Conferințele Dilema veche
În perioada 3-7 aprilie, la Arad vor avea loc Conferințele Dilema veche, titulatura sub care se desfășoară la ediția a V-a a Festivalului de științe umaniste. În fața arădenilor vor veni nouă personalități ale culturii române contemporane, susținînd o serie de evenimente publice.
Programul conferințelor:
Miercuri, 3 aprilie, ora 18, Sala Regele Ferdinand a Primăriei
Daniel Funeriu – Europa vs. Opinie vs. Prostie.
Miercuri, 3 aprilie, ora 19,30, Sala Regele Ferdinand a Primăriei
Augustin Ioan va vorbi publicului arădean despre arhitectura (post)colonială, conferința purtînd titlul Out of Africa?/ arhitectura colonială ca patrimoniu controversat.
Joi, 4 aprilie, ora 18, Sala Regele Ferdinand a Primăriei
Theodor Paleologu – Europa miturilor antice.
Joi, 4 aprilie, ora 19,30, Sala Regele Ferdinand a Primăriei
Sever Voinescu – o expunere despre Visul lui Pavel și Îngerul cel Nou – două Europe care nu pot să facă una.
Vineri, 5 aprilie, ora 18, Sala Regele Ferdinand a Primăriei
Mircea Vasilescu pune întrebarea: Cultură națională sau cultură europeană? Despre ce vorbim atunci cînd nu ne înțelegem.
Vineri, 5 aprilie, ora 19,30, Sala Regele Ferdinand a Primăriei
Teodor Baconschi va aborda un subiect deopotrivă cultural și geopolitic: Moștenirea lui Samuel P. Huntington. Este faptul religios cauza incoerenței europene în secolul 21?
Sîmbătă, 6 aprilie, ora 18, Sala de concerte a Filarmonicii
Masă rotundă: Europa versus. Moderator: Sever Voinescu
Sîmbătă, 6 aprilie, ora 19,30, Sala de concerte a Filarmonicii
Horia-Roman Patapievici va pune în oglindă tema generală a conferințelor, vorbind despre Europa versus Europa.
Duminică, 7 aprilie, ora 18, Sala de concerte a Filarmonicii
Andrei Vieru – muzicianul va susține un recital de pian cuprinzînd lucrările: Partita no. 6 în mi minor BWV 830 - J.S. Bach, 6 momente muzicale de F. Schubert, Preludiu și fugă (Preludiu și Kyrie), Bach-Mozart.
Duminică, 7 aprilie, ora 19,30, Sala de concerte a Filarmonicii
Andrei Pleșu, într-un dialog cu Sever Voinescu despre Anti-europenismul european.
Acestor evenimente se vor adăuga și alte momente publice: întîlniri cu elevii, lansări de carte, mese rotunde.
Intrarea este liberă la toate evenimentele.