Din Scoţia, cu Love hurts

Cîntare bătrînească vineri seară într-un Hard Rock Café plin de lume. Lume bună şi cu o plajă de vîrstă extrem de generoasă, de la liceeni veniţi pentru aperitivul Blaze Bayley şi pînă la romanticii incurabili over 40, dornici să rememoreze prima iubire, derulată acum multă vreme cu "Love Hurts" pe fundal.

În deschidere, Trooper, una dintre trupele importante din heavy metal-ul autohton. Cîntare solidă, tobe cu multă vînă, chitări bune şi bas asemenea, dar cu ceva scârţâit la nivel vocal. Alin, departe de a fi un vocalist nedotat, nu reuşeşte, în opinia mea, să scape de combinaţia timbru-tehnică extrem de plată şi de balcanică, atît de populară însă la vocalii noştri de metal. Momentul culminant al introducerii, prezenţa pe scenă a fostului vocal de la Iron Maiden (în perioada 1994-1999), Blaze Bayley, pentru două piese din repertoriul Maiden – "Man on the Edge" (de pe The X Factor, 1995, piesă co-scrisă de Bayley) şi mult mai cunoscuta "Fear of the Dark", unul dintre imnurile heavy metal-ului planetar.

În pauză, scoţienii preiau controlul butoanelor şi sunetul se schimbă brusc. În bine! Pe scenă urcă una dintre trupele etalon ale rock-ului anilor ’70, Nazareth. E drept, într-o formulă ajustată, cu doar doi dintre membrii fondatori – vocalul Dan McCafferty şi basistul Pete Agnew, excelent gardaţi de chitaristul Jimmy Murrison şi de tobarul Lee Agnew, fiul lui Pete. Concert extrem de consistent şi de spectaculos, cu Dan şi Pete într-o formă de zile mari, deşi au trecut amîndoi binişor de 65 de ani. A nu se înţelege că tobele şi chitara au avut vreun cusur; Lee a muncit din greu pentru ritmul trupei, iar Jimmy a derapat excelent pe Les Paul-ul produs special pentru el de Gibson. Signature guitar, cum se zice la ei. Playlist-ul a ţinut şi el pasul cu vremurile, incluzînd multe piese, vechi şi noi, care au ţinut publicul într-o cvasipermanentă stare de heavy metal. N-a lipsit, la bis, hit-ul absolut al trupei scoţiene, "Love Hurts" (înregistrată iniţial de Everly Brothers, în 1960, preluată apoi de Roy Orbison, Jim Capaldi, Emmylou Harris sau Cher), iar concertul s-a încheiat cu succesul lor din 1974, "My White Bycycle", piesă care ar fi trebuit să apară pe albumul Rampant, şi ea un cover (preluată din repertoriul trupei Tomorrow, una dintre trupele aflate, în anii ’60, în avangarda rock-ului psihedelic, alături de Pink Floyd şi Soft Machine). Piesele mele preferate din lista de aseară – "When Jesus Comes To Save The World Again" (de pe albumul Big Dogz, 2011), "Changin’ Times" şi "Whisky Drinkin’ Woman" (ambele de pe cel mai de succes album al trupei, Hair of the Dog, 1975).

Una peste alta, o seară încîntătoare, chiar dacă n-am înţeles prea mult din ce vorbea domnul McCafferty între piese (cu tot antrenamentul aural pe care l-am făcut înainte de concert cu "Fish", de la Marillion) şi nici de ce Alin nu l-a lăsat pe Blaze să dea singur cu vocea. Măcar am ascultat rock la cimpoi, cu Dan McCafferty în prim plan, ceea ce nu vezi în fiecare zi. Unde mai pui că băutura lui preferată nu e whisky-ul scoţian, cum s-ar aştepta toată lumea, ci coniacul. Ceea ce, iarăşi, nu vezi în fiecare zi.  

Cătălin Toader este jurnalist freelancer.