Dincolo de eşec

11 iulie 2018   Dileme on-line

„Trebuie să fii cel mai bun“, auzim uneori de la grădiniță. Succes, perseverenţă, peformanţă, „Dar măcar cu un eșec sîntem toți datori“, spune Karin Budrugeac. Şi Dosarul realizat de Ana Maria Sandu, şi Festivalul Ideo Ideis de anul acesta (Alexandria, 6-12 august) au ca temă eșecul. Mulți oameni din jurul nostru îi invidiază la fel de mult pe cît îi apreciază pe cei pe care îi consideră de succes, sau măcar că „au reușit în viață“. De parcă acei oameni, oamenii de succes, care sînt diferiți de noi, oamenii simpli, ar fi avut ursitoare mai bune și un covor roșu sub tălpi.

Ce mai puteţi citi, din sumar, în ediţia din 12 iulie a Dilemei vechi: articole despre de ce pierdem lupta anticorupţie, viitorul educaţiei româneşti, cine mai pleacă din România, Academia Română apără sărăcia şi nevoiel şi neamul, arta minciunii şi multe altele. Mîine dimineaţă la chioşcurile de ziare, în format digital sau cu abonament pe termen lung.

Mai multe