Dilema veche - o re:sursă deschisă
Dilema a avut website din 1995. A fost între primele o mie de publicaţii din lume care au "migrat" online. Primul server a fost în S.U.A. În 1996, odată cu numărul 195, 4 - 11 octombrie, website-ul Dilema se mută în România. Ca fapt divers, articolul lui Radu Cosaşu din acel număr începe aşa:
Nu-mi iese din cap acel inginer neamt care a solicitat o audienta Regelui Carol I ca sa-l anunte ca e decis sa plece din Romania, dupa citiva ani de lucru in proaspata noastra tarisoara. Maiestatea Sa i-a cerut explicatii. Inginerul s-a supus: "prea mult p... mo-sii, Maiestate!"
Din 2006 pînă în 2010 Dilema veche a avut un site mai degrabă static, care reproducea (cu variaţii) ediţia tipărită a revistei. În jurul acestuia s-a creat o comunitate invizibilă de comentatori şi opiniomani. Cele mai comentate articole: cele ale lui Andrei Pleşu. În ultimul an, numărul cititorilor a crescut constant ajungînd în ianuarie 2010 la 52.588 de clienţi unici cu 448.415 de afişări. Cifrele se găsesc aici. Ultimul număr în varianta veche a fost 320 din 1 aprilie 2010.
Odată cu numărul 321, revista migrează spre o nouă platformă de publicare. Website-ul nou nu va fi doar un suport pentru ediţia tipărită, ci spaţiul unei comunităţi vizibile a oamenilor cu dileme. Platforma pe care scriem este open source (cu sursă deschisă) şi se numește Drupal. Drupal este o platformă pentru conţinut web dezvoltată de mii de programatori din zeci de ţări care colaborează pentru a produce cel mai bun instrument de publishing în mediul online. Chiar şi în România există o comunitate puternică. Printre cei mai cunoscuţi utilizatori de Drupal se numără Casa Albă (în semn de prietenie şi bune relaţii, Palatul Élysée a copiat "la indigo" site-ul Casei Albe, cu ocazia vizitei lui Nicolas Sarkozy în SUA, fapt care a atras ironiile "interneţilor" francezi), cotidianul Le Figaro, revistele The Economist şi The New Republic, dar şi website-ul Ubuntu, cea mai populară distribuţie Linux.
Dar re:sursa deschisă Dilema veche nu se opreşte doar la nivelul tehnologic. Am descoperit, cu plăcere, existența unei pagini de Facebook, realizată de cititori, pe care nu o putem opera sau controla. Şi un cont de Twitter - http://twitter.com/dilemaveche -, realizat tot de un cititor. Într-o epocă "personal media" intenţiile utilizatorilor de web ajung mai departe (şi mai repede) decît orice strategie de marketing. De aceea nu vom apela la regulile proprietăţii intelectuale ca să controlăm fluxul informaţional al cititorilor şi felul în care aceştia aleg să împărtăşească opinii şi idei prezente în revistă. Ne dorim cît mai multe conturi de Twitter ale cititorilor de Dilema veche.
Noua platformă produce o Dilema veche dinamică, în care cititorii nu sunt numai comentatori, ci virtuali autori. Toţi acei comentatori care îşi utilizează simţul critic (dar şi pe cel geometric :) vor putea deveni, printr-un click, autori în acest spaţiu. Comunicarea dintre noi se va baza pe încredere - la autentificarea în site se cere o adresă validă de email -, astfel încît nimeni să nu poată întoarce inelul lui Gyges pe deget. Intenţia este de a crea o comunitate bazată pe cunoaştere, nu pe orgolii sau stări de regresie pe care mediul online le facilitează prin însăşi natura sa (un articol despre regresia online, scris de un psiholog în 1996, se găseşte aici).
Pe web citim, scriem, privim şi ascultăm. De aceea am introdus noi secţiuni multimedia - Galerie foto şi Videoblog - unde vom oferi alt tip de conţinut decît clasicele articole scrise. Din ce în ce mai multe studii demonstrează că "lectura online" solicită alte zone cerebrale decît lectura pe hîrtie. Ne interesează să explorăm împreună această provocare. În acelaşi timp adjectivul "veche" ne obligă să privim spre arheologia digitală: am conservat vechile site-uri (curînd vom recupera şi prima variantă, din 1995) şi așteptăm web-curatori să se joace cu ele.
Mai multe informaţii despre Drupal: Drupal.org, Drupal Romania.