Coroană de septembrie

Toba lovind, ciocănitoarea anunță timpul milos: 

așa torn untdelemn peste frasin, fag și tei, aici. 

Și norului fac semn. Și-mpodobesc veșmîntu-mi zdrențăros. 

Și-nvîrt securea de argint în vînt, în fața stelei mici.

Cu fire de mătase răsăriteanul cer e-mpovărat: 

numele-ți drag, a toamnei urzeală de rune era. 

Ah, inima cu pămînteasca piele de aracul ceresc mi-am legat 

și plîng, vîntul se-ntețește acum, iar tu fără vaiet prinzi a cînta?

Dovleacu-nsorit vine rostogolindu-se spre mine-n jos: 

timpul vindecător pe cărările cu gropi a răsunat. 

Iar cel din urmă nu-i al meu, însă-i un galben prietenos. 

Ca peste mine acel văl de ploaie, sufletu-ți s-a descărcat.

Opera poetică, volumul I,