Cîntarea imnului ca tichie de mărgăritar

O lege care a trecut tacit prin Senat și ar putea trece ca gîsca prin apă prin Camera Deputaților vrea să introducă obligativitatea de a cînta imnul național la începerea cursurilor în gimnaziu. Noi, cei mai în vîrstă, am mai trăit asta și pe vremea lui Ceaușescu și știm că nu ajută la nimic.

Dar nu asemănarea cu propaganda comunistă mi se pare lucrul cel mai important, ci “stilul” argumentației celor care au inițiat această lege și condițiile în care ar trebui aplicată. În primul rînd, ideea de a-i amenda pe conducătorii instituțiilor școlare cu sume cuprinse între 30.000 și 100.000 de lei dacă nu se respectă legea mi se pare aiuritoare. Care-i mesajul? “Fiți patrioți, că dacă nu, vă amendăm!”. Ca să nu mai vorbim de enormitatea sumelor, cît venitul unui profesor pe un an (sau mai mult). Dacă premierul Boc a lansat formula “salarii nesimțite”, n-am putea spune și “amenzi nesimțite”?

Motivația legii este că trebuie să-i învățăm pe copii patriotismul și respectarea simbolurilor naționale. Foarte corect. Dar nu s-au găsit alte metode decît să-i obligăm, zi de zi, să repete mecanic imnul? La alte legi, se face în prealabil un “studiu de impact”. În acest caz, a încercat cineva o evaluare a efectelor? Cu siguranță nu. Inițiatorii (de la PSD) au probabil senzația că știu ei mai bine. Dar – și asta mi se pare foarte îngrijorător – “știința” lor se reduce la cîteva clișee și stereotipii pe tema “e bine și frumos să fim patrioți”. De exemplu, doamna senator Gabriela Vrînceanu-Firea publică un text (

) în care, printre altele, zice așa: “Societatea românească traversează o perioadă dificilă din punct de vedere al respectării valorilor şi principiilor tradiţionale. Ne lovim la tot pasul de tineri şi tinere ce nu şi-au luat bacalaureatul, dar conduc maşini scumpe, de milionari apăruţi peste noapte în urma unor afaceri cel puţin dubioase, de scandaluri în care sunt implicate instituţii sau persoane altminteri respectabile. Pe scurt, totul e posibil şi, de ce nu, permis”. Depinde în ce medii ne mișcăm. Ne lovim și de tineri care și-au luat bacalaureatul, dar nu găsesc locuri de muncă și merg cu autobuzul sau pe jos; ne lovim și de tineri străluciți care au absolvit mari universități din lume și pe care nu-i angajează nimeni, deși s-au întors în țară (și) din patriotism. Etc., etc. Cîntarea imnului de dimineață, pe stomacul gol, va rezolva aceste probleme? Scandalurile, milionarii dubioși și afacerile necurate se rezolvă prin aplicarea legii: credința în simbolurile naționale nu ajută în asemenea cazuri. Cred că patriotismul ar spori mult mai repede și mai eficient dacă tinerii ar crește și ar învăța într-o societate în care legea este respectată și în care parlamentarii nu refuză să le ridice imunitatea colegilor cercetați penal. Mîndria de a fi român ar putea fi cultivată nu prin sloganuri, ci prin educația civică făcută ca lumea în școală, printr-o bună guvernare (care să le dea oamenilor sentimentul de încredere că ei și țara lor merg într-o direcție bună), prin cultivarea respectului față de instituțiile democrației (pe care le umilesc prea des chiar politicienii și demnitarii).

Sper ca legea să nu fie adoptată: cultivă un tip de bățoșenie națională de secolul al XIX-lea și transformă, de fapt, patriotismul într-o obligație plicticoasă de fiecare zi, sub amenințarea amenzilor. Arată, adică, un nivel cultural extrem de precar al inițiatorilor, o gîndire marcată de clișee propagandistice. În dezorientarea și confuzia de valori din societatea noastră, cîntatul imnului de dimineață e ca tichia de mărgăritar pe capul chelului.

Text apărut pe

.