Cine sînt jihadiştii francezi?

28 martie 2016   Dileme on-line

Deşi studiile anterioare arătau că tinerii din clasele sărace de imigranţi erau primii candidaţi la jihad, un nou studiu realizat de Centrul de Prevenţie a Derivelor Sectare legate de Islam din Franţa, arată că tineri din toate mediile, atei şi din toate religiile, săraci sau bogaţi cad victime discursului sectar. Pentru că, studiul subliniază: jihadiştii nu sînt musulmani mai credincioşi, ci parte a unor mişcări musulmane cu ideologie şi tehnici sectare. Majoritatea noilor jihadişti au între 15-21 de ani, vin din familii atee sau nepracticante, din clasa de mijloc, sînt sensibili şi mulţi suferă de depresie. Cad pradă unui discurs sectar care le spune că sînt speciali şi aleşi de Dumnezeu să primească adevărul şi să salveze lumea. RFI prezintă studiul Centrului de Prevenţie a Derivelor Sectare legate de Islam din Franţa, pe capitole, aşa cum a fost el publicat la sfîrşitul anului 2015.

Studiul Centrului de Prevenţie a Derivelor Sectare legate de Islam, are şase capitole care analizează în detaliu cine sînt candidaţii la jihad, ce vîrste au, din ce familii provin, ce îi atrage în Islamul Radical, cum sînt îndoctrinaţi.

Studiul are la bază analiza mărturiilor a 160 de familii ale tinerilor care au cerut ajutor centrului în 2014-2015. Mai întîi, trebuie amintit că radicalismul religios şi crimele în numele religiei au existat dintotdeauna, astăzi însă acest radicalism a luat o nouă formă din cauza globalizării şi a secularizării.

Globalizarea permite factorului religios să se construiască într-un spaţiu virtual care nu mai este legat de un anumit teritoriu. Pentru a atinge oamenii, factorul religios trebuie să se prezinte drept universal şi nu mai este legat la o anumită cultură pe care trebuie mai întîi să o înţelegi pentru a-i putea decripta mesajul religios. În general, ofertele religioase mondializate oferă un model "gata de consumat" sau, mai precis, "gata de a fi crezut".

Citiţi şi ascultaţi mai multe pe rfi.ro

Mai multe