Cine este Jasmine?

Keith Jarrett & Charlie Haden, Jasmine, ECM Records, 2010

Conform uzanţei ultimilor ani, un Jarrett este un Jarrett, care va să zică intră pe primele locuri în clasamentele de specialitate (şi nu numai) încă din primele săptămîni de la lansare. Jasmine întăreşte regula, aducînd totodată elemente noi, ce sporesc farmecul din povestea acestui disc eveniment.

În primul rînd, Keith Jarrett & Charlie Haden nu au mai imprimat niciodată în această formulă minimalistă, în care pianul se împleteşte cu contrabasul într-o însoţire strict acustică, fără adăugiri, fără efecte. Din start, absenţa percuţiei indică o predilecţie pentru o anume stare de poezie-reverie, caracteristică pregnantă a liricului produs – desueta atmosferă de salon a anilor `30. Apoi, pentru Jarrett, dincolo de prospeţimea reluării colaborării cu fabulosul Haden, noul album înseamnă nici mai mult, nici mai puţin, decît prima înregistrare de studio după o pauză de 12 ani. Da, prolificul Jarrett, Jarrett-anul-şi-albumul, a lansat, de fapt, în ultimii 12 ani doar înregistrări din concert! Desigur, nu melodia sau melancolia lipsind acestor imprimări live, dar, totuşi, după seducătorul The Melody At Night With You din 1998, iată cum poposeşte lîngă urechile noastre Jasmine, continuînd cumva povestea începută atunci, exploatînd intens filonul melodiilor, hai să le zicem aşa, romantice, de mare succes, ale jazz-ului american consacrat, numitele standard(s)-uri!

După cum se explică autorii, Jasmine este o colecţie de cîntece de dragoste menită să fie receptată în liniştea nopţii, alături de persoana iubită, cîntece pe care cei doi artişti au încercat să le redea fără a altera mesajul sădit acolo de compozitorii de origine ai fiecărei piese în parte. O pretinsă modestie, întrucît cei doi nu doar că păstrează sentimentul şi atmosfera, ci le amplifică, mai mult ca sigur, conştienţi de valoarea prestaţiei. Reinterpretînd piesele cu mare sensibilitate, acestea cuceresc atît fiecare în parte, cît şi în ansamblul albumului (ordinea nefiind întîmplătoare). Iată de unde acest succes imediat şi răsunător: un album de jazz şi de dragoste! Un critic îl saluta entuziast la apariţie şi îşi încheia cronica spunînd că „dacă e să cumpăraţi un singur CD anul acesta, atunci Jasmine trebuie ales!”. Iar publicul, se pare, caută acest gen de împlinire artistică, vrea să empatizeze cu o anumită stare de spirit. A frumuseţii.

Nu încercaţi inutil să decriptaţi cine este Jasmine. Nu e nici titlul vreunei piese, nici vreo legătură întîmplătoare sau trainică a artiştilor. E doar titlul potrivit acestei culegeri de muzică retro-contemporană, pe care Keith Jarrett o descrie astfel: „Jasmine este o floare ce se deschide la întuneric, cu un minunat parfum”.

P.S. Un amănunt ce întăreşte misterul şi farmecul Jasminei: trei ani a durat selectarea materialului imprimat şi editarea fără cusur a albumului, însă cei doi artişti îl înregistraseră în doar trei zile reci, acasă la Keith Jarrett, pe „pianul cel mic”. O alegere perfectă.

Mai multe despre jazz la www.andante.ro.