Doi pianiști

Unul are 24 ani, celălalt 25 ani; ambii au deja în spate o carieră pe care alții visează să și-o construiască într-o viață; unul este britanic, celălalt un rus cu o intensă activitate în Statele Unite ale Americii, unde încă studiază. Amîndoi amintesc de pianiști legendari ai secolului XX. Este bine, deci, să-i cunoaștem: Benjamin Grosvenor și Daniil Trifonov.

Benjamin Grosvenor și un omagiu

Întrebat care sînt pianiștii contemporani pe care-i admiră și care îi amintesc de Lipatti, Mark Ainley, specialist canadian în înregistrări de arhivă, cu o intensă admirație pentru Lipatti, a răspuns: Benjamin Grosvenor. Și i-am dat dreptate, tocmai ascultasem noul disc al lui Benjaming Grosvenor, Homages lansat pe 9 septembrie de casa Decca, și am remarcat măiestria acestui pianist despre care se știe încă foarte puțin în România. Benjamin Grosvenor are cîteva dintre calitățile care l-au făcut și pe Lipatti nemuritor: capacitatea de a transmite dincolo de înregistrare frumusețea și tensiunea unei interpretări live, independența planurilor sonore, stilul echilibrat, clasic, lipsit de excese, dar plin de subtilități. Și o acoperire de repertoriu pe care prea puțini o mai abordează astăzi în înregistrări. De altfel, cred că acesta este unul dintre atu-urile lui Benjamin Grosvenor – repertoriul care se întinde de la Bach la Gershwin și Morton Gould, dar și inteligența cu care își construiește playlistul unui CD. Ultimele lui două albume au teme: Dances (2014) și Homages (2016). Dacă în cazul dansurilor, e ușor de intuit repertoriul de pe CD (deși selecția repertorială este foarte interesantă, trecînd prin Bach, Skriabin, valsuri de Granados), a doua temă are nevoie de explicații: Omagii. Este vorba despre alăturări ale unor lucrări semnate de compozitori care sînt legați prin admirația pe care au nutrit-o unii față de alții. Astfel, creația lui Bach este pusă în relație cu lucrări de Felix Mendelssohn și Cesar Franck, iar o barcarolă de Chopin cu „Venezia și Napoli” de Liszt.

Chiar dacă o temă poate fi frumoasă, pînă la urmă însă, cred că doar muzica pe care o auzim efectiv venind din spatele acestor teme este importantă. Iar muzica trezită de Benjamin Grosvenor este în primul rînd emoționantă: nu poți asculta cu indiferență, de exemplu, extraordinara sa interpretare pentru Ciaccona din Partita în re minor de Bach, transcrisă pentru pian de Ferruccio Busoni.

Ar fi greșit să considerăm că discurile lui Benjamin Grosvenor, ca și agenda lui plină de concerte, sînt rodul unui hazard: să ne gîndim că avea doar 11 ani cînd a fost numit de BBC tînărul muzician al anului; la 19 ani, cînta în concertul de deschidere a festivalului BBC Proms. În 2011, cînd a semnat contractul cu casa Decca, una dintre cele mai prestigioase din lume, era cel mai tînăr pianist din istorie care reușea această performanță (avea 19 ani), și totodată, era primul pianist britanic din ultimii 60 ani care semnase un asemenea contract (deși sediul companiei este la Londra).

Albumul Homages a fost difuzat de Radio România Muzical și poate fi ascultat oricînd pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.

Daniil Trifonov – Transcendental

Nimic nu este obișnuit nici în viața unui alt pianist despre care se vorbește foarte mult în ultima vreme: Daniil Trifonov are 25 ani și a strîns epitete care ar măguli super-vedetele, pianistul „pentru restul zilelor noastre”, „fără îndoială, cel mai bun pianist tînăr din prezent”. Și nu doar epitete a strîns Trifonov în cariera sa, ci și multe premii: s-a lansat după ce a cîștigat în 2011 premiul I la Concursul Ceaikovski de la Moscova; recitalul său de debut de la Carnegie Hall din New York, a cărui înregistrare a fost editată de Deutsche Grammophon în 2013, a luat un premiu Echo Klassik și o nominalizare la Grammy, iar al doilea disc pentru aceeași casă, apărut în 2015, a fost din nou nominalizat la Grammy. Am spicuit dintr-o listă foarte lungă de realizări, în care Daniil Trifonov își așează, începînd cu 7 octombrie 2016, cînd a apărut al treilea său disc pentru Deutsche Grammophon, o altă majoră reușită: înregistrarea integralei studiilor de Franz Liszt.

Aceste lucrări sînt atît de dificile, că nu sînt prea mulți pianiștii care și-au luat inima în dinți ca să înregistreze cîteva dintre ele, necum toate cele 25 studii pentru pian pe care le-a lăsat Liszt. A spune că a interpreta aceste studii înseamnă să încerci îmblînzirea unei herghelii de cai sălbatici, cred că e destul de ilustrativ pentru ce înseamnă simpla abordare a pieselor, necum ce înseamnă să le interpretezi perfect, pentru un disc.

Iar Daniil Trifonov nu doar că stăpînește partitura, dar uimește și cu senzația de simplitate și lejeritate pe care o degajă. În plus, el nu uită că Liszt a scris muzică, nu o capcană pentru pianiști, așa că nu o aridă întindere de sunete, cîntate repede și tare, se aude în interpretarea sa, ci o lume altfel, născută din înlănțuirea aproape dramaturgică a studiilor lisztiene. De altfel, Daniil Trifonov însuși declară că pentru el „transcendental” din denumirea celor 12 studii transcendentale de pe primul disc al albumului, face referire nu la dificultatea lucrărilor, ci la capacitatea lor de a te transpune dincolo de realitate, de cotidian. Pe al doilea disc, găsim 5 studii de concert și celebrele 6 studii inspirate de temele lui Nicolo Paganini, printre acestea din urmă, și foarte cunoscutul „La campanella”.

Cred că albumul Transcendental semnat de Daniil Trifonov este cu adevărat un eveniment: toate studiile create de Liszt pentru pian într-un un singur album, într-o interpretare excepțională, a unui pianist care spune că i-a avut model pe Rahmaninov, Cortot, Horowitz și care are de învățat astăzi de la Martha Argerich, Grigory Sokolov și Radu Lupu.

Cred că apariția lui Daniil Trifonov în festivalul Enescu 2017 va fi unul dintre (numeroasele) puncte de atracție ale acestui festival.

Albumul Transcendental poate fi ascultat la Radio România Muzical în 17 și 24 octombrie, ora 19.00 (cu reluări în 23 și 30 octombrie, ora 13.05) sau oricînd pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.

Cristina Comandașu este critic muzical.