Copiii şi religia. Omagiu lui Dorel Zaica
Am mai scris despre profesorul Dorel Zaica. E, cred, cel mai inspirat, mai îndrăzneţ, mai subtil profesor de „creativitate” din cîţi cunosc. Profesor la un liceu de artă plastică. Adică modelator de conştiinţe fragede, în perspectiva unei cariere artistice construite nu doar pe îndemînare tehnică, ci, în egală măsură, pe ingeniozitate, reflecţie, interogativitate şi umor.
De-a lungul anilor, a adunat de la elevii săi răspunsuri uluitoare la sute şi sute de întrebări de tot soiul, gîndite de el însuşi ca tot atîtea provocări, ispite, perplexităţi. Dorel Zaica are geniul de a întreba. Iar copiii care reacţionează la întrebările lui oferă probe de intuiţie, de candoare, de fantezie care nu mai sînt la îndemîna adulţilor. Mi se pare potrivit ca, de Crăciun, să ne bucurăm de cîteva „perle” şcolare, născute sub bagheta profesorului. E vorba de răspunsuri recoltate după 1990, dar înainte ca religia să fie materie de studiu gimnazial. Oricum, ele vor da, poate, unora dintre teologii trimişi să predea ore de religie, o idee consistentă despre sensibilitatea religioasă a copiilor şi despre limbajul în care ea alege să se exprime.
Mai întîi, cîte ceva despre Moş Crăciun. V-aţi întrebat, vreodată, de ce nu-l vedem pictat pe pereţii bisericilor? E simplu. Iată cîteva „indicaţii”: „Moş Crăciun este un personal (sic!) vesel şi dacă ar fi pictat pe pereţii bisericilor ar însemna să se facă din Casa Domnului parc de distracţii.” (Andrada Majearu, 11 ani) Sau: „Moş Crăciun nu apare pictat pe pereţii bisericilor, cu toate că el e bun şi vine din ceruri, pentru că Dumnezeu nu i-a făcut încă dosarul de sfînt .” (Ana Matei, 13 ani) Dar oare pruncul Iisus a primit şi El daruri de la Moş Crăciun? Răspuns: „Moş Crăciun nu i-a adus jucării lui Hristos cînd era copil pentru că atunci cînd Iisus era copil, tot copil era şi Moş Crăciun şi doar cînd au trecut anii, Crăciun a devenit un moş care face daruri la copii. El a ajuns aşa de bun deoarece s-a născut şi a copilărit cu Iisus Hristos.” (Ana Maria Corduş, 14 ani) Iată şi un element de „estetică” a epifaniei: „Dumnezeu arată la corp cu icoane îmbrăcate pe El (Teodor Zaica, 5 ani şi 9 luni)
Cîteva precizări legate de psihologia şi soteriologia „finanţării” Bisericii: „Oamenii bogaţi care fac daruri bisericilor, dacă au păcate mari sînt scutiţi 15-20% de pedeapsă, nu 100% cum cred ei.” (Cătălina Ichim, 12 ani şi nouă luni) Sau: „Deageaba încearcă unii oameni bogaţi de acum să dea cadouri sau bani unor biserici ca să mai fie iertaţi de păcate cînd mor, pentru că la Dumnezeu nu se umblă cu pile sau cu mită cum se umblă în guvern sau în parlament.” (Adnana Mezorea, 13 ani) Cum se vorbeşte în lumea de dincolo? „În rai şi iad se vorbeşte doar cu interjecţii; în iad cu: Auu, Vaaai, Aaah, Ooof, iar în rai cu: Mmm, Aaaa şi Yeees.” (Lucian Peia, 14 ani) Cîte ceva despre preoţie: de ce, de pildă, nu avem şi preoţi-femei? Pentru a înţelege situaţia, nu e nevoie decît de puţin realism: „Femeile nu au voie să se facă preotiţe (sic!), pentru că toţi credincioşii s-ar uita că cine ştie ce ochi frumoşi poate să aibă unele şi s-ar mai uita şi la fustă, în loc să se uite la rugăciuni.” (Dana Mirela Pinţă, 12 ani)
Realist e văzută şi funcţia consolatoare a bisericii: „Cred că biserica e locul în care uiţi că mîine n-ai cîrnaţi pentru fasole.” (Flavia Ioana Iliescu, 13 ani) Insolubila problemă a răului stîrneşte consideraţiuni de o riscantă isteţime. O fi şi diavolul mandatat de Dumnezeu să mai îndulcească povara vieţii zilnice? ”Din nenorocire viaţa este atît de grea, că dacă nimeni nu-ţi dă cîte un cadou din partea diavolului, fie o minciună, o mituire, un gest, viaţa chiar că devine insuportabilă.” (Roxana Zaharia, 14 ani) Pe de altă parte, n-a existat doar o ”cădere a îngerilor”. A existat şi o ”cădere” a altor creaturi. A insectelor, de exemplu: ” Dumnezeu a făcut la început toate insectele vrednice, dar mai tîrziu puricii şi ţînţarii au ajuns păcătoşi, pentru că s-au supărat pe Dumnezeu că nu le-a dat şi lor puterea să facă miere şi atunci au devenit, de ciudă, foarte paraziţi.” (Matei Zaica, 12 ani)
Nu lipsesc unele tentative rapide de analiză istorică. În fond, cum de n-au dărîmat comuniştii toate bisericile? Iată: „Comuniştii nu au dărîmat chiar toate bisericile, că au mai lăsat şi pentru turişti.” (Răzvan Lăzărescu, 11 ani) Sau, mai subversiv: „Comuniştii n-au dărîmat toate bisericile, că după aia rămîneau fără nişte locuri foarte bune de spionat oamenii.” (Ruxandra Mocean, 14 ani) Corolar: un gînd la înălţimea celui mai delicat apofatism: „Trebuie să-i iubim pe preoţi deoarece ei sînt foarte credincioşi şi la un moment dat nu-şi dau seama că e destul.” (Andrada Majearu, 11 ani) Eu, unul, după lectura acestei „apoftegme”, am la ce mă gîndi pînă la Crăciunul viitor.
Pînă atunci, tuturor cititorilor, petrecere bună şi un an nou normal. Adică altfel decît pînă acum.