Cum te faci ascultat cînd nu vorbești
Silent (2016) este un film catalogat de către critici ca fiind o dramă psihologică. Directorul filmului, Yorgos Gkikapeppas, a spus că „astăzi se vorbește mai mult ca niciodată”, dar că acest lucru nu eliberează o persoană pentru că „ea nu este ascultată”.
Filmul are ca personaj principal o tînără, Dido, care, fiind pe drumul unei cariere promițătoare, chiar strălucitoare, de cîntăreață de operă, își pierde brusc vocea. Nu că nu ar mai fi putut cînta, ci pur și simplu, brusc, devenise complet mută. Asta s-a întîmplat în timp ce studia canto în Polonia. Simte, în fața acestui dezastru personal, că trebuie să se întoarcă în Grecia, ea fiind grecoaică.
Actrița care o interpretează este Kika Georgiou, o tînără grecoaică cipriotă extrem de frumoasă. Chiar te întrebi cum a găsit Yorgos Gkikapeppas această tînără – care a jucat și în primul lui film, Orașul copiilor (2011), o asemenea grecoaică cu o figură perfect caligrafică, cu trăsături perfecte. Ochi mari, expresivi, bine plasați în ansamblul feței, nasul frumos, așezat unde trebuie, buzele perfecte, părul negru minunat în toată naturalețea lui. Credeți-mă că am văzut și am cunoscut multe grecoaice, dar rar vezi una atît de armonios construită ca figură și corp.
Întorcîndu-se în Grecia, căzută într-o singurătate autistă, Dido se izolează într-o casă părăsită, nelocuită de familia ei. Pînă la urmă, sora și părinții ei o găsesc, și agitația lor în jurul dramei lui Dido duce la deplasarea interesului nostru către celelalte drame din familie, trăite, dar nespuse. Părinții își aruncă reciproc reproșuri, frustrări, ranchiune, nemulțumiri sedimentate în tăceri vecine cu ura. Vorbitul, nevorbitul, ascultatul și neascultatul se succed ca fluxul și refluxul.
Un doctor și un psihiatru le confirmă celor din familie că ea nu are nimic în neregulă din punct de vedere anatomic, fiziologic, neurologic, însă nu pot lămuri care este, de fapt, cauza pierderii vocii și mai ales lipsa ei de a voi să încerce măcar să vorbească sau să scoată câteva sunete. Ea simte totul ca fiind ceva strict personal. Asaltată fiind de familie, nu simte nevoia de a se apropia de părinți, ci doar de sora ei. În familie, se pare că mama ei crease o vrajbă nemărturisită de soț și de sora ei, care se iscă doar pentru că Dido devenise cineva care le strica falsul echilibru interpersonal.
Dido pare că este în altă lume. Era ea și propria ei lume. Și pînă la urmă, Dido rămîne în această lume a ei, fără să dea de înțeles în vreun fel că poate ajuta la elucidarea cauzei pierderii vocii. Chiar dacă familia insistă să comunice cumva cu ea, să scrie sau să indice de unde i se trage această stare, ce traumă a dus la pierderea vocii, totul rămîne o enigmă.
Filmul este, pentru cel care-l vede, ceva incomplet. Privitorul filmului se alătură familiei lui Dido. Toți sîntem neștiutori, șocați și iritați. Oare de ce Dido și-a pierdut vocea? Ne simțim subiecți ai efectului Zeigarnik, cînd ceva incomplet, neterminat, ne bîntuie, și ne este refuzată o amnezie confortabilă.
Comentariile filmului se adună în jurul dorinței de a fi ascultați. Am putea, doar vag, să ne imaginăm că Dido și-a trăit copilăria, adolescența, vorbind fără să fie ascultată. Putem vedea aici și o notă psihanalitică. A comunica nu înseamnă și a asculta. Auzi pe cineva vorbind, dar nu-l asculți. Aș putea spune că pentru un psiholog sau un psihiatru filmul este un studiu de caz, terminat cu o întrebare fără răspuns. Un studiu de caz care nu este closed, clasat. Dar oare a fost un eveniment anume sau o colecție măruntă de traume cotidiene care au dus-o pe Dido la muțenie? Atunci ar însemna că nu ar trebui să căutăm o singură cauză, una anume, concretă. Este oare vorba de o mărgică-cauză sau de un șirag care s-a rupt?
Yorgos Gkikapeppas a luat premiu pentru acest film la Tessaloniki IFF, premiul FIPRESCI, a fost bine primit în 2016 la Festivalul de Film Grecesc de la New York. El este un cineast reprezentativ pentru noul val cinematografic grecesc care se impune prestigios în ultimii ani. Nu sîntem chiar singurii care au impresionat cinematografia mondială.
Aurora Liiceanu este psiholog.
Silent / Tăcerea (Grecia, 2015) este programat la București la Cinema Elvire Popesco, luni, 8 mai, ora 20:30.
Cea de a XXI-a ediție a Festivalului Filmului European se desfășoară în București (4 – 11 mai), Iași (12 – 14 mai), Tîrgu Mureș (19 -21 mai), Gura Humorului (19 – 21 mai) și Timișoara (26 – 28 mai). Programul complet: http://ffe.ro/2017//2017/programfilme/.
Detalii suplimentare despre film: http://ffe.ro/2017//2017/programfilme/tacerea/