De Paşti, femeia se cere bătută
Nu mă uit la emisiunea „O dată-n viaţă” de la TVR 1, aşa că nu am ascultat niciodată schimbul de replici dintre Floarea şi Gheorghe, personajele jucate de Maria Buză şi de Marius Rizea. În „minivacanţa” de Paşti însă, avînd timp să butonez telecomanda fără rost, am dat peste varianta de sărbători a emisiunii Iulianei Tudor, intitulată „La masa de Paşti”. Am picat exact pe dialogul introductiv al celor două personaje şi am rămas interzis. Nu-i vorbă că părea făcut de un elev repetent, cu nonsensuri (“o să vezi că nu durează - în sensul că nu te doare” - echivalenţa dintre durată şi durere e de-a dreptul filozofică!) şi rime aiurea (“de ce mă trezeşti din zori?/ să apărem la televizori”), ci problema era ce mesaj transmitea dialogul celor doi.
Iată cum şi-a început discursul Marius Rizea, alias Gheorghe: „Bună ziua, bun găsit! Luaţi un loc, că-s necăjit! Nu rîdeţi, că nu-i de rîs! Mai degrabă e de plîns. Aoleu! Mă ia lingoarea! Pe unde-o umbla ea, Floarea? Dac-o prind, în pumni o joc! Supărat pe ea sînt foc! Mă pusă să plec de-acasă, iar acum îmi trage plasă. Ea, la fiecare sărbătoare, e pusă doar pe plecare. (...) Asta e muierea mea - face numai ce vrea ea.”
În economia emisiunii, dialogul dintre Floarea şi Gheorghe avea menirea să introducă nişte cîntăreţi, pe gazonul folcloric de la Muzeul Satului. Dincolo de această menire declarată, ce mesaj transmite discursul de mai sus? Desigur, că femeia nu trebuie să facă ce vrea ea, că îl supără pe bărbat şi acesta o va juca în pumni. Într-o ţară în care violenţa domenstică ţine de banalitatea cotidiană, de „normalul” vieţii de zi cu zi a multor nefericite, un mesaj mai educativ nici că nu se putea! Chiar şi în zile de sărbătoare, femeia trebuie să-şi cunoască lungul nasului şi să stea cuminte în banca ei. Nu trebuie să aibă iniţiative, să fie independentă, că face cunoştinţă cu pumnii stăpînului. După cum vedem, televiziunea publică îşi respectă menirea - face educaţie. Cu pumnul, cum altfel?