Dictatorii moderaţi

29 octombrie 2010   Dileme on-line

(Apărut în Dilema, nr. 403, 3 noiembrie 2000)

Cînd se spune despre o dictatură că a fost răsturnată prin verdictul urnelor, înseamnă că acea dictatură lăsa mult de dorit. Pînă nu de mult, dictatorii conştienţi de misiunea lor organizau alegeri doar cînd exista certitudinea unui rezultat de peste 90% în favoarea lor şi nu se încurcau cu observatori şi alţi băgători de seamă gata să-i înveţe pe ei cum se conduce o ţară, ţara lor. Transformarea alegerilor dintr-un eveniment propagandistic într-un eveniment politic este un simptom al slăbiciunii organizatorice şi al beţiei de putere.

În Peru, Fujimori a rămas la putere, după ce contracandidatul său nu a participat la turul doi, în semn de protest faţă de fraudele din primul tur. Bucuria a fost de scurtă durată: un post de televiziune privat a difuzat o casetă unde se vedea cum şeful serviciilor secrete, Vladimiro Montesino, al doilea om în stat, îi dădea bani unui deputat al opoziţiei pentru a se alătura grupului parlamentar al puterii. S-a declanşat un lanţ de evenimente dramatice: Fujimori l-a demis pe Montesino şi a anunţat alegeri anticipate, Montesino a fugit în Panama, mari manifestaţii de stradă au cerut demiterea celor care i-au înlesnit fuga, s-a anunţat că Montesino a revenit în secret, Fujimori îmbrăcat în ţinută de campanie a fost filmat căutîndu-l în junglă; cînd fugarul şi-a făcut apariţia, Fujimori i-a demis pe toţi comandanţii armatei, presupuşi a fi complicii sinistrului personaj. Frămîntările ulterioare din armată dovedesc că nimeni nu ştie a cui este şi, mai ales, a cui va fi puterea. Este evident că alegerile vor putea decide de-abia după ce deţinătorii reali ai puterii vor obţine garanţii de imunitate în schimbul retragerii. Dar experienţa generalului Pinochet nu este prea încurajatoare: cînd dictatorul chilian a renunţat la putere, şi-a luat toate măsurile de siguranţă ca să nu dea socoteală despre cum au murit cei care i s-au împotrivit cît a fost preşedinte. Acum i s-a ridicat imunitatea şi, probabil, toată lumea va respira uşurată dacă boala, mai grăbită, va emite verdictul fatal înaintea completului de judecată. Fujimori pare sănătos şi va trebui să dea dovadă de multă fantezie politică pentru a negocia cedarea puterii, înainte de alegeri.

Miloşevici era convins că devotamentul aparatului şi inerţia sentimentală, vecină cu disperarea, a unui mare număr de concetăţeni, îi vor asigura legitimitatea pentru încă două mandate. A pierdut, dar acceptînd înfrîngerea în alegeri a limitat şi opţiunile adversarilor săi radicali. Coagulînd dorinţa de schimbare a unui semnificativ număr de oameni, dar fără un partid puternic care să-l susţină, reuşind să inspire încredere aparatului lui Miloşevici, Kostunica, noul preşedinte al Iugoslaviei, încearcă să realizeze obiectivele politicii sîrbeşti şi în primul rînd integritatea teritoriului, evitînd ciclul vicios al războiului şi al crimelor care îl însoţesc. Printr-un efect de simetrie, alegerile din Kosovo îl dau victorios pe liderul moderaţilor, Rugova, care promite că va obţine independenţa regiunii prin mijloace paşnice. De ambele părţi stilul se modifică, nu şi scopurile. Alegerile din Kosovo au fost boicotate de minoritatea sîrbă şi din acest motiv rezultatul lor este contestat la Belgrad. Este evident că tot ce s-a întîmplat în Kosovo după instalarea misiunii ONU nu poate inspira nici un fel de încredere minoritarilor sîrbi: organizat sau spontan, albanezii fac totul pentru a-i goni. Pe de altă parte, revenirea regiunii sub suveranitate sîrbă nu oferă garanţii majorităţii albaneze. Planificate încă înainte de căderea lui Miloşevici, alegerile din Kosovo nu fac decît să exprime neputinţa de a rezolva prin votul majorităţii paşnice problemele ridicate de partizanii - minoritari - ai forţei.

Alegerile pot exprima dorinţa de modificare a politicilor de guvernare doar cînd funcţionează mecanismele care controlează şi verifică acţiunile puterii într-un stat democratic. Fără ele democraţia nu există, dar calendarul lor nu induce în mod automat climatul necesar negocierilor dintre majoritate şi minoritate. Dictatorii moderaţi cedează tentaţiei de a organiza alegeri relativ libere şi aproximativ corecte; pierd din cauza moderaţiei. Pentru a le cîştiga într-adevăr, democraţia are nevoie de oameni cu convingeri puternice.

Mai multe