Despre Bach cu pianistul Murray Perahia, și alte cadouri de Crăciun

17 decembrie 2016   Dileme on-line

Nu știu dacă există o perioadă mai potrivită pentru ascultarea muzicii lui Bach, decît înainte de Crăciun: în iureșul cadourilor, meselor, nervilor, traficului infernal din marile orașe, lucrările lui Bach aduc acea stare de liniște sufletească cu care ar trebui să întîmpinăm, de fapt, Nașterea Domnului.

Mozart este cel mai vîndut compozitor al anului 2016, din toate genurile muzicale, inclusiv pop-rock. Nu sînt puține însă nici discurile cu muzică de Bach care au apărut anul acesta: și unul dintre cele mai importante cred că este cel semnat de Murray Perahia pentru casa Deutsche Grammophon: integrala Suitelor franceze.

Murray Perahia, care va împlini anul viitor 70 ani, este recunoscut drept unul dintre cei mai importanți pianiști ai timpurilor noastre; din fericire, a putut fi ascultat și în România, la Festivalul Enescu pe care l-a vizitat de trei ori, ultima dată, în 2015.

Relația dintre Murray Perahia și Bach este una cu totul specială: nu doar că Perahia a înregistrat și cîntat multe lucrări de Bach de-a lungul carierei sale, dar a și studiat îndelung partiturile cantorului de la Leipzig, în perioada cînd, avînd o infecție la o mînă, nu putea să cînte la pian. Murray Perahia este deținătorul unui premiu Grammy pentru un disc cu muzică de Bach, pe care se regăsesc Suitele engleze. Suitele franceze nu le-a înregistrat însă niciodată pînă la acest disc apărut pe 7 octombrie 2016, cu care Perahia inaugurează noua sa colaborare cu casa de discuri Deutsche Grammophon. Da, Perahia a avut curajul unei premiere în viața sa, la aproape 70 ani: aceea de a schimba casa de discuri cu care lucrează și de a alege alta, aceasta după ce timp de 43 ani a colaborat exclusiv cu casa Sony.

Perahia nu este însă singurul pianist care a avut curajul acestei alegeri la o vîrstă la care alții aleg să se retragă: și mentorul său, Vladimir Horowitz, a făcut-o, cu rezultate foarte bune. Iar Murray Perahia are deja certitudinea că alegerea sa a fost una bună: criticii internaționali au apreciat la superlativ noul album cu Suitele franceze, considerîndu-l un reper în interpretarea acestui repertoriu despre care Perahia că reprezintă un „Bach de cel mai înalt nivel”.

În 90 minute de muzică gravate pe un dublu CD, Murray Perahia face dovada unei măiestrii rezervate celor puțini aleși: naturalețe, eleganță, finețe, logică a construcției muzicale; și, în plus, o atitudine pe care o simți umilă a pianistului în fața unei partituri care aparține, indubitabil, unui geniu.

Este cu siguranță un album care îndeamnă la reflecție și curățenie interioară; poate fi ascultat în integralitate la Radio România Muzical luni, 19 decembrie, de la ora 19.00 și poate fi votat în cadrul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.

Gustavo Dudamel și Tablourile sale dintr-o expoziție

Are 35 ani, și numele său este sinonim cu succesul: venezueleanul Gustavo Dudamel desfășoară de 12 ani o carieră la cel mai înalt nivel. A rămas dirijorul principal al orchestrei de unde a plecat, Orchestra Simon Bolivar din Venezuela, dar este și directorul muzical al Filarmonicii din Los Angeles și colaborator al celor mai importante orchestre europene.

Gustavo Dudamel este dirijorul care va conduce Concertul de Anul Nou de la Viena 2017 susținut de Orchestra Filarmonicii vieneze, cel mai mediatizat eveniment din lumea muzicii clasice, la nivel mondial. Este o dublă premieră: și pentru Dudamel, care nu a mai dirijat niciodată acest concert de Anul Nou, și pentru orchestră, care nu a mai avut niciodată un dirijor atît de tînăr la pupitrul concertelor de Anul Nou care au o istorie de 75 de ani.

Alegerea nu cred că a fost prea greu de făcut: în ultimii ani, Dudamel a realizat numeroase proiecte cu Filarmonica vieneză, unul dintre ele fiind legat de un disc lansat pe 2 decembrie 2016. Este albumul cu care Dudamel a ales să sărbătorească 10 ani de colaborare cu casa Deutsche Grammophon (nu mai puțin de 51 de titluri, CD-uri și DVD-uri, au fost semnate de Dudamel în această perioadă).

Un album care are în centru Suita Tablouri dintr-o expoziție de Modest Musorgski, în orchestrația lui Maurice Ravel, un album cu o poveste adiacentă: este cunoscut interesul lui Dudamel de a promova muzica clasică în rîndul tinerilor. Pe parcursul primăverii și verii 2016, el s-a implicat la Viena în proiectul Superar, o replică la Viena a proiectului El Sistema dezvoltat în Venezuela, ceea ce înseamnă educație muzicală pentru tineri veniți din zone sociale defavorizate. Copiii au cîntat alături de membrii Filarmonicii vieneze și de Gustavo Dudamel, au fost la concerte și au făcut fotografii, acestea din urmă, incluse în bookletul CD-ului apărut pe 2 decembrie.

Dudamel explică alegerea Tablourilor dintr-o expoziție pentru acest disc tocmai prin faptul că această suită este una dintre cele mai cunoscute și expresive lucrări din repertoriul muzicii culte, substratul programatic contribuind mult la posibilitatea publicului de a înțelege mai ușor mesajul muzicii. Alături de Tablourile dintr-o expoziție, pe disc regăsim și un vals din muzica baletului Lacul lebedelor și poemul simfonic O noapte pe muntele pleșuv de Modest Musorgski, din nou o lucrare programatică, și ea printre opusurile care se bucură de mare notorietate.

Gustavo Dudamel este un dirijor carismatic care s-a impus prin energia și prospețimea versiunilor propuse ( în paranteză fie spus, unul dintre rolurile principale din serialul Mozart in the jungle a fost inspirat chiar de personalitatea lui Dudamel). Așa cum sesiza și un cronicar austriac, în interpretarea de pe discul lansat pe 2 decembrie, Dudamel a adăugat și maturitate în cocktailul calităților sale dirijorale. Efectul: îl vom urmări pe parcursul anului 2017, cînd Dudamel apare în turnee alături de Orchestra Filarmonicii din Viena și Filarmonica din Berlin, adică două dintre cele mai importante orchestre ale lumii.

Discul lui Gustavo Dudamel poate fi ascultat la Radio România Muzical duminică, 18 decembrie, de la ora 13.05 și poate fi votat pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016

Cristina Comandaşu este critic muzical.

Mai multe