Despre garderoba incandescentă a lui Dumnezeu

Cum ar fi ca mai multe grădini din București să fie deschise publicului? De Sînziene, Grădina Interioară a Școlii Centrale a devenit neîncăpătoare pentru oamenii veniți să se bucure de ea, la evenimentul organizat de ARCEN. Arborii sînt decorați cu panglici, fetele sînt îmbrăcate în ii și toate poartă coronițe de flori în păr. Se dansează în jurul frasinului plantat în grădină în 1891, oamenii ascultă muzică și scrisori despre întîlniri şi ne-întîlniri. Peste tot miroase a flori de cîmp. Grădina e cu adevărat vie. Pentru cine dorește să le (re)vadă, aici sunt scrisorile primite de la scriitori contemporani pentru seara de Sînziene. . 

I-am spus: intră.

N-a intrat.

I-am mai spus o dată: intră, ce naiba.

Din nou a refuzat.

I-am tras un pumn în cap.

Mi-a spus: păi, de ce n-ai spus așa de la început.

Și a intrat.

L-am întrebat: ce bei.

Mi-a spus: orice.

I-am dat orice de băut.

S-a îmbătat foarte tare.

A intrat în comă alcoolică.

A murit.

N-am mai apucat să-l întreb nimic.

M-am întrebat: dar ce voiam să-l întreb.

A deschis un ochi: ce voiai să mă întrebi.

M-am apropiat de el: cum, n-ai murit.

Mi-a răspuns: ba da, scuze.

Și a murit.

M-am tot chinuit să îmi amintesc: ce voiam să-l întreb.

A deschis celălalt ochi: ți-ai amintit cumva ce voiai să mă întrebi.

M-a surprins încă o dată, ca niciodată.

L-am întrebat: iar n-ai murit.

Mi-a spus: scuze, nu pot să mor, așa mi se întîmplă cînd sînt obosit.

L-am întrebat: bei ceva.

S-a uitat la mine ca azi la mîine: beau orice, dacă e.

I-am dat, dar l-am prevenit: să nu mai mori, că te ia mama dracului.

M-a asigurat: hai, toarnă, ai văzut doar că nu pot să mor.

I-am turnat. S-a îmbătat foarte tare.

A intrat în comă alcoolică.

A murit.

Am început să plîng, să urlu.

N-a mai deschis nici un ochi.

L-am implorat: deschide, dracului, ochii.

Nu i-a mai deschis.

Mi-am amintit ce voiam să-l întreb.

I-am urlat în urechi: mi-am amintit ce voiam să te întreb.

Nu i-a mai deschis.

I-am urlat: cui mă lași cu întrebarea nepusă.

A deschis ochii: tu chiar ți-ai amintit ce voiai să mă întrebi.

I-am spus (fericit că se trezise): da.

I-am zis (fericit că n-o mierlise): voiam să te întreb în ce erai îmbrăcat la Big Bang.

Mi-a spus (rușinat): n-aveam nimic pe mine.

M-a rugat: dar nu mai spune la nimeni.

L-am asigurat: fii pe pace.

L-am întrebat: ce bei.

Foto: Alberto Groşescu