Cui îi mai folosește căsătoria?

Mariajul cel mai celebrat al secolului 20, cel al Prințului Charles cu Diana, din 1981, s-a dovedit a fi un eșec. S-a sfîrșit în cel mai rău fel posibil: cu moarte și doliu internațional.

De aceea, cînd Prințul William, cel dintîi născut al acestui mariaj, a pornit pregătirile pentru nunta acestui secol, logodindu-se cu Catherine Middleton, lucrurile s-au desfășurat, din start, diferit: el a ales pe cineva puțin mai mare (cu șase luni), cu care a fost la aceeași universitate și cu care „a ieșit” timp îndelungat. Chiar dacă nu e de sînge albastru, aleasa lui William se situează pe o poziție de egalitate față de acesta: va fi prima regină a Marii Britanii cu o diplomă universitară.

Noul cuplu reflectă, din acest punct de vedere, schimbările care s-au petrecut în ce privește forma și natura mariajului în lumea occidentală. Statisitic vorbind, un tînăr de vîrsta Prințului William, astăzi, e mai curînd celibatar decît însurat. Dacă în 1960 70% dintre americanii adulți erau căsătoriți, acum sînt numai aproximativ jumătate dintre aceștia. De asemenea, cei mai înclinați către însurătoare sînt, azi, absolvenții americani de studii superioare: 64% față de doar 48% - procentul celor cu studii medii. 
De aici se profilează o întrebare îndreptățită: cine se mai căsătorește în zilele noastre?  Se pare că miresele și mirii de azi tind să fie mai înaintați în vîrstă și mai asemănători. Americanii tind să se căsătorească, în mod special, cu persoane de același nivel socioeconomic și educațional.

Dacă acum 50 de ani doctorii cereau în mod obișnuit de neveste asistente, iar directorii – secretare, acum ei se îndreaptă către doctorițe, iar directorii către cineva pe poziții egale cu ei, cu care ar putea forma un cuplu puternic. Schimbarea se datorează și faptului că în SUA, de exemplu, sînt mai multe femei absolvente de studii superioare decît bărbați, în ultimul timp. Puterea financiară a femeilor nu afectează doar repartizarea sarcinilor domestice, ci și rata divorțurilor: femeile care cîștigă bine nu sînt nevoite să rămînă într-un mariaj care le face nefericite.

Dacă, pînă acum, căsătoria reprezenta începutul vieții adulte și independente,  ea a ajuns să însemne doar „tușa finală”. Absolvenții de universități așteaptă pînă-și termină studiile și pînă-și încep o carieră; cei mai puțin educați așteaptă pînă se simt confortabil din punct de vedere financiar.
Dar cum împlinirea materială, în vreme de criză, întîrzie pentru cea de-a doua categorie (în condițiile în care economia cunoașterii ia locul celei manufacturiere), căsătoria tinde să devină mai accesibilă elitelor.  Pentru cei care nu și-o pot permite, ea este înlocuită cu coabitajul. Mai multe despre aceasta în articolul Belindei Luscombe Marriage: What’s it good for? din Time, 29 noiembrie a.c.