Deradicalizarea islamistă în Franţa

11 martie 2016   Dileme on-line

În Franţa va fi deschis, înainte de venirea verii, un prim centru destinat "deradicalizării islamiste". Este un anunţ prefectoral, iar în perspectivă în jur de zece astfel de centre vor fi create în Franţa.

Centre de "reintegrare şi cetăţenie", iată cum vor fi înregistrate oficial aceste structuri. Primul ministru francez Manuel Valls a evocat crearea lor imediat după atentatul fără precedent de la Paris de pe 13 noiembrie anul trecut soldat cu moartea a 130 de oameni. Executivul a deblocat un buget pentru acest program de deradicalizare şi între timp, probabil, au fost formate cadre speciale cu un program pedagogic adecvat. Respectivele centre vor fi de două feluri: unele deschise unui public de voluntari aflat într-o situaţie de "ruptură" în raport cu Republica franceză; altele destinate tinerilor care au încercat să treacă la acţiune, au ajuns în Turcia dar nu şi în zona luptelor din Siria.

Citiţi şi ascultaţi mai multe pe rfi.ro

Mai multe