De ascultat la final de an

28 decembrie 2018   Dileme on-line

Muzici spectaculoase, repertorii celebre, dar și mai puțin cunoscute, nume care atrag un public larg – sînt doar cîteva propuneri pentru cei care preferă care în timpul liber să asculte, printre altele, și o muzică de calitate.

Berlin Recital cu pianista Yuja Wang

Am văzut-o și la Festivalul Enescu; unii au fost fermecați, alții au comentat că rochia ei era prea scurtă și tocurile prea lungi. Însă adevărul e că pianista Yuja Wang este o pianistă excepțională, iar ultimul ei disc, care imortalizează un recital pe care l-a susținut la Berlin în vara aceasta, o demonstrează cu prisosință. În 1 iunie 2018, Yuja Wang a apărut pe scena Filarmonicii din Berlin în rochii lungi, viu colorate, potrivite pentru repertoriul foarte matur și solicitant pe care și l-a ales: muzică rusă romantică și modernă, un univers sonor cu lucrări de Rahmaninov, Skriabin, Prokofiev, opusuri mai rar abordate în recitaluri, poate și pentru că nu reprezintă cele mai accesibile lucrări pentru publicul de astăzi. Au fost preludii și studii-tablou de Rahmaninov, Sonata a X-a de Aleksandr Skriabin și Sonata a VIII-a de Serghei Prokofiev, alături de 3 studii pentru pian de Gyorgy Ligeti, cîntate cu virtuozitatea cunoscută ce o caracterizează, printre altele, pe Yuja Wang, dar și cu o trăire care nu a putut decît să-i entuziasmeze pe cei din public: Yuja Wang a oferit apoi nu mai puțin de 4 bisuri.

Poate cînta bine muzică rusă o pianistă chineză? Poate, dacă are experiența de viață a Yujei Wang: mama ei, balerină, asculta des acasă Lacul lebedelor de Ceaikovski – este una dintre primele amintiri ale pianistei. În China comunistă în care a Yuja și-a trăit primii ani de viață, compozitorii ruși erau des abordați – firesc, mai ales din rațiuni politice. La 14 ani, Yuja Wang a părăsit China pentru a studia peste ocean, iar la Institutul Curtis din Philadelphia a lucrat cu profesori care proveneau din școala rusă de pian. Semnificativ, cariera Yujei Wang a căpătat altă semnificație după ce a înlocuit-o pe Martha Argerich, într-un program ce includea Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Ceaikovski. Și mai e ceva: Yuja Wang chiar iubește muzica rusă, care pune atît de mult accent pe trăire și sentiment.

Așa că recitalul de Berlin, transpus de Deutsche Grammophon pe un disc apărut pe 23 noiembrie 2018, nu putea fi decît exploziv. Timpul a trecut și pentru Yuja Wang: astăzi are 31 ani, o experiență de scenă pe care alții au strîns-o într-o viață și a atins un  nivel de maturitate interpretativă care o recomandă, cu adevărat, drept unul dintre cei mai relevanți pianiști ai timpurilor noastre. Și nu, nu e vorba numai de tehnică aici: ascultați cu atenție acest recital și veți înțelege foarte bine Rusia în care au trăit Rahmaninov, Skriabin și Prokofiev, lumini și umbre într-o lume atît de zbuciumată, perfect înțeleasă de o pianistă mai mult decît doar talentată.

Puteți asculta acest nou disc pe site-ul proiectului Radio România Muzical Discurile anului 2018.

Baika și violonistul Nemanja Radulovic

Violonistul sîrb acum stabilit în Franța, Nemanja Radulovic, este cunoscut pentru proiectele și apariția sa de scenă nonconformiste, menite să atragă un public tînăr către muzica clasică. Mi-au plăcut foarte mult discurile sale anterioare, Journey East și Bach; nu am apreciat în aceeași măsură discul său cu Concertul pentru vioară și orchestră de Ceaikovski, în care subiectivul interpretului mi se părea că vine uneori în conflict cu obiectivul din partitură.

Însă ultimul album al lui Nemanja Radulovic, Baika, apărut pe 9 noiembrie 2018, este un nou prilej de a-l aprecia pozitiv pe acest violonist care în urmă cu 17 ani, cînd avea 16 ani, cucerea premiul I la Concursul Enescu de la București. Regăsim pe acest album lucrări cu influențe din zona de Est a Mării Negre: Concertul în re minor pentru vioară și orchestră de Aram Haciaturian, un trio al aceluiași Haciaturian, Șeherazada de Nikolai Rimski-Korsakov într-o transcriere de Alexandre Sedlar pentru vioară, pian și ansamblu de coarde, alături de o miniatură pe teme culese în zona Mării Negre a aceluiași Alexandre Sedlar.

Sigur, piesa de rezistență a albumului este Concertul în re minor pentru vioară și orchestră de Aram Haciaturian, un concert destul de rar abordat, pentru că partitura este foarte dificilă, atît pentru vioară, cît și pentru orchestră. Radulovic a înregistrat acest concert alături de Orchestra Filarmonicii Borusan din Istanbul, care a devenit sub conducerea lui Sascha Goetzel, în ultimii ani, un ansamblu surprinzător de performant. Așa că interpretarea concertului lui Haciaturian este o revelație din toate punctele de vedere: tehnic, dar mai ales artistic, pentru că și solistul, și orchestra înțeleg foarte bine sensurile și inflexiunile acestei muzici în care se reunesc tradiții armenești și orientale. Mi se pare o versiune de referință pentru secolul XXI, inventivă, suplă, pe alocuri plină de umor și, bineînțeles, de o virtuozitate care îți taie răsuflarea.

Foarte rar abordat este Trio-ul pentru clarinet, vioară și pian de Aram Haciaturian, pe care-l descoperim pe acest album, Baika (în limba sîrbă, Baika se traduce „basm”). Alături de clarinetistul Andreas Ottensamer și pianista Laure Favre Kahn, Nemanja Radulovic explorează această lucrare pe care Haciaturian a scris-o cu 8 ani înainte de concertul său pentru vioară și orchestră, dar care se inspiră din aceeași lume a muzicilor tradiționale din zona Armeniei și a țărilor învecinate.

Și pentru cei care nu ar asculta Suita Șeherazada în versiunea originală, pentru că nu au timp sau răbdare, pe acest album există o versiune mai scurtă (de la originalul de 45 minute, la aproximativ 20 minute), un aranjament realizat pe temele cele mai cunoscute, în care vioara are un rol solistic. Nu sînt deloc fana acestor abordări, dar nu pot să nu remarc că transcripția este una în spirit clasic, care pune foarte frumos în lumină frumusețea muzicii originale a lui Rimski-Korsakov. Putea fi un kitsch, însă nu este. Și înțeleg la fel de bine interesul tinerilor interpreți de a promova muzica clasică, în oricare fel li se pare mai percutant, pentru publicul de vîrsta lor. În fond, aceasta este marea miză: ca și peste 20-30-50 ani, această artă, printre cele mai valoroase creații ale omenirii, să mai aibă un public care să o poate aprecia și gusta. 

Puteți asculta noul album al lui Nemanja Radulovic, aici

De Crăciun am ascultat și două albume noi cu tematică de sărbătoare, pe care vi le recomand fără rezerve: Feliz Navidad semnat de tenorul mexican Rollando Villazon – splendide aranjamente ale unor piese clasice de Crăciun alese din repertorii tradiționale de pe întregul mapamond și muzica baletului Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski, cu Orchestra Filarmonicii din Los Angeles, condusă de Gustavo Dudamel – interpretare foarte inspirată, plină de nerv, așa cum ne-a obișnuit acest dirijor de origine venezueleană.

Anul 2019 vine cu noi surprize muzicale: vor apărea albume, deja anunțate, semnate de Rafal Blechacz, Jan Lisiecki, Avi Avital, Andris Nelsons, Valentina Lisitsa, Andreas Ottensamer: sînt artiști tineri, de o valoare excepțională. Cu ei, muzica clasică are sigur un viitor. Cu ei, și cu toți cei care studiază, dar și apreciază această artă fără de care omenirea ar fi infinit mai săracă.

Albumele prezentate pot fi ascultate pe platformele de streaming online (de exemplu, Spotify) și pot fi achiziționate în format fizic de pe www.getmusic.ro.

Cristina Comandașu este critic muzical.

Mai multe