Conu' Gigi
Aflat în atenţia regizorilor (dar mai ales a directorilor de teatru) la cei o sută de ani de la moarte, Caragiale a fost ciufulit în fel şi chip în spectacole de toate felurile. Au fost interpretări clasice care au scormonit în vechile tipare comice, bizarerii îndoielnice, dar şi lecturi surprinzătoare, revigorante prin prospeţime (campion la acest capitol este regizorul Alexandru Dabija, care, după Scrisoarea pierdută de la Teatrul de Comedie, a realizat o versiune noir a schiţei Două loturi la TNB). Gigi Căciuleanu l-a „citit” pe Caragiale cu picioarele şi a extras din acea lume de Miţe şi Mitici esenţa comic-melancolică cu tuşe tragice a animalului urban de astăzi într-un spectacol care încheie stagiunea TNB, D'ale noastre.
Căciuleanu mixează personajele caragialiene într-un cocktail coregrafic. În hăţişul complicat al relaţiilor interumane se încurcă triouri, cvartete si cvintete în care sînt recognoscibile figurile principale ale lui Nenea Iancu: Miţa – Nae – Didina, Chiriac – Veta – Jupîn Dumitrache, Trahanache – Zoe – Tipătescu, Ziţa – Rică, Conu Leonida – Coana Efimiţa, Goe cu mămicile şi mătuşicile, Domnul cu damele din Lanţul slăbiciunilor sau un solo al Joiţicăi într-o pasională rochie roşie etc. Teoriile lui Căciuleanu din cartea Vînt, volume,vectori, desenele lui geometrice cu linii frînte şi curbate capătă viaţă în spectacol. Intrînd „goale” în scenă (în costume mulate de culoarea pielii), personajele capătă personalitate pe parcurs. Cîte un element de costum se adaugă rînd pe rînd, o pălărie, un jupon, o pereche de sîni (!) şi umanoizii devin caractere, se trece din abstract în concret, din indefinit în detaliu. De fapt, specificul spectacolului este această ambivalenţă, trecerea de la universal la particular şi invers. Coloana sonoră exprimă perfect ideea: mixul de jazz-blues cu tentă gipsy şi vocea spartă a lui Tamango de la Shukar Collective alternează cu hituri clasice din Bach, Mozart, Bizet, Strauss şi mai ales Verdi, cel mai popular dintre clasici. De la dimensiunile locale la o scanare a umanităţii în întregul său sînt doar cîţiva paşi de dans şi corpurile frînte ale dansatorilor. Dinamica este revigorantă, musteşte de energie şi ironie, dar umorul este tăiat de tuşe negre. Peste lumea Miticilor se lasă greu, apăsător, universul crimei, iubirea bolnavă şi ucigaşă a lui Ion şi a Ancăi din Năpasta.
Antologică rămîne scena discursului lui Caţavencu (Lari Georgescu), al cărui corp contorsionat se unduieşte dezechilibrat la tribună ca o expresie a hemoragiei aberante de cuvinte. Pentru acest show, Gigi Căciuleanu a mizat pe tineri artişti (cu unii a mai lucrat în producţii anterioare), bine antrenaţi şi expresivi corporal, ale căror energii fuzionează inspirat, iar entuziasmul lor sparge morga Sălii Mari a TNB.
D'ale noastre este un poem coregrafic despre caragialitatea contemporană, dificultatea oamenilor de a relaţiona şi complicatele încrengături afective în urzeala cărora ne încurcăm singuri. Ironia lui Căciuleanu este direct proporţională cu zborurile frînte ale dansatorilor, iar jazzul bonom al lui Ray Charles din final i-ar fi plăcut lui Caragiale însuşi.
Curat Căciuleanu!
Teatrul Naţional Bucureşti
D'ale noastre după I. L. Caragiale
Regia şi coregrafia: Gigi Căciuleanu
Scenografie: Corina Grămoşteanu
Muzică originală: Lucian Stan, Marius Mateşan, Dan Handrabur, Cristina Handrabur, Cristian Stanciu, Vlaicu Golcea, Mitoş Micleuşanu
Cu: Ioana Marchidan, Ioana Macarie, Ramona Bărbulescu, Lari Giorgescu, Cristian Nanculescu, Ştefan Lupu, Istvan Teglaş, Adrian Nour, Alexandru Călin
Oana Stoica este jurnalist şi critic de teatru.