Din fuga norilor

- a doua heptagramă –

În zori cînd prima rază de soare dă o tristeţe umană cafelei

la uşa casei mele bat mai multe străzi

şi mă simt în viaţa mea ca-ntr-o mireasmă

care puteşte încotro vrea ea

Dimineaţa întîrzii pe străzi gust soarele cu limba

prietenii mei mor supăraţi de mine

în orice caz cu un dram de invidie pe piele

pistrui aproape invizibili ca seminţele de cucută

Credinţa că dacă-ţi pui acoperiş nou ţi se schimbă viaţa

dacă-ţi scapă un pantof în fîntînă călători-vei pe mările lumii

biata mochetă tot împrumută din paşii mei

atîtor odăi pe care n-o să le cunosc niciodată

Ca să nu li se spulbere ura duşmanii mei nu deschid cărţile

fiecare poem citit le-ar roade cîte puţin carapacea belicoasă

s-ar trezi goi-goluţi ca nişte moluşte zgribulite

pe străzil-nsorite ale urbei bieţii mei foşti purtători de ură

Arbori şi acoperişuri duc cerul departe

pereţii mă laudă ca pe unul de-al lor

dacă tac o scînteie apare mi se plimbă-ncet pe mîini

respiraţia mea în zori ca o grădiniţă de copii pe malul mării

Nu sînt de vină pentru străzile lipsă

pentru ferestrele care nu se mai deschid

pentru bonsaii care zoresc spre infinitul mic

pentru oamenii care tac ani întregi şi vorbesc cîteva minute

Sînt fericit: din fuga norilor iau doar atît cît mi se cuvine

7 heptagrame,