CNDB – revolta ca spectacol

6 Aprilie 2011. Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. 40 de oameni stau tăcuţi în faţa clădirii, la şosea (Kiseleff). Moment de reculegere. Un banner pe care scrie CNDB?. Cîteva mişcări de înviorare. Alt moment de reculegere. Cîţiva fac pe mortul, întinşi pe jos. Portarii de la minister, cu mobilul la ureche, sînt depăşiţi de situaţie. Un protest mut? Ce e aia CNDB şi ce treabă au ei cu asta? 20 de minute de încălzire pentru dans, în tăcere, cu bannerul plimbat de participanţi dintr-o parte în alta, o scrisoare cu cîteva cereri depusă la registratură, cîteva minute de discuţii între directorul interimar al CNDB, Mihai Mihalcea, şi un reprezentant al Ministerului, şi manifestanţii pleacă exact cînd pe poartă intră o maşină de poliţie. „Unde-i manifestaţia? S-a terminat. Şi manifestanţii? Acolo, pe trotuar. Păi, ăştia au fost toţi? Da”.

Altă zi. Un grup de coregrafi încremeneşte într-o copie a „Căruţei cu paiaţe”, grupul statuar din faţa TNB. Alintată „Burghezii din Caracal”, statuia capătă varianta live, „Efemerii de la CNDB”. În spatele statuilor se ridică schelele pentru renovarea Naţionalului, renovare în urma căreia partea în care îşi avea sediul Centrul va dispărea. Printre schele, coregrafii „ocupă” CNDB. Dorm, mănîncă, discută, trăiesc în Centru. Un maraton de 24 de ore de dezbateri & performance-uri reanimă spaţiul într-o ultimă respiraţie înainte de demolare. Nu a venit nimeni de la Ministerul Culturii să vadă ce se întîmplă acolo, de ce şi mai ales, ce e de făcut. Cineva suferă de autism. Ministerul sau artiştii?
Dansul contemporan a avut în revoltă un limbaj criptic pentru publicul –ţintă (autorităţile). Ca şi la spectacolele lor, cele care nu au adus numărul necesar de spectatori (care ar fi acela?) pentru ca CNDB să fie o instituţie de interes pentru Ministerul Culturii, şi la protest, dansatorii au ales o formă de manifestare de neînţeles. Să protestezi prin exerciţii fizice, fără scandări, fără lozinci, fără dansul pinguinului, iată ceva de neimaginat pentru guvern. Prin urmare, calea de comunicare a fost paralizată. Nu poţi vorbi cu oameni care nu strigă, nu dau cu pietre şi nu aduc un sicriu simbolic. Cinci dansatori „morţi” pe aleea din faţa Ministerului Culturii n-au fost tocmai convingători. De la Minister, se vede că situaţia CNDB a fost rezolvată. I s-a dat o locuinţă cu dormitorul într-un bloc, livingul în altul, bucătăria în alt cartier şi fără baie, că oricum primăvara plouă mult. Iar ei, nerecunoscători, hop în stradă să facă salutul soarelui.

Ministerul Culturii continuă să trateze CNDB ca pe un organism particular care cere asistenţă de la stat. Ministerul Culturii „uită” că una dintre iniţialele instituţiei vine de la Naţional: Centrul Naţional al Dansului Bucureşti. O instituţie publică de acelaşi nivel cu oricare Teatru Naţional, Operă Naţională, Muzeu Naţional etc. O instituţie pe care Ministerul Culturii a înfiinţat-o acum 5 ani, în urma presiunii coregrafilor (care a luat și forma unui protest identic cu cel din 6 aprilie 2011, semn că istoria se repetă mai des decît am crede), singura platformă de artă contemporană pentru dans. Ministerul este uituc din fire. Tot el a „uitat” să prevadă un sediu pentru CNDB în viitorul TNB renovat, deşi Centrul funcţionează în această clădire prin Hotărîre de Guvern de 5 ani. O formulă deloc elegantă de a-i scoate pe coregrafi în stradă. De ce, asta numai Ministerul Culturii ştie. O fi din nou de vină limbajul de neînţeles al artei contemporane? Cine limba cui trebuie să înveţe, coregrafii pe a Ministerului sau invers?

E simplu de aruncat la coș problema CNDB. Într-o ţară în care oameni mor în faţa spitalelor închise (au murit şi în faţa spitalelor deschise), să deplîngi soarta dansului contemporan e uşor neobrăzat. Eterna poveste cu greierele şi furnica. Interesant este că e vorba despre exact aceeaşi ţară în care se cheltuiesc 1,5 milioane de euro pe o statuie precum „Căruţa cu paiaţe”. Este aceeaşi ţară în care sînt bani pentru autostrăzi care nu există, pentru schimbatul bordurilor sau pentru Catedrala Neamului. Cineva a ştiut să găsească forma potrivită de comunicare cu autorităţile pentru ca aceşti bani să existe. Ca să atragi atenţia Ministerului, faci scandal sau spectacole omagiale/monumentale. Cu performance-uri minimaliste/conceptualiste, statui vii şi ocuparea unui spaţiu care nu mai interesează pe nimeni, coregrafii n-au ajuns la inima Ministerului. Nici măcar la mintea lui. Aşa că fantoma poneiului roz va mai bîntui bezmetic prin Sala Rondă, în timp ce dansul contemporan, cu toate dilemele lui, se mută direct pe caldarîm. Dacă atîta merită...

Foto: Dan Perjovschi, Carmen Coţofană, Farid Fairuz

Protest inedit la MCPN from veioza arte on Vimeo.

Sursa video: http://veiozaarte.ro/2011/04/06/protest-cndb/

Oana Stoica este jurnalist și critic de teatru.