Clujul ar trebui să fie mai TIFF-friendly. Scurt interviu cu Alex. Leo ȘERBAN

8 iunie 2010   Dileme on-line

Vii la TIFF încă de la prima ediție. Ce a fost diferit anul ăsta față de anii trecuți? S-a făcut TIFF-ul prea mare?

Oboseala. După o săptămînă de dormit, în medie, 4 ore/noapte, mă simt la fel de obosit ca după Cannes – ceea ce nu e în regulă, pentru că anul ăsta am sărit Cannes-ul fix din acest motiv... Da, TIFF-ul a devenit prea mare, ceea ce se pare că este o fatalitate pentru orice festival care ajunge important. Dar pentru mine era important și cînd era mic – abordabil, relaxat, prietenos. Small is beautiful ;)
 
Care sunt cele mai bune cinci filme pe care le-ai vazut anul ăsta? Ce a fost de neratat?

Metropolis (sună comic, dar experiența revederii acestui clasic din 1927 cu acompaniamentul electro-hipnotic din 2010 a fost un fel de transă din care nu mi-am revenit de tot...), Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu (aici trișez un pic, pentru că l-am văzut mult înainte de Cannes...), Marți, după Crăciun (splendidul al patrulea lungmetraj al lui Radu Muntean, cel mai împlinit film al lui), Hiroshima (al uruguayanului Pablo Stoll; știu că ție nu ți-a plăcut, dar eu am jubilat la el) și Felicia, înainte de toate, debutul ca regizori al lui Răzvan Rădulescu și al Melissei de Raaf. Cel mai așteptat: fără doar și poate, Aurora lui Cristi Puiu – care mi s-a părut irezistibil de comic pe alocuri, iar Viorel (personajul jucat chiar de Puiu) un fel de Malec cu pușcă. Care, da, ucide patru oameni, dar asta nu-l face mai puțin comic, pentru că Viorel e genul de “tipicar” obsesional care, în clipa în care se uită în cătare și dă să apese pe trăgaci, observă o pată pe catul puștii, așa că o șterge tacticos... (Mă grăbesc că adaug că asta nu vezi în film, e doar încercarea mea de a sintetiza tipul ăsta de personaj.)

Ai plecat de la vreun film înainte de final?
Nu.

Ai vreun regret legat de faptul că n-ai reușit să ajungi la un film pe care îți doreai să-l vezi?

Evident, Café noir – filmul de 3 ore 17 min. al acelui critic sud-coreean, recomandat de Chirilov în Aperitiff, anulat/amînat și apoi reprogramat într-o zi și la o oră la care mi-a fost imposibil să ajung.

Ce-ar trebui sa se întîmple pînă la anul pentru că TIFF-ul să nu se mute, așa cum a amenințat Tudor Giurgiu, la Budapesta?

Să fim serioși, cu toții știm că asta a fost o glumă. Ce nu e glumă, însă, e faptul că, dacă TIFF-ul nu primește un sprijin mai substanțial din partea autorităților locale - și, neapărat, niște facilități din partea hotelierilor/proprietarilor de restaurante -, Clujul nu-l mai merită. Este inadmisibil să nu mai găsești restaurante deschise după 11 noaptea, în timpul unui festival ! (Cînd mi-a povestit asta, încă din prima seară, Marina Sturdza, am crezut că exagerează...) Cred că “lentoarea” (proverbială) a ardelenilor ar trebui să se plieze pe necesitățile străinilor care vin la TIFF, nu invers. Dacă tot e un fel de “Mardi gras”, toată nebunia asta care ține 10 zile, atunci măcar să-și dea seama că e în interesul lor (inclusiv financiar) să facă orașul mai “TIFF-friendly”.

Mai multe