Dansul ascuns în Turnul lui Babel

Cînd Isadora dansa, recenta premieră de la Teatrul Odeon din București (regia, coregrafia şi costumele: Răzvan Mazilu) este un spectacol despre dimensiunea umană a geniului, despre granițele limbajului și despre dificultatea transmiterii esenței dansului de-a lungul istoriei.
 
Textul lui Martin Sherman (When She Danced, suportul literar al spectacolului) ne vorbește despre o Isadora Duncan de dincoace de mit, o Isadora copleșită de probleme cotidiene, sfîșiată de amintirea morții copiilor ei, dar identică mereu cu esența artei sale; o Isadora care are un singur partener de dans pe măsura sa: spațiul îngust și fragil dintre viață și moarte.
 
Piesa este construită pe rețeta Turnului Babel, fiecare personaj – fie că ne referim la Isadora Duncan (Maia Morgenstern), Serghei Esenin (Mihai Smarandache), Mary Desti (Rodica Mandache), Miss Belzer (Oana Ştefănescu), Jeanne (Jeanine Stavarache), Christine (Monica Petrică), Luciano Zavani (Mircea Constantinescu), sau Alexandros Eliopolos (Vlad Logigan/ Andrei Runcanu) – vorbește pe propria limbă, încercînd să se insereze în zona de înțelegere a celorlalți. Auzim cuvinte în engleză, rusă, suedeză, franceză, italiană. Întrebarea cheie referitoare la această piesă este: de ce acest amalgam de limbi, de ce acest Turn Babel? Cheia ar putea fi găsită în prezență tăcută, non-verbală a „imaginii Isadorei care dansa”, întrupată de prezența Monicăi Petrică: dansul trebuie să rămînă în sfera tăcerii și, după expresia personajului Isadora, interpretat de Maia Morgenstern, în zona „ascultării inimii”.

Există un alt moment în spectacol care poate deschide poarta spre descifrarea misterului „din turn”: după ce tot spectacolul îl auzim pe Esenin (interpretat de Mihai Smarandache în cheia unui realism poetic, care ne duce cu gîndul la rădăcinile autentice ale poeziei geniului rus), la final el va rosti, în limba vorbită de Isadora, „Iartă-mă!”. Acest moment declanșează retrospectiva asupra relației, așa cum este e prezentată în piesă, dintre Isadora Duncan și Serghei Esenin: un dans pasional, uneori tensionat, alteori delirant, dar fără posibilitatea unui final, între două arte, poezia și dansul, care își dispută perenitatea în istorie.

Într-un final, poezia iese din autosuficiența limbajului său adesea imposibil de tradus și îi spune dansului, condamnat la inefabil, „Iartă-mă!”. Aceasta este, desigur, o metaforă care are ca suport material biografiile concrete, umane, întrupate de Maia Morgenstern și Mihai Smarandache.

La nivel regizoral, spectacolul este construit pe mitul „templului neterminat” din cauza absenței apei. Isadora Duncan spune la un moment dat că trebuia să aibă un templu în Grecia, dar el nu a putut fi construit pentru că nu avea apă. Plafonul spart, amintind de o descoperire arheologică ce nu va putea reface vreodată originalul scos din măruntaiele istoriei, pianul stricat ce este în egală măsură masă, dormitor dar și mormînt peste care care imaginea Isadorei trîntește lespedea, constituie elemente care compun un univers în inima căruia cele două ipostaze ale Isadorei ne indică rațiunile pentru care, în acest Turn Babel, esența dansului va rămîne mereu ascunsă.

Decorul creat de Mihai Păcurar este materializarea unui gînd regizoral care emite un support pentru o lume în care cheia contrastelor rezidă în umanitatea geniului. Sîntem fără îndoială plasați în anticamera unei taine, la fel de greu de descifrat ca versurile lui Esenin pentru cel care nu înțelege limba în care au fost scrise. Ne putem întreba cum ar percepe spectacolul cineva care ar înțelege doar rusă… Pentru el ar exista numai adevărul lui Esenin, iar Isadora ar fi o taină închisă în limitele limbajului. Dacă cineva ar înțelege toate limbile vorbite în spectacol, dilema Turnului Babel nu ar putea fi transgresată pentru simplul motiv că mai rămîne ceva intraductibil, ceva inexprimabil: dansul real al Isadorei…Și ar mai rîmîne o întrebare al cărei răspuns refuză cuvintele și cere doar o mînă sinceră așezată pe o inimă conștientă de bătăile ei: „Dar TU ce ai văzut cînd Isadora dansa?”.

Fotografii de Bogdan CHESARU