Cosmin Bumbuţ şi Cristian Bassa despre Josef Koudelka

16 octombrie 2013   Dileme on-line

Celebrul fotograf ceh Josef Koudelka va fi prezent la Bucureşti între 16 şi17 octombrie, cu ocazia lansării în limba română a albumului Invazie Praga 68 (miercuri, 16 octombrie, ora 18.30, Librăria Bastilia, Piaţa Romană nr. 5), şi a vernisajului expoziţiei cu acelaşi nume (joi, 17 octombrie, ora 19.00, MNAC Anexa).

Am rugat doi importanţi fotografi români să ne spună de ce contează Koudelka pentru ei:

"Cei doi mari K, Kertesz şi Koudelka, m-au marcat cel mai puternic prin imaginile lor. Din păcate, pe primul n-am mai apucat să-l întîlnesc, dar, din fericire, cu al doilea am băut niște becherovka. Proiectul lui Koudelka, Gypsies, m-a uluit atunci cînd l-am descoperit, prin anii ’90. În comparație cu toate pozele cu romi pe care le văzusem, fotografiile lui erau din altă clasă. În imaginile lui, romii aveau demnitate, erau umani – asta pe lîngă valoarea lor documentară. Nu poți surprinde asta decît dacă reușești să fii acceptat de comunitate. Iar Invazia m-a șocat prin curaj. Imaginile sînt trase foarte de aproape, bănuiesc că era periculos să le faci. Mi-e greu să îmi exprim păreri de critic în ceea ce-l privește pe Koudelka. E fotograful meu preferat, pe care-l admir și-l apreciez de mai mulți ani. Nu pot zice în mai multe cuvinte ce îl face atît de bun, cum de reușește să îți dea acele stări pregnante prin imaginile sale. Poate că prin simplitatea lor. Dar poate că nici nu trebuie să vorbești atît de mult despre niște imagini care îți rămîn în minte ani de-a rîndul."
Cosmin BUMBUŢ
www.bumbutz.ro

"Eu văd în fotografiile lui Josef Koudelka timp, singurătate, credinţă şi moarte.

Amplul său proiect Gypsies transmite un sentiment puternic de empatie şi respect faţă de oamenii fotografiaţi. Demnitatea şi eleganţa cu care sînt surprinşi face privitorul să tindă spre o transcendere departe de socialul evident, spre o scenă atemporală pe care aceste personaje îşi desfăşoară povestea. Însă Gypsies face un lucru foarte interesant şi în acelaşi timp greu de redat în lumea proiectelor fotografice: aduce mult mister, enigme şi o tensiune benefică, toate acestea făcîndu-l pe privitor să revină şi să se ataşeze de fotografiile respective.

În pozele surprinse în primăvara lui '68, fotojurnalismul este ridicat la cel mai înalt rang. Premiile şi publicarea acestor fotografii în cele mai celebre reviste ale vremii nu reprezintă, de fapt, nici o surpriză. Imaginile sînt reci, puternice, îţi dau o senzaţie puternică de apăsare şi de finalitate iminentă. Însă şi de această dată accentul este pus pe oameni, atenuînd urîtul războiului şi aducînd în prim plan o umanitate parcă pierdută.

Fotografiile lui Koudelka, ca ale oricărui mare fotograf, sînt foarte personale, atemporale, prezentînd multiple valenţe şi sentimente, toate acestea făcîndu-le unice şi irepetabile."
Cristian BASSA
www.bassa.ro

a consemnat Luiza Vasiliu

FOTO: Invazia trupelor Pactului de la Varşovia. Praga, Cehoslovacia. August 1968 © Josef Koudelka / Magnum Photos

Mai multe