Dorinţă de Anul Nou

(text apărut în Dilema veche Nr. 203, 30 Dec 2007)

Anul acesta a trecut ca un porumbel sfîşiat de cîini hămesiţi. Am avut un vis în care am văzut un lup şi o pasăre, ambii închişi în cîte o ladă de lemn, într-un depozit şi păziţi de un supraveghetor mic şi rău, cu o puşcă în mînă. Am ieşit să le caut de mîncare că păreau, pasăre şi lup, flămînzi şi la capătul puterilor, dar n-am găsit nimic la îndemînă, aşa că m-am întors să-i liniştesc că, în cele din urmă, tot voi găsi eu o cale ca să-i hrănesc şi să-i eliberez. Cînd m-am întors, atît lupul, cît şi pasărea păreau că înfulecă ceva păros şi pufos care fie căzuse în cuştile lor, fie fusese înhăţat din zbor. Ei, asta o să-i mai ţină în viaţă puţin, m-am gîndit şi am plecat iar să le caut de mîncare. Cînd m-am întors pentru a doua oară, tot fără de-ale gurii, dar neliniştit de soarta-le, mi-am dat seama că ceea ce luasem drept niscai mîncare blănoasă şi pufoasă erau, de fapt, pui: un pui de lup şi un pui de vultur. Departe de a părea lihnite, fiarele erau acum mulţumite devorîndu-şi odraslele. Înflăcărat de noua lor stare, am ieşit din nou în lume, hotărît de data asta să mă întorc nu numai cu niscai merinde, ci şi cu un fierăstrău cu care să-i scot din cuşti. M-am întors pentru a treia oară şi nu-mi mai amintesc dacă aveam mîncare sau scule, căci uimit tare am fost de ce-mi văzură ochii.

Depozitul, cu podelele lui reci de ciment, se tranformase într-un palat. Paznicul mic şi rău purta acum uniformă de majordom şi pălărie albă, de căpitan, şi ducea o tavă cu băuturi, oferindu-le unei mulţimi aiuritoare de oameni fericiţi care mîncau, beau şi dansau. Lupul mă întîmpină cu căldură şi radiind de mîndrie faţă de atare tablou. Poţi lua orice - îmi spuse -, plimbîndu-mă prin saloanele puternic luminate şi prezentîndu-mă oaspeţilor săi. M-am uitat după cuştile de lemn, dar nu le-am văzut. Beam un pahar şi mă lăsam condus de lup prin saloane, uimit de cum s-a întors soarta în favoarea lui. Din cînd în cînd mă simţeam un pic straniu, gol puşcă cum eram, dar pentru că mă aflam sub protecţia lupului, stînjeneala nu mă încerca cîtuşi de puţin.

Nici să nu încercaţi să interpretaţi visul acesta. Pot să dezmembrez orice vis ca pe un ceas de mînă şi, credeţi-mă, mă pricep foarte bine la asta. Îi am şi pe Freud, şi pe Jung în buzunarul de la spate. Aş putea deschide un boutique de interpretare a viselor şi analizele mele şic şi brici de deştepte s-ar vinde ca pîinea caldă. Ştiu că, în cele din urmă, fiecare ar dori să poarte în poşetă sau servietă o lebădă împăturită din hîrtie, cu un vis interpretat pe ea. Un astfel de accesoriu origami ar deveni, pentru cetăţeanul mediu al viitorului, la fel de indispensabil ca bijuteriile. Dar nu am de gînd să deschid nici o butică şi visul meu va rămîne perfect neinterpretat, întreg în misterul său. Am avut trei astfel de vise în trecut: însemnau foarte multe lucruri, dar nu am vrut să-mi bat joc de imagistica lor, aşa cum nu te joci cu un tablou minunat. Nu ştiu cum de s-a scurs 2007 pe ţeava acestui nou mileniu, dar s-a dus iute şi a lăsat în urmă puţine lucruri neexplicate. În mare, a devorat totul: carne, bani, timp şi amintiri. Apoi mi-a dat acest vis, drept pentru care vă urez şi eu vouă un vis minunat, fericit şi de neexplicat, pentru Anul Nou.

Şi aş mai vrea să vă mulţumesc, dragi cititori dilematici, pentru răbdarea cu care mi-aţi urmărit flecăreala, în toţi aceşti ani. Vreau să le mulţumesc şi minunatelor mele gazde, Dilema şi Dilema veche, răbduriului şi bunului ei redactor-şef, Mircea Vasilescu, şi, mai presus de orice, minunatei mele traducătoare, Ioana Avădani, pentru răbdarea şi mărinimia ei, încă şi mai mari. M-am hotărît să întrerup, în 2008, "Scrisorile din New Orleans". E vremea să merg înainte, către alte proiecte, alte ritmuri, spre luxul frazelor neterminate. 

traducere de Ioana AVĂDANI

foto L. MUNTEAN