De ce Facebook

Dacă, acum cîţiva ani, era în România moda blogurilor, acum sîntem în frenezia Facebook. Nu este dimineaţă lăsată de la Dumnezeu în care, deschizînd computerul, să nu fii făcut atent asupra frumuseţii răsăritului de soare şi invitat la o cafea proaspătă. Şi nu e seară prelungită-n noapte în care să nu dai like-uri, admirînd fotografii şi filmuleţe.

Facebook-ul e un fel de socialism, al celor care nu l-au apucat pe cel real şi care se iubesc necondiţionat unii pe alţii. E suficient să te consideri niţel jignit de o remarcă pentru a-l scoate pe autorul ei din lista de prieteni şi a-l elimina, o dată pentru totdeauna, din utopia comunicării perfecte. Cînd X şi Y dau buzna în acest cerc, făcîndu-şi reclamă la produse de firmă sau de gang, mă gîndesc că putrefactul capitalism nu se lasă: şi atunci le şterg autoreclamele de pe wall-ul meu. Cele două sisteme se înfruntă în continuare – dar Facebook-ul, preponderent tînăr, îi împinge pe negustori înspre margine.

Cine e în centru? N-o să vă vină a crede. În centrul Facebook-ului autohton sînt şi scriitorii. Am constatat acest lucru pe contul meu, deschis (mai mult din curiozitate) în septembrie pentru a număra, acum, 2500 de „prieteni”. E o cifră rotundă şi care se pretează la bilanţuri. Din postările mele, cam 95 % au avut legătură directă cu scriitorii români, cu cărţile lor, cu interviuri şi emisiuni făcute cu ei. Restul de 5 % a fost preţul de intimitate pe care a trebuit să-l plătesc socialismului Facebook. N-avem viaţă privată, da? Ne mai spui şi nouă cîte ceva despre tine, da? Nu vrei să pari arogant, nu? Eşti cu noi, nu?

Da. Sînt cu voi. Pentru că şi voi aţi fost (într-un mod cuantificabil) cu scriitorii români şi cu literatura lor. Facebook a însemnat şi înseamnă pentru mine o dublă experienţă. Unu, comunicare în timp real cu oameni pe care îi cunoşti sau nu şi cu care, altfel, comunici mult mai rar ori niciodată. Doi, măsurare a impactului pe care un scriitor concret îl are în acelaşi cerc de receptori.

Am tot înregistrat, după Revoluţie, jelanii pe umărul Scriitorului autohton „neînţeles”, ca şi inflamări la adresa „inculturii” unui Cititor la fel de generic-abstract. Acum, în fine, pot să înţeleg mai bine că aceste diagnoze exprimau mai degrabă punctul de vedere al emitentului decît realitatea din terenul nostru cultural. Percepţia este îngust-catastrofistă. Realitatea este diversificată, vie şi proaspătă. I like it.

Am început să fac topuri de audienţă şi impact pe contul meu de Facebook. Pe primul loc, o postare cu Paul Cornea sărbătorit la 88 de ani. 71 de like-uri şi distribuire de patru ori. Locul doi, o postare cu Marin Mălaicu-Hondrari, invitat la emisiunea Literatura de azi. 63 de like-uri şi distribuire de două ori. Locul trei, un album foto cu Cristian Tudor Popescu şi Dan C. Mihăilescu la o lansare de carte. 94 de like-uri (da, dar le împărţim la doi) şi postare distribuită de două ori.

Nu numai că aceşti autori sînt admiraţi şi iubiţi. Încă mai important mi se pare faptul că ei sînt admiraţi şi iubiţi în cunoştinţă de cauză. E o iubire, aşa zicînd, la obiect; o admiraţie avizată. Cărţile lor au fost citite. Cursurile lor au fost audiate. Emisiunile lor au intrat în conştiinţa publică. Poezia locuită, din interior, de unii dintre ei a fost recunoscută ca poezie. Şi lucrurile acestea mi se par foarte frumoase: să obţii cunoaştere şi recunoaştere publică, preţuire şi admiraţie critică, fără să cobori, pentru asta, ştacheta. Cu tot socialismul Facebook, contul meu este elitist rău...

Am şi nişte cititori pe măsură. Gabriela Pop, Sanda Văran, Nedeea Burcă, Andreea Brumaru, Luminiţa Ciumărnean, Liviu Drugă, Şerban Tomşa sînt numai cîţiva dintre cititorii constanţi ai acestui cont personal de Facebook în care se vorbeşte, 95 %, despre literatura română. Sînt extrem de inteligenţi, subtili, citiţi şi atenţi. Observaţiile lor sînt adesea excelente; şi nu au acel aer de superioritate al „experţilor” în literatură despre care ştii dinainte ce vor lăuda şi ce vor demola. Aceşti cititori şi mulţi alţii cuplează cu o identitate reală (spre deosebire de curajoşii cu nickname-uri de pe forumuri), au o calificare şi-o profesiune – ceea ce nu-i împiedică să se ţină la curent cu noile apariţii editoriale. Paleta lor profesională îmi confirmă o observaţie mai veche. Unii dintre cei mai buni cititori de literatură sînt reprezentanţii ştiinţelor exacte.

Să citez, la final, un singur comentariu din cele de pe Facebook. E legat de interviul cu Răzvan Petrescu de pe LiterNet. (Scriitorul fusese întrebat despre relaţia cu băiatul său.) Şi îi aparţine Gabrielei Pop: „aaaa! iată un părinte mai tare decît mine!... Încă o dată, tot respectu’! mie îmi slăbesc periodic puterile dar cînd îmi văd odraslele cîntînd toate improvizaţiile lui Bobby McFerrin din Swinging Bach, bătîndu-şi ritmul în stern şi bicepşi, «înfloresc» din nou şi iar îi pun pe jar... mama lor de copii astă’ şi mîine!”.

Am pus, de la mine, numai diacriticele.