De la civilizația Gutenberg la cea a lui Marconi

5 mai 2010   Dileme on-line

(Apărut în Dilema, nr. 272, 17 - 23 aprilie 1998, tema numărului: INTERNETionala)
 
Civilizaţia Gutenberg (ca să folosesc expresia lui Mac Luhan), inaugurată în anul 1500, şi-a arătat, de atunci, imensele foloase. Sigur că progresia aceasta a cunoscut diferite perioade, ultimul secol înregistrînd, la acest capitol, o efectivă explozie, cu consecinţe uneori dramatice. Negreşit, progresul acesta extraordinar, care a adus la demnitatea lecturii mulţimi impresionante, a avut parte şi de aspecte negative. Nu mă refer numai la explozia, de pe la mijlocul secolului trecut, a romanului foileton trezind apetitul pentru lectură al păturilor mijlocii, colorînd astfel, parţial, fizionomia literaturii. Nu uit însă că pe această cale, mediată, prin educaţie evolutivă, s-au apropiat şi de adevărata literatură tot mai mulţi cititori. Încă Ibrăileanu constata, pe la începutul veacului, că literatura română (mai ales proza, dar, în parte, şi poezia) întîmpină rezistenţe în dezvoltarea ei datorită faptului că se citeşte puţin, numărul cititorilor fiind infim. Şi era firesc să fie aşa de vreme ce peste 80% din populaţia ţării era analfabetă. Numai treptat năpasta aceasta a fenomenului românesc a fost asanată încît în interbelic şi în deceniile din urmă numărul cititorilor a crescut simţitor, ajungîndu-se aproape la tiraje ameţitoare, niciodată suficiente. Să spunem, de aceea, că, datorită civilizaţiei Gutenberg, s-a petrecut fenomenul îmbucurător al democratizării culturii. N-aş spune că în acest fel au dispărut elitele intelectuale. În comparaţie însă cu evul de mijloc, şi aceste elite s-au lărgit, diversificîndu-se. Iar rolul creator în făurirea culturii e datorat tot elitelor cultural-ştiinţifice. Fără ele cultura ar fi fost o imposibilitate evidentă. Dar nu pot ignora faptul amintit mai înainte că această funcţiune eminamente creatoare a elitelor a fost potenţată de creşterea masivă a consumatorilor de cultură. Şi fără complexul numit epoca Gutenberg relaţia aceasta de determinare ar fi fost o imposibilitate evidentă.

De pe la începutul veacului nostru galaxia Gutenberg capătă un concurent primejdios. E fenomenul civilizaţiei Marconi, negreşit un factor enorm al progresului: de la lectură se trece la audibilitate. Ba chiar actul lecturii e în bună măsură potenţat prin descoperirea telefonului, telegrafului, radioului, filmului. Descoperirile legate de epocalul Marconi au fost, se ştie, extraordinar favorizante dezvoltării presei şi, în general, a mass-media. Aşadar, bune decenii, cele două tipuri de expresie civilizatoare în materie de comunicare convieţuiesc bine, necesar şi reciproc determinant. Ce a însemnat pentru muzică apariţia fenomenului Marconi e pur şi simplu extraordinar, ivirea patefonului şi a discurilor lărgind enorm cercurile melomanilor, desfătîndu-i. Şi prin aceasta nu s-a diminuat deloc numărul celor ce frecventau şi frecventează sălile de concert. Iar datorită contribuţiei descoperirii Marconi mari interpreţi şi dirijori au cucerit posibilitatea pătrunderii în posteritate, mult departe de veacul lor.

În prelungirea descoperirii Marconi a apărut, cam de la mijlocul veacului nostru, televiziunea, la început în alb-negru, apoi în culori. Cine ar putea contesta rezultatele extraordinare ale televiziunii în procesul educativ-formativ şi al comunicaţiei informaţionale? Poate chiar şi în cel general al culturii, lărgindu-i aria capacităţii de difuzare. Dar prin dezvoltarea fără limită a televiziunii nu se poate contesta şi efectul ei contracarant pentru sfera culturii. E un fapt evident astăzi că televiziunea busculează cultura, fie şi prin consumul excesiv din timpul telespectatorului. Din virtualul cititor apare exclusiv telespectatorul, care nu mai pune mîna pe o carte. Ba, se ştie, unii iau act de o creaţie literară exclusiv prin intermediul filmului televizat. E ceea ce, pe vremea studenţiei mele, îl exaspera efectiv pe profesorul nostru Tudor Vianu căruia îi era dat să audă din partea unor studenţi submediocri, care, chestionaţi dacă au citit cutare operă, răspundeau satisfăcuţi "am văzut filmul". La început, profesorul le explica, politicos şi răbdător, că nu e acelaşi lucru, stăruind că receptarea unei opere se face exclusiv prin lectură. Apoi, sastisit de frecvenţa răspunsurilor acestor submediocri, reacţiona mînios.

Ce să spunem azi cînd televiziunea a înlocuit aproape total lectura prin imagine? Ba chiar unele edituri comerciale editează cărţi anumite, menţionînd pe manşetă că ele sînt la origine sursa cutărui serial sau al unui film, scontînd în acest fel pe captarea interesului cititorilor posibili. Bunul meu coleg de breaslă, dl Costache Olăreanu, comentînd recent invazia telenovelelor, ajungea la încheierea că scriitorii vor fi nevoiţi să se adapteze acestei mode, dacă voiesc să le fie citite cărţile. Tare mi-e teamă că e prea optimist. Chiar adaptîndu-se modei comerciale, cărţile lor sînt condamnate chiar înainte de a fi scrise. Virtualul cititor e, cred, o iluzie, el preferînd exclusiv ipostaza de telespectator. Cu cît urcăm în timp, datorită în primul rînd televiziunii, numărul cititorilor se diminuează alarmant. Iar dintre ei procentul cel mai substanţial e constituit de cei din generaţiile vîrstnice care au formată, dinainte, deprinderea lecturii. Mi-e mare teamă că, cu vremea, tinerii de azi (cu excepţia, fericită, a elitelor intelectuale care totdeauna vor continua să existe) vor citi tot mai puţin, satisfăcîndu-şi curiozitatea (o pot numi intelectuală?) cu ajutorul televiziunii devoratoare de timp. Şi, acum, la toate acestea se adaugă cucerirea, prin progresul tehnicii, a calculatoarelor şi a internetului.

Cine s-ar putea situa pe imposibila poziţie retrogradă a negării rolului calculatoarelor, cînd se ştie ce revoluţie pozitivă au determinat în toate domeniile civilizaţiei? Dar şi în cel al culturii? Probabil, dacă ţinem seama de faptul că destui creatori de cultură şi ştiinţă se folosesc de calculator, sporindu-le astfel eficienţa, facilitîndu-le enorm travaliul. Nu are importanţă, aici, faptul că poeţii, de pildă, nu se vor folosi de calculator, continuînd să migălească, cu creionul sau pixul, pe hîrtie, aşteptînd răbdător ivirea inspiraţiei. Şi asta, probabil, pentru că în curînd, probabil, poezia va deveni nu numai o îndeletnicire a iniţiaţilor mistuiţi de har dar şi, pe planul lecturii (a receptării), tot o curiozitate a unor grupuri de iniţiaţi. Civilizaţia actuală a televiziunii, în tradiţia epocalei descoperiri a lui Marconi, va sugruma, probabil, cu totul poezia ca fenomen de receptare.

Cum tot n-are nici o importanţă că eu, ca istoric literar, voi continua să-mi fac fişele de lectură (din presa vremii sau din cărţi) tot cu pixul, fără a mă sluji de calculator, deşi, în fazele finale, ale redactării, poate mi-ar fi util. Mă gîndesc însă cu fiori ce se va întîmpla, în viitorul previzibil, datorită utilizării tot mai frecvente a internetului. Dacă şi studioşii se vor folosi de internet, va dispărea oare fenomenul Gutenberg, intrînd într-o altă eră, deosebită, a civilizaţiei? Refuz să mă gîndesc cum va arăta lumea intelectuală de mîine, care va prefera în locul cărţii internetul, bibliotecile clasice fiind înlocuite cu casete standard. La urma urmei, asta nu e treaba generaţiei mele, îmbătrînită în cultul cărţii.

Mai multe