De după perdeaua cea mai groasă
Chiar în aceste zile, Guvernul României a reaprins discuţia despre grupuri vulnerabile, lansînd un nou apel de proiecte din fonduri structurale. Aşteptate de mai bine de trei ani şi jumătate, finanţările POSDRU 6.1 sînt dedicate stimulării economiei sociale, 200 de milioane de euro vor fi folosite pentru a crea oportunităţi de ocupare pentru grupurile vulnerabile. Dincolo de aspectele mai aride ale veştii, precum responsabilităţile politice pentru întîrzierea finanţărilor sau rigorile tehnico-financiare care îi aşteaptă pe beneficiari, e o ocazie foarte bună să îmi reamintesc cine sînt de fapt grupurile vulnerabile din România. Îmi închid ochii, îmi pun dopuri în urechi şi apoi îmi închipui că m-am născut aşa.
Și dintr-o dată, încep să apreciez că am avut ocazia să port o conversaţie chiar şi cu cea mai plicticoasă persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Sense International Romania- SI(R) (www.surdocecitate.ro) lucrează din 2001 pentru a îmbunătăţi viaţa persoanelor care au în acelaşi timp deficienţe de văz şi de auz. Cu alte cuvinte, surdocecitatea este o dizabilitate care poate conduce la un grad foarte înalt de izolare socială, cu atît mai mult cu cît un copil se naşte cu ea. Are efecte şi asupra mobilităţii, de obicei ei asociindu-i-se şi alte deficienţe senzoriale decît cele de văz şi auz. SI(R) a demarat programe educaţionale speciale pentru persoanele cu surdocecitate şi a convins autorităţile publice de necesitatea unor servicii bine adaptate în cadrul sistemului public de învăţămînt. Astfel, din 2011, copiii cu surdocecitate învaţă în clase de maxim 4 elevi, în şcoli speciale, cu ajutorul unor profesori psihopedagogi instruiţi de fundaţie în acest sens.
Mai mult, dezvoltă şi servicii vocaţionale care vor da un sens economic aptitudinilor copiilor şi tinerilor cu această dizabilitate. Fundaţia derulează în trei oraşe din ţară şi un program de intervenţie timpurie pentru identificarea şi ameliorarea primelor semne de surdocecitate. Etelka Czondi, coordonator programe şi comunicare la SI(R), îmi spune că lipsa unui diagnostic înseamnă de fapt lipsa oportunităţilor de comunicare pentru copil. Nu va putea face faţă nici chiar învăţămîntului special dacă nu are parte de profesori, psihopedagogi, psihologi care ştiu cum trebuie să comunici cu el. Fără un diagnostic bine pus la timp, şansele lui la viaţă implică în mod necesar dependenţa de stat şi de familie. Din acest motiv, în Bucureşti, Oradea şi Timişoara, fundaţia susţine cîte un Centru de Sprijin în Intervenţie Timpurie.
Acolo, copiii identificaţi în maternitate ca prezentînd simptome de surdocecitate au la dispoziţie servicii adaptate şi specializate care să minimizeze carenţele lor de dezvoltare ulterioare. În aceste centre, părinţii agreează cu specialiştii un plan de intervenţie individualizat pentru copilul lor, precum şi informaţiile necesare despre cum pot contribui cît mai bine la nevoile sale de dezvoltare.
În cadrul unui proiect co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român, fundaţia şi-a extins zona de intervenţie, înfiinţînd un nou centru de sprijin, în Iaşi. Etelka Czondi consideră că o cheie a muncii Sense International România este parteneriatul cu instituţiile responsabile, pentru că doar astfel serviciile vor putea fi treptat extinse.
Inspectoratele şcolare, şcolile speciale, maternităţile, precum şi direcţiile de asistenţă socială şi protecţia copilului sînt implicate în fiecare etapă a programelor SI(R). Următorul pas în cadrul proiectului actual al fundaţiei este centralizarea datelor existente despre această dizabilitate în România într-un raport de cercetare care va include în 2015 şi recomandări de bune practici şi ar trebui sa stea la baza viitoarelor politici publice din acest domeniu.