Dirijorul Cristian Mandeal și violoncelistul Ștefan Cazacu, pe scena Sălii Radio
Vineri, 22 februarie, ora 19, pe Scena Sălii Radio se întîlnesc Cristian Mandeal, unul dintre cei mai mari dirijori români, cu peste 45 de ani de activitate, și tînărul violoncelist Ștefan Cazacu, într-un concert extraordinar, alături de Orchestra Națională Radio.
Programul atractiv al serii reunește patru mari compozitori: Schubert – Uvertura italiană, Ceaikovski – Aria lui Lensky din opera Evgheni Oneghin (într-o inedită adaptare pentru violoncel şi orchestră) și Nocturnă pentru violoncel şi orchestră semnată tot de marele compozitor rus; Dvořak – Rondo pentru violoncel şi orchestră în sol minor și Brahms – Simfonia nr. 1.
Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programîndu-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a dirijat opera Oedipe în primă audiţie britanică (Festivalul de la Edinburgh, 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari, 2005).
Ca dirijor principal şi director general al Filarmonicii „George Enescu" (1991 – 2009), Cristian Mandeal a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsînd în urmă o instituţie-etalon pentru România. A fost director artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţionala Bască – San Sebastian (2001 – 2008), dirijor permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003); dirijor invitat al Orchestrei Halle Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – 2013), al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007).
Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începînd din 2008.
Născut în anul 1994, Ștefan Cazacu şi-a început formarea muzicală alături de tatăl său, cunoscutul violoncelist Marin Cazacu. A urmat studiile de licență și de master la Universitatea Națională de Muzică București, la clasa unui alt important violoncelist român: Răzvan Suma. Grație bursei Erasmus oferite de Uniunea Europeană, și-a completat studiile la Universitatea de Muzică din Viena.
Talentul său a fost răsplătit prin numeroasele premii I obţinute în diverse competiţii naţionale și internaționale, ca Premiul I la Concursul Internaţional de la Liezen – Austria (2008), Premiul al II-lea la Concursul Antonio Janigro – Croaţia (2008), Marele Premiu la Concursului Eurovision Young Musicians (2010 – Bucureşti) ș.a.
A susţinut recitaluri în România, Olanda, Israel, Austria, Ungaria, Germania şi a colaborat ca solist cu toate orchestrele simfonice din România, dar și cu Filarmonica din Chișinau, Orchestra Simfonică din Valencia, Orchestra Simfonică din Alicante ș.a. Printre dirijorii care l-au acompaniat se numără, pe lîngă Cristian Mandeal și Horia Andreescu, Cristian Măcelaru, Camil Marinescu, Theo Wolters.
Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.
Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sînt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.
Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.