențele altora.

Am „gustat” pînă și din experiența întîlnirii cu o viperă cu corn, în drum spre Ineleț. Fiecare pe drumul lui. Ea a nimerit pe o șosea și a „deranjat” drumul unei mașini. Dacă nu cauți să deranjezi drumul cuiva, cel mai probabil nu-ți va pune piedici nici în drumul tău. Așa și cu vipera mea, pe jumătate mișcătoare și încă amenințătoare.

Pe cărările de la cîmpie, deal sau munte, fiecare drum e plin de neprevăzut. Dar în general e unul care te surprinde plăcut. Te surprind oamenii, orașele și locurile. Te suprinzi tu pe tine! Sînt 1.400 km în care ai timp să faci asta.

Dacă pornești la pas, de la Putna la Drobeta Turnu Severin, ai cam două luni și jumătate să faci asta. Cu mașina cîștigi timp, dar pierzi experiențe. Poți să o folosești totuși să treci de la o „bază” la alta, dar în ecuație e musai să păstrezi pașii pe cărare, ghidați de borne. Fiecare bornă de andezit e o operă de artă și o nouă cărămidă care te construiește și călește. Pentru că pe cei 2 km scurși între două borne ai mai mult timp să stai cu tine. Uneori îți place să te asculți, în gîndurile tale. Alteori te sperie ce găsești acolo. Că e Camino de Santiago (Calea Sfîntului Iacob), unul dintre cele mai cunoscute trasee de pelerinaj prin Spania, sau e Via Transilvanica, povestea e similară. Drumul are o putere vindecătoare. Face bătături și aduce dureri în fiecare grupă de mușchi, dar eliberează pe cel mai complex dintre ei. Alimentat de aerul proaspăt, ghidat de oameni buni și cu un obiectiv simplu, omul începe să o ia pe drumul transformării. Un all inclusive, dar fără bufet deschis. Trebuie să înveți ce să ceri!  

Sînt doze cît să-ți facă poftă, dar nu să te umple peste măsură. Mereu rămîne loc și pentru un „desert”. Poate să fie o grădină unde dai peste un mic meșteșugar, o fîntînă cu poveste, o piatră care ține în ea milenii de istorii, un cîine bucuros de întîlnire, un loc fără semnal la telefon, dar pe care abia aștepți să-l pui pe Instagram ca să împarți frumosul. Poate să fie și mîncare, da. Poate să fie și un zbor cu parapanta. Important este să nu pornești cu frică. Sau, dacă ai pornit cu ea, să-ți dai șansa transformării.

Am ajuns la Clopotiva, în tabăra lui Toma Coconea. A „evadat” din întunericul minelor din Petroșani ca să plutească în „lumina dintre creste”. Am zis că sînt pe cărarea potrivită,  în locul în care trebuie. Momentul să înving încă un „balaur”. M-am pus în parapantă alături de Basti, instructor cu experiență, și am simțit lumea sub picioarele mele. Am văzut Retezatul. El m-a văzut pe mine. Ne-am zîmbit. Față în față. El face asta mai des decît mine. Eu i-am zîmbit acum prima oară din aer. Și nu va fi ultima dată.

Via Transilvanica te învață să ai curaj și să zîmbești mai mult. Mai bine de 1.400 km de pomi, pietre, garduri, clădiri și, mai ales, oameni care împart zîmbete. Nu știu cîte zîmbete au prins bornele de pe Via Transilvanica, dar sigur merită să adune multe. Pentru că așa cum eu am ajuns într-un punct în care arătam direcția, există un drum care face asta pentru toți. Drumul care unește. Drumul care ne leagă. Te simți în siguranță, gata să sari într-o nouă etapă. Depinde de tine cît de departe!

Cronicari Digitali – proiectul cultural dezvoltat de Zaga Brand și Asociația Human Made Art – adună toate experiențele în Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica alături de Raiffeisen Bank România. Rezidența digitală de storytelling este susținută de partenerul de mobilitate TRUST MOTORS, partenerul video GO PRO și partenerii media Rock FM, Dilema veche, Spot Media și PressOne. Un jurnal multimedia al explorărilor și descoperirilor culturale din Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica poate fi urmărit pe Instagram și Facebook cu ajutorul hashtagului #CronicariDigitali, dar și direct pe conturile Cronicari Digitali.