Digitalizarea vieții de apoi. Internetul în viață și în moarte
„Pentru 79.95 $ pe an ai acces la 5 GB de spațiu de stocare și postări nelimitate. Însă, pentru numai 239.95 $ poți fi membru pe viațăˮ ne anunță, cu delicatețe, o reclamă digitală a unui site care oferă servicii de stocare a parolelor și informațiilor, cu scopul de a facilita o mai bună organizare a vieții digitale astfel încît să poți controla cine și la ce are acces după moartea ta.
Odată ce ai trecut în neființă, cine se va ocupa de conturile tale? Vei vrea ca un bot, (precum LivesOn), să îți ducă mai departe amintirea și moștenirea în cyberspace? Ori poate că ai vrea să renunți la dihotomia analog-digital, ștergînd definitiv orice urmă a existenței tale online. Sau, mai există o a doua varianta: memorializarea profilului de Facebook, astfel încît prietenilor și celor dragi să le fie mai ușor să te plîngă în comun. Astfel, problema morții și a identității pe care ai creat-o pe Internet devine din ce în ce mai pregnantă
Moartea ne blochează, ne panichează, iar celor din top managementul marilor companii de social media le dă adevărate bătăi de cap. Aceștia se confruntă în ultimii ani cu procese din ce în ce mai numeroase intentate de rudele utilizatorilor decedați. De cele mai multe ori, conflictul apare din tensiunea născută între dorința marilor companii de a păstra privacy-ul utilizatorilor, chiar și a celor decedați, și nevoia familiilor de a cunoaște și organiza, de a avea sub control total, chiar și cele mai intime detalii care pot fi extrase din diversele conturi ale celor decedați. În cinci state americane se pregătesc legi care să gestioneze aceste conflicte. Înaintea lor, marile companii au început deja să normeze spațiul morții digitale. (…)
Marele Facebook, brand creat în jurul așa-zisului concept de autenticitate, nu vrea să își încurce utilizatorii prin întreținerea conturilor unor persoane decedate, oferind două variante cît se poate de simple: memorializarea contului și ștergerea definitivă a acestuia. Binențeles, dacă alegi varianta vieții eterne pe Facebook, e foarte posibil să îți asumi un risc foarte mare, deoarece mesajele scrise pe peretele tău nu pot fi șterse decît de utilizatorul ce le-a creat (mai multe detalii la secțiunea How Do I Report a Deceased User or an Account That Needs to be Memorialized?). Imaginează-ți cum ar fi, în momentele pline de solemnitate în care cei dragi se întorc către profilul tău pentru a vedea poze, ori ultimele melodii postate, să apară spam cu diverse reclame la site-uri pentru adulți ori la jocuri de noroc, sau și mai rău, comentarii malițioase din partea celor care te-au disprețuit cînd erai în viață. Din fericire, există și opțiunea de a lăsa un soi de testament după cum crezi de cuviință (vezi If I die). Twitter a ales o abordare mai simplistă, ștergînd definitiv conturile celor trecuți în neființă.
Textul integral poate fi citit pe site-ul Centrului de Cercetare şi Etică Aplicată.
Foto: Olafur Eliasson, The weather project