Controversa din jurul Monumentului Independenței din Iași
Zilele acestea a apărut o nouă controversă legată de o sculptură din spațiul public ieșean. De această dată nu mai e vorba de o lucrare de artă contemporană, ci de monumentul cunoscut drept Statuia Independenței. După ani întregi în care aria de protecție din jurul monumentului, acoperită cu travertin, a fost lăsată să se degradeze, municipalitatea a intervenit agresiv, înlocuind travertinul cu ciment vopsit, de culoare și calitate îndoielnice. Presa a fost atenționată asupra acestui fapt, iar Primăria Municipiului Iași a ieșit cu o postare ironică pe Facebook, care însă prezenta monumentul în varianta inițială, cu travertin. Toate comentariile ieșenilor, atît la postarea Primăriei, cît și din ziarele care au prezentat cazul, au fost defavorabile intervenției cu placajul vopsit. Cine are dreptate de data aceasta, Primăria sau publicul?
Monumentul de pe bulevardul Independenței (stradă care a luat numele statuii, înainte numindu-se, pe rînd, Gheorghe Dimitrov, I.C. Brătianu sau Ulița Tîrgului de Sus) este monument de for public (categoria III), reprezentativ pentru patrimoniul cultural local (grupa B)[1]. Pentru orașul Iași, în timpul sărbătorilor naționale Statuia Independenței are și o funcție simbolică, fiind, alături de Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Piața Unirii, unul dintre monumentele la care se depun coroane de flori.
De altfel, ideea ridicării monumentului apare în 1975, cînd se organizează la București un concurs național pentru marcarea împlinirii a 100 de ani de la Războiul de Independență. Juriul, din a cărui componență au făcut parte, printre alții, sculptorul Ion Irimescu (președintele al UAP la acea vreme), a desemnat cîștigător proiectul propus de Gabriela Manole-Adoc. Ulterior, ea modifică proiectul inițial și vine cu ideea de a prezenta figura centrală dintr-o amplă desfășurare de steaguri, care să sugereze bucuria libertății. Mai mult, la presiunea autorităților de a ilustra în basorelief ample desfășurări epice, îl aduce alături pe Gheorghe Adoc, soțul ei, pentru desenarea acestora. Totuși, la varianta finală se ajunge în 1976, cînd basoreliefurile create de Gh. Adoc vin să completeze simbolul Independenței, de data aceasta o femeie care poartă un steag al cărui rol este de a evoca victoriile trecute.
Figura centrală, concepută de Gabriela Manole-Adoc și care măsoară 11 m înălțime, a fost turnată în bronz la Combinatul Fondului Plastic din București. Bucățile de 2,5m lungime au fost asamblate cu ajutorul macaralelor la fața locului. Echipa din București nu s-a încumetat și la realizarea basoreliefurilor, care trebuiau executate pe tronsoane de 6x3 m și îmbinate perfect, acestea fiind comandate la întreprinderea ieșeană Nicolina. Statuia Gabrielei Manole-Adoc și cei 104 metri pătrați de basoreliefuri, reprezentînd diverse momente din Războiul de Independență, s-au realizat între iunie 1978 și octombrie 1979. Împreună cu soclul, care măsoară 6 metri, înălțimea totală a ansamblului este de 17 metri.
Dacă Gheorghe Adoc este arădean și a studiat la București, Gabriela Manole-Adoc s-a născut într-un sat din județul Botoșani, iar de la vîrsta de un an s-a stabilit la Iași, unde a și studiat. La Academia de Belle Arte din Iași îi are ca profesori, printre alții, pe Corneliu Baba, Ion Irimescu sau J. Cosmovici, dar dizolvarea instituției o determină să se transfere la Institutul de arte plastice din București. Cei doi soți au dorit ca pe soclu să fie amplasat un citat din Eminescu („Independența e suma vieții noastre istorice”), solicitare respinsă avînd în vederea că monumentul a fost inaugurat în 1980 în prezența cuplului Ceaușescu. Citatul din Nicolae Ceaușescu impus de conducerea Partidului Comunist a fost înlocuit după 1989 cu cel dorit inițial de artiști.
În „Cronica”, apărută pe 21 decembrie 1979 la Iași, profesorul Radu Negru remarca: „Gîndită și modelată astfel de Gabriela Manole-Adoc, fiică a orașului primei Academii naționale de arte, statuia se înalță pe soclul înalt, de travertin, sugestie caldă a pămîntului acestor dealuri molcome”. Istoricul de artă Vasile Drăguț afirma în aceeași publicație că „Nu putem vorbi despre Monumentul Independenței de la Iași fără să reținem cîteva elemente cu caracter demonstrativ. Soclul scund, dar robust, aduce măreața compoziție sculpturală în mijlocul oamenilor, stabilind un necesar accent urbanistic în spațioasa piață a Spiridoniei”[2] (n.n. actuala Piața Independenței, mărginită în dreapta de Spitalul Spiridon).
Conform Legii nr. 422/2001[3], art. 3, monumentul este o „construcţie sau parte de construcţie, împreună cu instalaţiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum și lucrări artistice comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent delimitat topografic [...]”. Din PUG-ul Iașului reiese că monumentul este compus din soclu și statuie, iar, conform art. 9 al legii menționate anterior, „Pentru fiecare monument istoric se instituie zona sa de protecție, delimitată pe baza reperelor topografice, geografice sau urbanistice, în funcție de trama stradală, relief și caracteristicile monumentului istoric, după caz, prin care se asigură conservarea integrată și punerea în valoare a monumentului istoric și a cadrului său construit sau natural.”
Deci aria din jurul monumentului face parte din zona de protecție, fiind pînă la intervenția municipalității coerentă vizual, placată în întregime cu un travertin de o nuanță bej, uniformă, același material folosit și pentru soclu. Prin înlocuirea travertinului din acea arie cu un material de altă culoare (ciment colorat) se modifică dramatic aspectul vizual, rezultînd un contrast puternic între soclu și intervenția recentă, care decontextualizează statuia, punînd în pericol autenticitatea monumentului. Există puncte de perspectivă în fața statuii la un nivel situat cu aproximativ un metru mai jos decît baza soclului, despărțite prin trepte de soclu, și care inițial erau acoperite tot cu travertin, fiind indisolubil legate de modul în care artiștii au gîndit monumentul în ansamblul său. De altfel, punctele 3, 13 și 14 din anexa Ordinului nr. 2797/ 2017[4] prevăd clar, în cazul intervențiilor sau restaurărilor, necesitatea folosirii „unor materiale compatibile cu cele istorice și a acelorași materiale de finisaj.”
În concluzie, tot ce putem spera este ca, cu sau fără implicarea Comisiei Monumentelor de For Public din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale, Primăria Iași să revină asupra intervenției și să readucă Monumentul Independenței la forma concepută de soții Adoc.
George Pleșu este director al Borderline Art Space din Iași.
Credit foto Statuia Independenţei din Iaşi: Cezar Suceveanu
[1] Așa cum apare aici: https://patrimoniu.gov.ro/images/lmi-2015/LMI-IS.pdf - pagina 139.
[2] Marina Preutu – „Gabriela Manole-Adoc. Gheorghe Adoc”, Editura Meridiane, 1987, p. 21.
[3] https://lege5.ro/Gratuit/hezdmmjq/legea-nr-422-2001-privind-protejarea-monumentelor-istorice?pid=30274182#p-30274182
[4] https://lege5.ro/Gratuit/gi3damzrge3a/ordinul-nr-2797-2017-privind-stabilirea-tipurilor-de-interventii-asupra-monumentelor-istorice-a-imobilelor-din-zonele-de-protectie-a-acestora-sau-din-zonele-protejate-care-afecteaza-in-mica-masura-sub