Concert cu casa închisă

19 septembrie 2011   Dileme on-line

Ţine pasul cu gusturile şi cu orientările melomanului de azi Festivalul "Enescu"! Ştie, aşadar, să includă în monumentalu-i program tot ce este actual şi cerut pe scenele sau în colecţiile de pretutindeni, nu doar clasică pură, ci şi minimalism, postmodernism şi, ceea ce ne priveşte aici, world music. Conceptul acesta de world music se vrea mult mai mult decît folk sau muzică pur tradiţională de ici sau de colo, fiind o muzică elevată, cultă, cernută prin şcoli înalte, care se bazează pe tradiţia de la obîrşia autorilor, dar şi pe tot ceea ce aceştia au acumulat în studiouri şi în concerte. Trigon, la noi, dinastia Shankar, în India, Mari Boine, în Laponia. Muzică valoroasă, de adăugat în raftul de acasă.

Între cei ce ni se relevă în cadrul festivalului avem multe şi arzătoare motive să îl aşteptăm cu hotărîtă nerăbdare şi pătimaşă dorinţă pe Dhafer. Da, deja-foarte-faimosul Dhafer Youssef – tunisian ce s-a ucenicit cîndva la moschee, urmînd să cînte rugăciunile cu ale sale corzi vocale de performanţă extremă, apoi s-a dedulcit la vajnica lăută mediteraneeană numită oud, odinioară principalul instrument solist în orchestra de muzică arabă. Ca mulţi alţii, Dhafer a traversat Marea. A început o carieră europeană la Viena, imprimînd cu Wolfgang Muthspiel, apoi cu mai toţi greii scenei de jazz contemporan ce definesc un nou val. Nu ca mulţi alţii, a avut şi a promovat un sound propriu original, atît dpdv componistic, cît şi timbral, vocea şi oud-ul său fiind unice – nici greii amintiţi nu s-ar fi asociat cu un artist ne-excepţional, nu!?

E puţin zis succes vorbind despre Dhafer, acesta practic dă foc publicului ce are şansa de a-l consuma live, dar zdrobeşte şi boxele zdravene asociate spaţiului de audiţie intimă! Atîta forţă şi delicateţe totodată, îmbinare de talent cu tradiţie, amestec inspirat de ce ştie el să facă cu tot ce ştiu confraţii de recital mai rar! Omul are diplomaţia şi fineţea muzicianului experimentat care compune, dar lasă mult loc de manevră şi celor ce îl secondează. Ascultîndu-l pe Dhafer îi auzim mult şi foarte bine pe basist, pe tobar şi pe pianist, cu toţii precişi, viguroşi, versatili! După chipul şi asemănarea liderului. Dhafer Youssef ne-a pregătit un concert pe măsura faimei ce-l precede, anunţînd că va concerta un mix între ultimele sale două albume, neîntîmplător editate la casa de discuri fanion al noului în jazz şi în sunete, Jazzland-ul lui Bugge Wesseltoft. Divine Shadows şi Abu Nawas Rhapsody vor prinde viaţă dimpreună în Sala Radio pe 23 septembrie, în formula lărgită de cvartet, orchestră de coarde, oud şi voce trans-reală de dhafer. Chris Jennings cu contrabasul, Guiliana la tobe şi estonianul Kristjan Randalu la clape, fiecare dintre ei un motiv teribil pentru un recital de artist - iată echipa!

Deliciul suprem pare să vină din informaţia de ultimă oră că am reuşit, în cele din urmă, să avem un spectacol cu casa închisă, lucru rar la noi pe Dîmboviţa. Poate că e un început, de ce nu, al unei călătorii spirituale fascinante, ce într-o bună zi va germina într-un festival de oud la Bucureşti. De ce nu? Între timp, se lucrează la a doua haltă a acestui parcurs pentru iniţiaţi, recitalul Anouar Brahem din noiembrie. Pentru vineri 23 ale lui septembrie am răsturnat deja clepsidra: fîşîitul nisipului sună aidoma umbrelor divine ale rapsodiei nord-africane, european stilizate ce ne va aţîţa timpanele. Aveţi un bilet în +?

Mai multe informaţii despre casete, viniluri, CD-uri, DVD-uri şi cărţi de muzică pe www.andante.ro. 

Mai multe