De ce să închidem Muzeul Naţional Bran?

O ştire de săptămîna trecută anunţa că Muzeul Naţional Bran se închide definitiv. N-a stîrnit prea multe ecouri. Spaţiul a fost ocupat de declaraţiile preşedintelui Iohannis despre Antena 3. După părerea mea, ar fi trebuit să acordăm mai multă atenţie închiderii unui muzeu decît unor vorbe cel puţin neinspirate ale unui preşedinte care, altminteri, vorbeşte rar. Pe termen lung, situaţia muzeelor e mult mai importantă decît soarta Antenei 3.

Aparent, nu prea avem ce discuta despre închiderea Muzeului Naţional Bran. Datele sînt simple: clădirea a fost retrocedată, chiria e prea mare, iar statul român nu-şi permite s-o mai plătească. Reprezentanţii Ministerului Culturii, ai autorităţilor locale şi judeţene şi ai muzeelor s-au întîlnit şi au găsit soluţii pentru conservarea obiectelor din patrimoniu. Aparent, toată lumea are dreptate şi soluţia nu poate fi, deocamdată, decît închiderea muzeului.  Aşa s-a întîmplat şi cu Muzeul Naţional al Literaturii, închis pentru că Primăria n-a mai plătit chiria. Va urma şi închiderea altor muzee? Căci există şi alte clădiri care adăpostesc muzee în aceeaşi situaţie: restituite foştilor proprietari, cărora statul le plăteşte chirie. Şi Peleşul, de exemplu, e în această situaţie: plăteşte chirie Casei Regale. Şi dacă, la un moment dat, statul nu va mai avea bani să plătească? Teoretic, se poate întîmpla. Practic, deocamdată Peleşul aduce profit statului, dar are nevoie de bani pentru întreţinere şi reparaţii capitale. Sau dacă, la un moment dat, proprietarul se va răzgîndi şi nu va mai prelungi contractul de închiriere? Pe de altă parte, în multe dintre conacele ori castelele retrocedate, proprietarii au realizat ei înşişi centre culturale şi spaţii pentru evenimente publice, uneori singuri, alteori cu sprijinul autorităţilor locale sau al unor ONG-uri.

Adică, de fapt, pe baza principiului strămoşesc “omul sfinţeşte locul”. Ştiu cîteva locuri în care moştenitorii foştilor proprietari, după ce au reintrat în posesia clădirii, se străduiesc s-o readucă la viaţă, să-i redea nu doar obiectele de patrimoniu, dar şi stilul, spiritul, atmosfera de odinioară. Căci regimul comunist nu doar a confiscat conacele şi palatele “burghezo-moşiereşti”, ci le-a şi batjocorit, transformîndu-le în grajduri, spitale TBC, sedii de CAP-uri şi te miri ce altceva. Ce se va întîmpla cu ele pe termen lung? Cred că ar fi nevoie de o altă abordare a problemei, nu “de la caz la caz”. Este vorba despre o parte însemnată a patrimoniului cultural naţional şi, din această perspectivă, faptul că e în proprietatea statului sau a unor persoane private trece pe planul al doilea. Există modele din care ne putem inspira. În multe ţări europene există stimulente fiscale şi administrative pentru proprietarii de clădiri vechi, care sînt obligaţi să le întreţină la anumite standarde.

Există şi muzee private. Franţa – din al cărui model ne tot inspirăm de atîta amar de ani, cu mai mult sau mai puţin succes – are foarte multe astfel de muzee. Şi există o propunere legislativă în Senatul francez pentru a sprijini (prin scutire de TVA şi de alte taxe) funcţionarea acestor muzee. Nu ne putem gîndi şi noi la ceva asemănător? Sau la diverse forme de parteneriat public-privat prin care să asigurăm, în ansamblu, un viitor mai bun pentru muzeele din România? Şi, ca să nu pară că vorbesc doar despre conace şi castele, adaug: sînt peste 1000 de muzee săteşti în România, majoritatea realizate de persoane private, în case mici, ţărăneşti, cu obiecte adunate de prin poduri şi pivniţe ale sătenilor. Ce se va alege de ele? Aşa încît revin de unde am plecat.

Deocamdată, pentru Muzeul Naţional Bran nu există altă soluţie decît închiderea. Dar închiderea de muzee – mai mari sau mai mici – s-ar putea să devină, în următorii ani, o obişnuinţă. O să aflăm, eventual, de la Antena 3 ce muzee se mai închid. Între timp însă, n-ar strica să reflectăm un pic că una dintre soluţiile cele mai sigure pentru ca oamenii să nu mai fie atît de vulnerabili la propaganda de la Antena 3 (şi din alte locuri) este să viziteze muzee. Cu condiţia să le aibă.

Articol apărut pe Blogurile Adevărul.

Fotografie de Marius Georgescu