Domnul Hadrian (II)

3 mai 2012   Dileme on-line

Curiozitatea mea de a afla cine este domnul Hadrian Tomescu, exponentul Timişoarei şi combatant pe voxbanat.ro, cine, adică, e autorele care îl numea „scelerat” şi „avorton” pe Horia-Roman Patapievici – a condus la o căutare exact în mediul utilizat de domnul Hadrian pentru a ne împărtăşi preţioasele sale observaţii.

Mediul fiind internetul, motoarele de căutare fură ajutoarele mele în apropierea de acest nume de care – mărturisesc – auzeam pentru prima oară. Căutarea dură zece secunde (să fi fost totuşi unsprezece?), iar rezultatul ei îl puteţi anticipa. „Hadrian Tomescu” nu există. Există în schimb un domn care utilizează acest pseudonim pentru a arunca, în mediul ospitalier al internetului, cu lături în numele unui intelectual.

Încăpăţînat cum sînt, m-am ambiţionat să aflu totuşi mai multe despre domnul Hadrian – şi cum alte însemne ale domniei sale pe lumea aceasta nu există în afara voxbanat.ro, am purces la lectura altui text de pe acest site. Unii, ca Georges Cuvier, reconstituiau o dihanie dintr-un oscior; eu, mai modest, îl recompun pe domnul Hadrian din recentul său editorial, intitulat Îl susţin pe Victor Ponta.

Avem aici un concentrat biografic: în numele revistei „rally-racing magasine”, domnul Hadrian i-a oferit în 2007 domnului Victor Ponta „Premiul pentru debut”. Diploma şi cupa, precum şi „colecţia pe întregul an al revistei” (folosesc ghilimelele, pentru a nu ştirbi gramatica domnului Hadrian), plus anuarul editat, i le-a înmînat „la Reşiţa, la sediul PSD, într-un cadru festiv!”. De aici încolo, domnul „Hadrian Tomescu” o ţine numai în exclamaţii. „Victor Ponta face parte din categoria tinerilor politicieni care pot schimba faţa hîdă a acestei ţări!”, „Victor Ponta nu s-a cărat cu barca lui Soros!”, „Poate, împreună, putem schimba ceva!”, „Îl susţin şi votez pe Victor Ponta ŞI la funcţia de Preşedintele al României!”

Vorba ceea: am înţeles ideea. Dar domnul Hadrian insistă să ne convingă: „În Caraş-Severin, doar deputatul Ionuţ Chisăliţă îi calcă pe urme”. „El, alături de deputatul Vali Rusu, sînt sămînţa tînără şi viguroasă aruncată în mocirla politică populată de monştri, viermi şi lipitori”.

Dincolo de parfumul involuntar-caragialian al acestor enunţuri „timişorene”, abia acum am recompus sistemul de valori al domnului Hadrian. Au fost de ajuns, pentru asta, două editoriale viguroase (unul în regim de character assassination, altul sub formă de cult al personalităţii). Dar mai gravă decît apariţia lor îmi pare indiferenţa noastră la postarea şi propagarea unor asemenea „comentarii”. E destul de trist să vezi cum modul de a face presă al „României Mari” (şi al „Săptămînii” dinainte de 1990) s-a răspîndit în toate cele patru zări, contaminînd sfera publică. E ironic că tocmai internetul, vehicolul occidentalizării noastre accelerate, poarta de comunicare cu lumea civilizată, a ajuns un mediu în care atacul la persoană nu mai surprinde pe nimeni, iar calomnia este la ea acasă. 

Şi ar trebui, cred, să ne simţim implicaţi categorial şi individual atunci cînd un coleg al nostru (un intelectual strălucit, precum Horia-Roman Patapievici) este terfelit pe un asemenea site, ori pe altele, de care este plin internetul. Ar trebui, cred, să avem o minimă reacţie de solidarizare (cum a avut Nicolae Manolescu, într-un recent editorial din „România literară”; chapeau!) atunci cînd un om de litere este obligat să suporte asemenea dejecţii online. Ar trebui, cred, să nu ne mai ascundem după „neştiinţă”, „nepricepere tehnică”, „nevedere” şi „neauzire”, după „realitatea paralelă” cu mine şi cu tine a internetului. Totuşi, nu-i chiar o mare performanţă cognitivă să accesezi un site, să iei act de nişte dejecţii aruncate spre colegi ai tăi şi să exprimi, apoi, o opinie. Nu trebuie să fii un mare psiholog pentru a te pune, cinci minute, în situaţia unui Patapievici sau a unui Cărtărescu şi a vedea, în conturul împrumutat, ce valuri de ură cu nickname-uri au ei de suportat.

Nu mai contează, aici, nici opera în întregul ei a lui Patapievici, nici textul său despre Eminescu întors la 180 de grade de domnul Hadrian. Nu mai contează nici serviciul public făcut de Patapievici la Institutul Cultural Român. Nu mai contează nici curajul sinucigaş cu care Patapievici s-a dus într-o Revoluţie ce avea să fie deturnată. Nu mai contează nici spiritul Timişoarei, al acelui oraş ce va păstra, pentru atîţia dintre noi, aura zilelor din decembrie 1989. Nimic nu mai contează. Esenţial este, pentru dl „Hadrian Tomescu” şi pentru toţi colegii săi de idealuri online, să maculeze prestigiile celor ce încă le au. Şi, fireşte, să presteze, cu exclamaţii, într-un „rally” colorat politic.

Încolţi-va „sămînţa tînără şi viguroasă” visată de domnul Hadrian? Ce ne spun oamenii tineri şi foarte tineri de pe Facebook, liceeni, studenţi, doctoranzi, cititori profesionişti sau „obişnuiţi” cu identitatea la vedere? Intraţi şi voi în dialog cu ei; merită.

Ei ne spun că nu.

Fotografie de Viorel Ilişoi

Mai multe