CLB plantează copaci pentru cea de-a patra generație de cititori

1 iunie 2020   Dileme on-line

Mîine, marți, 2 iunie, începînd cu ora 9.30, echipa Companiei de Librării București, cu sprijinul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, va împăduri o parcelă din Parcul Tineretului, plantînd un număr semnificativ de puieți din specia arbori de gumă (Liquidambar styraciflua).

Evenimentul a fost plănuit în debutul acestui an, un an aniversar, în care Compania de Librării București aniversează 70 de ani de la fondare. Și, deși planul inițial prevedea un eveniment amplu, cu participarea unui public numeros, acțiunea de mîine va avea loc într-un grup restrîns, respectînd cu strictețe măsurile de protecție împotriva răspîndirii COVID-19.

„Campania aceasta le este dedicată cititorilor, celor care ne trec zilnic pragul celor peste 40 de librării din rețeaua CLB, aflate atît în centrul Bucureștiului, cît și în cartiere. Una dintre marile noastre bucurii, cu care ne mîndrim la fiecare moment aniversar din ultimii ani, este faptul că am reușit performanța de a fi alături de iubitorii de carte vreme de trei generații: bunicii care au crescut odată cu noi își aduc astăzi nepoții în librării. Iar tradiția aceasta vrem s-o ducem mai departe. Acesta este motivul pentru care, în mod simbolic, am decis să arătăm că ne pasă de generațiile de cititori care vor urma și de orașul în care vor trăi”, a mărturisit Marieta Seba, directoarea Companiei de Librării București.

Compania de Librării Bucureşti este cea mai importantă rețea de librării care a supraviețuit cu succes după Revoluție. În prezent CLB numără 43 de librării, răspîndite unitar în toate cele 6 sectoare ale capitalei, ele aflîndu-se într-un proces permanent de modernizare și adaptare la cerințele clienților. De la carte şi manuale şcolare, la produse de papetărie şi jucării, oferta companiei este dintre cele mai bogate.

Anul acesta, Compania de Librării Bucureşti aniversează 70 de ani de la fondare.

Mai multe